Recunosc, sunt o victimă a reclamelor mascate! În ultimul timp, dacă mi se întâmpla să caut recomandări de cărți fantasy pe net, mă izbeam de acest titlu și de volumele ce urmează. Ca urmare atunci când am avut ocazia să citesc primul volum am deschis-o cu destulă curiozitate. Rezultatul acestei fapte necugetate a dus la timp petrecut întrebându-mă "de ce oare citesc asta??" Nu se ridică la nivelul Stăpânului inelului, dar, să fiu sinceră, nu mă așteptam să se întâmple. JRR Tolken a scris toată viața despre universul său fictiv.
Înainte să încep să ciopârțesc această carte vă voi spune clar că este un roman plăcut de vacanță, cu un personaj cu care poți empatiza ușor. Spor la citit! Mulți sunt încântați de serie.
Nu am să discut ideea că un personaj care a suferit un an de închisoare nu ar trebui să fie "frumoasă". Nici cum triunghiul amoros este extrem de fumat. Ceea ce m-a deranjat de fapt a fost inutilul personaj principal. Nu se gândea decât la petreceri, la rochii frumoase, la cum să se răzbune pe rivala fictivă și la cât de fără prieteni este. Nu cunosc nici un asasin, dar nu cred că asta ar trebui să fie preocupatea lui/ei, oricine ar fi. Asasinul din "Calea regilor" este mult mai real, după părerea mea.
Universul este conturat într-un fel simplist. Poate pentru a nu plictisi pe nimeni cu detalii ce par inutile. Pe de altă parte, este primul volum al unei serii; ce nu s-a spus acum se va spune în următoarele. Apar câteva zâne și oameni care traversează alte dimensiuni, inclusiv pe cea a celor trecuți în neființă și mulți monștrii.
Din păcate singurul personaj interesant pentru mine a fost Nox și acesta a dispărut foarte repede. Nu știu dacă apare în volumele următoare, dar chiar nu știu ce ar putea să mă facă să continui seria ( poate plictiseala).
Și acum să atingem problema principală: cele două personaje masculune. De câte ori trebuie să citesc că Dorian are ochii de safir? De multe ori ( se vede treaba că autoarea e învățată cu cititori fără memorie prea bună). Nu există nici un alt epitet care să arate că individul are ochii verzi, verdele nu poate fi descris decât prin cuvântul "safir". Flirturile lor mi s-au părut plictisitoare și singurul luru bun despre ei a fost că mai discutau uneori despre cărți. Cât despre celălalt tip, păi nu-mi amintesc, dar sigur și despre el a spus ceva similar... Nu pot să diger ușor triunghiurile amoroase. Mi se pare că a avea un singur tip care să te intereseze este mai mult decât suficient... mai ales că viața e complicată destul și așa.
Chaol nu mi s-a părut un șef al gărzi palatului credibil. Nu poți fi șeful gărzi fără să fi omorât un om. Nu sunt deloc de părere că bătrân înseamnă neapărat și înțelept, dar nu se poate că fii gardian la 20 de ani și să fie lumea de acord să-ți încredințeze un întreg palat pe mână oricât de bun prieten ai fi cu prințul moștenitor.
Probele n-au putut decât să mă facă să mă gândesc la seria "Jocurile foamei" și nu au fost deloc atât de importante pe cât părea că ar trebui să fie.
Nu a fost un roman plictisitor, dar nici nu m-a fascinat din cale afară. Face o lectură de vacanță plăcută, dar nimic deosebit nu se desprinde din paginile ei. Probabil volumele următoare aprofunfdează unele subiecte. Repet, mulți susțin că adoră această serie, eu nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu