Pagini

duminică, 4 noiembrie 2018

Câte bordee, atâtea certificate!

Articol pentru SuperBlog 2018



Fie că vrem, fie că nu trebuie să locuim undeva. Că stăm cu chirie sau ne permitem să ne cumpăram propriul nostru „cuibușor”, trebuie să ne gândim la avantajele și dezavantajele fiecărui loc în parte. Oricât de mult ne-ar încânta o un locșor, dacă sfârșim în a face frigul iarna s-ar putea să nu ne bucuram prea mult timp de el.
Și, chiar dacă „o vorbă bună poate ține de cald trei luni de iarnă”, un bun agent de vânzări poate să ne vrăjească cu vorbe dulci, dar nu ne va plăti factura la curent, gaz și apă an după an. De aceea trebuie să verificăm bine certificatul energetic pentru viitorul nostru „acasă”.
Certificatul energetic este un document care trebue prezentat obligatoriu la cumpărarea/ închirierea unei locuințe. În acest certificat este acordată o notă de la A la G (A fiind cea mai mare) cantității de energie pe care o locuință o solicită pentru a satisface nevoia de confort. Pragul este unul stabilit de UE și este important pentru că, pe termen lung, o casa cu o notă mai mică va consuma mai multe resurse decât una cu notă mai mare, afectând bugetul locatarilor.
Mai clar, se folosesc niște echipamente pentru a măsură zonele pe unde se elimină căldură (iarna) și răcoare (vara). În urma acestor evaluări se estimează cât de mult va păstra o temperatură stabilită o locuință. Pierderile de căldură pot crește factura la căldură iarna și nimănui nu-i place asta.
Apartamentele și casele cu note mai bune au un preț mai mare, așa că ați fi tentați să optați pentru casele cu certificate energetice cu note mai mici. „Ce luați pe mere dați pe pere” pentru că veți plăti ani și ani pierderile din casă sau veți cheltui în plus pentru a remedia situația locuinței.
Pentru cei care vor să-și vândă o locuință trebuie apelat la astfel de servicii pentru termografia imobilului. Nu numai că este obligatoriu prin lege, dar puteți cere un preț mai bun pe o casă cu adevărat bine „împăturită”. Pentru asta trebuie să contactați un auditor energetic unde să va prezentați cu vraful de acte corespunzător 😁.
Rămâneți vigilenți și alegeți cu grijă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu