Cât am stat pe cartea asta!? Mai bine de cinci luni. Nu în sensul că am citit în fiecare zi a acestor 5 luni din carte, ci în sensul că am citit alte 20 de cărți în loc s-o termin pe aceasta.
Cum a fost?
În mod straniu nu am uitat unde am rămas, cine ce făcea și ce importanță avea fiecare personaj.
De fiecare dată când am reluat lectura am știut cine ce făcea și unde se afla la momentul când am abandonat lectura. Sunt foarte mândră de mine! 😄
Nu m-a enervat niciun personaj așa cum m-a enervat Fabritio! Sincer, parcă era făcut să scoată peri albi celor care-l iubeau.
Nici nu-l scăpau bine dintr-o belea că intra în alta.
Sanseverina? O admir și nu înțeleg cum a reușit să joace pe degete atâția oameni. Dacă era bărbat ori ajungea ministru ori o omora concurența (nu că n-ar fi încercat).
N-o să vă vorbesc despre Stendhal – pe care din nu știu ce cauză îl consideram autor rus și el era francez toată ziua! – au vorbit alții destul despre el:
Stendhal era o alcătuire omenească foarte curioasă: ideolog, în sensul veacului al XVIII-lea, foarte ruinat în analiza nemiloasă a conștiinței umane, dar în același timp temperament ardent și epicureu, amant pasionat al Italiei, entuziasmându-se pentru femeile și muzica ei, dar mai ales pentru acel fel de a fi al oamenilor, în care i se părea a distinge singura rămășiță europeană a ceea ce fusese în Renaștere religia energiei și a gloriei, idealul acestui virtu proslăvit de Machiavelli. Stendhal va întreține cultul lui Napoleon, singurul om care i se părea a fi reîncarnat, în epoca noastră, pe eroul antic și pe virtuozul italian al renașterii... Napoleon este modelul tuturor personajelor principale ale lui Stendhal. El inspiră pe Julien Sorel, tânărul seminarist din Roșu și Negru... Napoleon inspiră și pe celalalt erou stendhaldian, pe Fabrice del Dingo din Mânăstirea din Parma... Descrierea bătăliei de la Waterloo în Mânăstirea din Parma este un alt moment de al acelei perimări a idealului aristocratic al gloriei și eroismului, survenit în toate momentele de ascensiune burgheză.
Tudor Vianu, pe spatele coperții Mânăstirea din Parma, vol II, editura Minerva, 1970
Finalul romanului a fost pe măsură. O să mă tot gândesc la el câteva săptămâni.
Nu prea mult: pentru luna septembrie am planuri mari:
Centrele de împrumut sunt foarte utile!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu