marți, 12 februarie 2019

„Zâna poveștilor” de Andreea Manea


Această cărticică este rezultatul unei colaborări frumoase cu o doamnă talentată la scris. 
M-a contactat pentru a-i realiza coperțile și câteva desene în interior. 
A fost o cumpănă de trecut! Între perpetua teamă că o să fac niste desene nereușite și mă voi face de râs și senzația că altcineva ar fi făcut o treabă mai bună, plus sărbătorile de crăciun care băteau la ușă am reușit să pun pe hârtie câteva desene.
Câteva convorbiri telefonice mai târziu acest mic proiect este tipărit!
Sunt foarte fericită că mi s-a oferit această ocazie și aștept cu drag să o împart cu voi. 
Dacă doriți un exemplar, mă puteți contacta. 
Salutări!

marți, 5 februarie 2019

„Kitchen” de Banana Yoshimoto

„Bucătăria” este romanul de debut al unei importante autoare japoneze contemporane.
Volumul meu cuprinde o poveste despre Tsugumi, care își pierde ultima rudă și sfârșește în grija unor cunoscuți de la care cumpăra bunica ei flori mereu. 
A doua poveste o are ca protagonistă pe Subaru care și-a pierdut iubitul într-un accident de mașină.

Fie pentru că așa scrie autoarea, fie pentru că este tradusă – n-aș putea spune – textul este foarte simplu și sec. Personajele admiră flori, Luna Plină, oameni frumoși, dar nu sunt metafore sau epitete spufoase sau enigmatice. Limbajul este foarte simplu, foarte comun. În cazul romanului de față pare exact ce trebuia. Subiectul este pierderea celor dragi și cum facem față acestor lucruri... Este un roman care încearcă să inspire optimism și încredere în viitorul pe care trebuie să-l întâmpinăm fiindcă el vine oricum. 
Fascinația pe care o simțeam în urmă cu câțiva ani  pentru cultura japoneză s-a mai redus, dar mi-a folosit în înțelegerea unor elemente specifice pe care poate nu le-aș fi apreciat ca neștiutor. Spre exemplu, este menționat la un moment dat un episod de legare a unui obi, explicat la nota de subsol ca "un fel de cordon". Explicația acesta, pentru un cititor nou de literatură japoneză l-ar fi lăsat pe respectiv cu nelămurirea: "De ce are asta nevoie de ajutor să-și lege un cordon? Așa bleagă e?" Obi-ul este un cordon, adevărat, dar este un cordon traditional, foarte lat și foarte lung pe care femeile și-l pun în jurul mijlocului pentru a masca curbele naturale ale corpului. Ajunge de la piept până la șold și este greu de pus, fiind rulat în jurul trupului până când femeile arată ca o puțină 😄. Se poartă la ținuta tradițională cu ocazia festivalurilor. Cred că o explicație cel puțin pe jumătate cat am facut-o eu de lungă nu ar fi cauzat așa multe bătăi de cap editurii. 
Revenind la carte, este interesantă. Pentru cei care vor să pătrundă în lumea contemporană japoneză, merită citită. Are în jur de 200 de pagini așa că nu reprezintă o investiție mare de timp. Și la sfârșitul lecturii am rămas cu o concluzie: sunt povești de dragoste!

Lectură plăcută!

marți, 22 ianuarie 2019

Valle del Silencio, Spania

In apropiere de Valladolid se află o zonă pitorească pe care am văzut-o în 2013. Răsfoind hard disk-ul, am gasit câteva poze pentru voi.


un copac foarte, foarte bătrân! 💓💗








culori de vis – era toamnă




castane comestibile (după fiecare, evident)




Era un sat de popas în aropiere. nu era aglomerat și multe case erau doar de poză  (în genul a ce găsim noi la muzeul satului)


miercuri, 9 ianuarie 2019

Autori noi citiți în 2018

Anul trecut am făcut o listă cu toți autorii noi citiți. Voi face asta si anul acesta și vor fi prezentați fără o ordine anume.

Antoine de Saint-Exupery - am citit in final Micul Prinț și an început Citadela... pe care o citesc de 3 luni 😅.
 
Tomas Harris cu romanul său despre Hannibal, Tăcerea mieilor. Nu au fost cel mai grozav text parcurs dar a avut momente de suspans.
 
Garth Nix cu seria Sabriel pe care am apreciat-o mult. Este în roman de aventură care poate părea macabru câteodată, dar care are multe momente nostime si care mi-a plăcut.
 
Cassandra Clare cu seria Instrumentele Infernale. A fost o lectură plăcută, dar nu vreau să mai citesc prea curând ceva de la ea. Treaba cu triunghiurile amoroase e că nu reușesc să mă țină interesantă prea mult.
 
Leigh Bardugo cu Wonder Woman, seria Grișa și continuarea Banda celor 6 ciori. WW a fost nostimă, seria Grișa mi s-a părut interesantă ca abordare... Banda celor 6 ciori continuă cu o poveste mai alertă ca să păstreze cititorii curioși.
 
 
 
Seanan McGuire nu a reușit să mă impresioneze cu varianta ei creepy a lui Alice în Tara Minunilor.
 
H. G. Ballard cu High Rize... Un roman groaznic... De ce au făcut un film după el nu pot să pricep(Și l-am ascultat citit de actorul care-l interpretează pe Loki în răzbunătorii... era pe youtube, inca mai este).
 
Helene Wecker, The Golen and the Jinni, este un roman fantastic de inspirație orientală. Nu cunosc multe despre personajele lor mitologice așa că nu pot evalua  romanul decât din punct de vedere structural: este cam lung. Actiunea se mută de pe un continent pe altul destul de des și este foarte mult detaliu...dar este o lectură plăcută pentru adolescenți și tineri pasionați de fantast.
 
 
 
Naomi Novik. Am început cu Aleasa Dragonului, despre care am spus deja că are un titlu complet diferit de cel în engleză. Este și acesta un roman stufos, dar afmosfera este mult mai vioaie și personajele mai bine conturate. Am continuat din curiozitate cu Dragonul Majestății Sale și m-am pomenit că citesc toată seria. La un momendat devenise plictisitoare, dacă nu era in format audio pe youtube, cred că nu-l terminam. Așa, textul a mers și eu ascultam și făceam altele. Povestea este interesantă și dragonii sunt... dragoni 😏
 
Maggie Stiefvater cu seria Frăția ciorilor, primul volum apărut în toamnă la noi. Seria este potrivită adolescenților. Felul în care scrie autoarea este frumos. Personaje interesante (deși personajele principale sunt un grup de adolescenți porniți în căutarea unui rege celtic – nu vă spun care ca să vă fac curioși 😉 – adulți sunt prezenți în poveste și chiar sunt oameni interesanți, spre deosebire de alte romane în care nu se „vede” urmă de adult decât dacă trebuie să trimită adolescentul la el în cameră pe „nedrept”. Personajul preferat? Blue Sargent – da, este un nume de persoană. Problema cu această carte: ... moartea este ceva relativ și un ucigaș în serie scăpă cam nepedepsit...
 
Susan Dennard cu prima carte din Tărâmul vrăjitoarelor. Îmi place acest roman. Ar trebui să citesc cea de-a doua carte și nuvela din serie ca să fiu pregătită pentru ultimul volum care apare anul acesta... Roman fantastic, desigur. Cred că v-ați împăcat deja cu asta 😄.
 
 
 
N. K. Jenishin. Acest roman a fost menționat de Brandon Sanderson în interviurile sale de pe youtube (a scris Nascuti din ceata... si, da, asta urmaresc eu pe youtube...+ interviuri cu Tom Hiddleston). Are într-adevăr o abordare deosebită din punct de vedere al perspectivei narative. Durează puțin până înțelegi cine vorbește cu tine și de ce. Cele o suta de mii de regate. Autor de culoare, dacă este un lucru care contează pentru voi.
 
Douglas Adams The hitchhiker's guide trough the galaxy. Umor negru. Ar fi putut fi interesant, dacă mi-ar fi plăcut sf de genul acesta. Lectură pentru copii.
 
Gary Vaynerchuk despre social media...nu au fost informații noi. Cartea era din 2005 și ce fusese util în ea a fost regurgitat în mai multe articole și postări online.
 
Rich Roll cu Omul Ultra. O carte bunicică, dar nu ma grăbesc să trec la regimul vegan.
 
Jessie Burton cu Muza. Un roman bun, cu artiști și deciziile lor.
 
Victoria Aveyard. Roman fantastic, Regina roșie, a fost foarte lăudat în urma cu câțiva ani. Povestea este bunicică. Personajele relativ interesante... Seria este terminată. Nu știu. Pentru cititori tineri este un roman foarte bun, pentru veterani e un Războiul Foamei răsuflat.
 
Stendhal cu Mânăstirea din Parma. Am petrecut mult timp crezând că scriitorul acesta e rus... Scrie ca Dostoyevski. Totuși e francez și descrie Italia foarte elegant în această lucrare. Cât a putut să mă enerveze Fabritio! Totuși, mă bucur că am citit-o. Trebuia să ajung și la Roșu și Negru ( ca sa nu mai vorbesc de Armance pe care am abandonat-o acum cativa ani...). Poate reușesc anul ăsta.

Astea sunt. Voi ce autori noi ați citit în anul care a trecut?