duminică, 28 octombrie 2018

Pentru oameni cu dor de ducă

Proba 10 Super Blog 2018
Sponsorul probei Extreme Travel and Adventure
Imaginile au fost oferite de sponsor



Patagonia

Există conceptul de turism de aventură! L-am descoperit la Extreme Travel. Aceștia se ocupă de organizarea de excursii personalizate, circuite atât în țară cât și în afara granițelor. Pentru cei dornici de aventură există o ofertă destul de bogată de unde să alegem. Dintre excursiile lor în afara țării, Patagonia, Nepal și Țara de Foc mi s-au părut de-a dreptul impresionante. Dar în prezent bugetul și pașaportul – pe care nu mă grăbesc să-l fac fiindcă, mai nou, cel permanent nu este decât în format electronic 😒 – mă limitează la zona UE. Cum Europa este supraevaluată, am recurs la meleagurile românești. Cu atâtea excursii în munții României, circuite pe Vârful Moldoveanu, Făgăraș, cât și  în Delta Dunării și în câte și mai câte locuri frumoase de unde să alegi, cum să te plictisești!
Inițial mă speriasem, gândindu-mă că nu pot face alpinism ca un profesionist, dar nu trebuie să fiu alpinistă de profesie pentru a participa la excursiile lor. Există și opțiunea de a desfășura activități mai puțin solicitante. Singura lor cerință este o pereche de ghete pentru munte și îmbrăcăminte conform indicațiilor oferite de echipa organizatoare. Rucsacul, materialele pentru cățărat - sunt oferite tot de ei. Așa sunt sigură că am ce-mi trebuie pe munte, dacă ajung suficient de curajoasă să încerc ceva senzații mai tari.
 
expeditie Nepal
Pentru excursia de acum am ales ceva mai aproape de casă. Am optat pentru un traseu pe Muntele Ceahlău, în luna august. Odată hotărâtă destinația, s-au stabilit ultimele detalii și m-am pregătit de drum.
Traseul a durat trei zile, cu popas la o cabană pe munte.
 
La ora 8 dimineața eram toți în autocar. Așezați cât se poate de comod, gata de drum. Recunosc că eram mai mult cu căștile în urechi. Ca informație de luat în calcul atunci când vă planificați excursia cu ei, plecarea este de la Brașov. Pentru a ajunge acolo trebuie să vă duceți în locul de start prin mijloace proprii. Prețul lor acoperă doar cazarea și ghidul. Mâncarea, băutura și alte probleme trebuiesc achitate separat.


excursie la Crai

Ghidul special ne mai spune câteva detalii, verifică dacă am venit toți și am plecat. Ajungem la Durău pe la 14:00 de unde pornim spre Cabana Fântânele. De acolo mergem până la stanca Panaghia și continuam traseul catre Cabana Dochia. Ce peisaje! La Cabana Dochia ne cazam și ne bucuram de câteva momente de respiro. A fost foarte plăcut. Din fericire, am avut parte de vreme frumoasă. Nu era nici prea cald, nici rece. După cum am spus, excursia aceasta este relativ lejeră. Restul timpului l-am perecut bucurându-ne de ce era în jurul nostru. Ghidul ne spusese că ne poate duce la Ocolașul Mare, dar am preferat să ne odihnim.
Dimineața devreme, înainte să apară soarele, ne trezim cam buimaci, dar hotărâți. Vrem să ne bucuram de verdeața din jurul nostru, de aerul proaspăt, de adierea vântului, de fosnetul pădurii și  de liniște. Pornim spre Vârful Toaca pentru a vedea Umbra Piramidei. In planul traseului scria că este interesant. Habar n-am ce e cu umbra asta dar o să aflu curând.
 
Am aflat. Nu, nu vă zic.
 
De aici mergem înapoi la cabană. Traseul diferit ales pentru întoarcere ne oferă câteva peisaje frumoase.
În a treia zi am stâns lucrurile și am pornit înapoi la autocar. Ne-am întors pe la cascada Duruitoarea unde am petrecut câteva momente plăcute admirând-o. De acolo am urcat în mijlocul de transport și ne-am întors la Brașov.

PS. Umbra Piramidei apare în dimineața zilei de 6 august, când se sărbătorește în calendarul creștin Schimbarea la Față. Odată cu răsaritul Soarelui, umbra Muntelui Ceahlău creează o imensă piramidă. Tot în această perioadă se contopesc și alte doua umbre ale munților din apropiere. Este o destinație importantă în timpul acestei sărbători, la schitul din vârful muntelui oficiindu-se slujba pentru sărbătoarea Schimbării la Față. Tot pe site-ul companiei scrie și că aceste pelerinaje sunt cunoscute de pe vremea dacilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu