Pagini

vineri, 13 martie 2020

Mâncarea ca la mama acasă

sutsa foto: https://www.facebook.com/dajarmagazin.ro/

Aș vrea să nu mai povestesc atâta despre bucătărie. Pentru mine nu este deloc cea mai grozavă încăpere dintr-o casă. Avem povești minunate din sufragerii, holuri de intrare, dormitoare, dar în bucătărie poveștile sunt strâns legate de mâncare și sunt multe limitări în domeniul acesta. Dajar vrea să îi mai acord ceva atenție, deci astăzi o să vă povestesc despre pasiunea mea pentru farfuriile cu margini întoarse.
Nu este întâia dată când povestesc despre ele. Prima dată când le-am văzut în magazine am zis că sunt inutile și că ar ocupa atât de mult spațiu într-o casă că nu merită efortul să le folosească cineva. Dar au trecut ceva ani și, încet-încet, au apărut atât în forografiile de produs, cât și în restaurante unde se întâmplă să mai se servească un ghem de mâncare pe un platou bizar de lung sau o clătită pe o farfurie imensă acoperită cu topping care are și un desen sau o panseluță pe ea. Imaginea a devenit din ce în ce mai importantă, Dacă poate face pofta mai mare, promoterii o vor folosi. Este simplu. Chiar dacă unul nu apelează la astfel de stimulente, competiția o va face și va rămâne în urmă.
Aspectul exterior nu este ceva nou. El a existat mereu. Și nu doar la oamenii mari. Când eram copil aveam o cană roz pe care probabil era un fluturas sau o albină, dar care a dispărut în urma spălărilor și dezinfectărilor. Azi e pe undeva printr-un sertar și are lipit un abtipild cu Mikey Mouse sau cu Bugs Bunny, nu mai știu... Are fix valoare sentimentală, lichidele refuzând să mai stea în ea în urmă cu ani buni, după ce am ajuns suficient de mare încât să pot da cu chestii în stânga și dreapta. Îmi lipsesc primii anii de viață. Era o vreme când puteam da cu chestii pe jos și adulții se bucurau că mă mișc. Acum nu mai dau cu nimic pe jos pentru că totul se sparge mult prea repede. 😄
sursa foto: https://www.facebook.com/dajarmagazin.ro/
Mâncarea e gustoasă indiferent în ce pachet vine. Foamea e cel mai bun bucătar, dar pentru că imaginile care rămân în memoria noastră nu sunt doar gustative, când scotea bunica mea forme de prajituri din sertar sau când mama punea acel set de oale pentru masa de Crăciun la foc, știam că e momentul acela fericit de acasă.
Astăzi cana roz a fost înlocuită cu alte finețuri, cum ar fi o farfurie cu marginile ca dantela sau cu pahare de vin cu piciorul lung și subțire pe care dacă le ciocnesc ușor când sunt goale se aude ca la gongurile acelea terapeutice chinezesti. Nu vă imaginați acum că ciocnesc pahare doar așa ca să aud cum sună. Pur și simplu le-am luat de pe masă și s-au ciocnit. Materialul bun nu doar se simte, se și aude.
Astfel de amintiri ne acompaniază în viață. Mici surprize pe care nu le asteptăm. Râsete, zâmbete, plăcerea unui tort însiropat, salata de avocado cu usturoi și glumele despre cum nu putem să pupăm pe nimeni pâna nu ne spalăm pe dinți. Platoul pentru salata de beóf care trebuie să stea pe centrul mesei de Paște, lângă bolul cu roșii și castraveți, iar pe cealaltă latură ouăle încondeiate. O frumusețe!
Voi ce amintiri aveți din copilărie? Pentru cele mai simpatice accesorii de bucătărie puteti intra pe Dajar, magazin online.

Articol scris pentru competiția Super Blog 2020

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu