Când nu exista televizor, radio și piesele de teatru umpleau amfiteatrele, literatura era o ocupație rezervată intelectualilor cu satut social înalt sau, cel puțin mediu. Cărțile erau considerate un lux și adesea, cei care puteau citi erau nobilii și burghezimea. Dacă exista într-un sat un pastor ce binevoia să-i învețe pe țărani să citească, acesta nu putea spera la un număr mare de doritori, munca la câmp fiind și așa obositoare.
Luând toate aceste fapte în calcul, nu este o surpriză că literaruta acelei perioade era cu adevărat o provocare intelectuală. Idei și ideologii de viață și religie, combaterea opiniei publice prin intermediul unor personaje extraordinare precum David Copperield, Adam Bede, Jean Valjean, aproaope toate personajele lui Balzac –ca să nu mai vorbim de ruși– nu erau singurul scop al acestor scriitori de demult. Ei doreau să creeze o atmosferă a lumi lor și pentru asta nu precupețeau nici un efort. Descrieri ce se intindeau pe pagini întregi ale unui colț de casă, a unui peticel de moșie, toate acestea se regăseau în aceste volume pe care astăzi când le deschidem ne întrebăm de ce trebuie să știm toate aceste lucruri, detalii care nu ne mai folosesc deaoarece accesul la mijloacele vizuale este mult mai facil sau locul în sine nu mai există, acolo fiind acum doar un bloc.
Ceea ce în anii 1800 nu putea fi văzut decât în gravuri și în unele picturi pentru cei suficient de bogați să plătească un artist, astăzi există online. De aceea este greu pentru cititori să deschidă aceste cărți cu multe cuvinte ce par să spună același lucru.
Totuși există un farmec aparte pe care îl poți găsi doar în aceste lucrări ciudat de 'îmbrobodite'. Ceea ce se regăsește cu greu în literatura actuală este o analiză a personajului prin felul său de a vorbi, gândi și interacționa cu alte personaje. Nu întâlnim discuții filozofice și religioase puse în gura personajelor, descrierea muncilor zilnice, activitățile mărunte de fiecare zi nu au ajacelași farmec ca-n romanele lui Rebreanu. Și n-ar trebui uitat că multe din romanele care apar astăzi –mult mai multe decât în vremea aceea– au avut la bază autorii dinnaintea lor. Nici un autor nu poate scrie fără să citească mai întâi romanele ce-au apărut înaintea lui, pentru a se familiariza cu felul în care este bine să spui un anume lucru, pentru a înțelege ce va vrea să spună în cartea sa.
Când deschideți o carte publicată cu prea mult timp înainte de a vă naște e sugur că nu ve-ți găsi acolo personaje care navighează pe internet, dar e sigur ceva acolo care să vă placă, iar, dacă nu vă place, nu-i nimic, puteți încerca o alta. Majoritatea se află în spatiul public sau la bibliotecă. Iar dacă țineți musai să le cumpcărați, se găsesc în ediții de buzunar, la preț de ofertă, pe internet (Google books sau alte liblioteci virtuale), fiind deja în afara legii drepturilor de autor, putând fi descoperite și la anticariate.
Dacă, totuși, nu vă face plăcere să scormoniți prin cărți uitate de vreme, norocul vostru!
Astăzi lireratura este mai prolifică decât a fost vreodată. Literatura științifico-fantastică, fantasy și triller/ horror au locul lor bine definit pe piața cărților, ceea ce nu putem spune că se întâmpla pe vremea părinților noștrii. Serile 'Divergent', 'Jocurile foamei', 'Harry Potter', 'Jocul lui Ender' și 'Stăpânul inelului' fiind doar câteva dintre cele maj celebre filme inspirate de cărți din ultimii ani, demne de mențonar fiind romanele lui Stephen King, G.R.R. Martin și Diana Gabaldon care aparțin unui gen foarte clar delimitat.
La sfârșitul zilei este alegerea fiecăruia ce alege să facă în timpul său liber, cititul rămânând o activitate pentru care trebuie dedicat timp și energie. Scopul literaturii astăzi este de a oferi un repaus de la grijile cotidiene.
Literatura școlară este greu de parcurs pentru că este obligatorie, deși, privind în urmă, mie mi-au plăcut; cea de pe urma cărea a fost produs un film, nu mai este interesantă fiindcă i se cunoaște deja povestea, iar autorii, în încercarea lor de a scoate niște băniți de pe urma muncii lor, scriu povești care să poată fi transpuse cu ușurință pe marile și micile ecrane. La urma urmei, drama multora dintre autori din trecut nu a fost că n-au avut despre ce să scrie, ci faptul că au devenit valoroși doar după ce au murit, cel mai adesea săraci.
De ce nu se supără nimeni?
Într-un interviu realizat scriitoarei J.K. Rowling –nu știu dacă era interviu sadea sau o simplă conversație din reality show-uri – acesta spunea că i s-a întâmplat ca persoane din viața ei să pretindă că un anume personaj era inspirat din viața lor, ceea ce a fost imediat catalogat de către crainic, care era evident de partea autoarei (parafrazes fiindcă mi-e lene să caut inrerviul, este pe youtube): astfel de prezumții sunt o dovadă a unor oameni foarte orgolioși, care se cred atât de deosebiți încât să inspire pe cineva să srie despre ei.
Desigur, autoarea se bucură de succesul celor șapte volume de magie care au făcut-o bogată, așa că își permite 'armata de avocați', cum spunea G.R.R. Martin ( parafrazez și aici din aceleași motive ca mai sus, plus că am urmărit interviul lui acum doi ani, pe când mă pasiona 'Urzeala tronurilor', așa că nu-mi mai intesc multe), care să-i susțină buna trecere pe piața mondială.
În general în cărți oameni încearcă să comunice o idee, să reclame o nedreptate, să realizeze o critică socială în orice fel pot, iar pentru asta au nevoie de perssonaje. Nu este o sutpriză că există atât de multe romane despre regii din trecut sau despre oameni născuți cu patruzeci de ani mai înainte –cel puțin – apar atât de des. Riscurile sunt mult mai mici de a te trezi dat în judecată dacă sursa de inspirație are șanse cât mai mici să mai fie în viață. De aceea se și scriu cărți bazare în lumi imaginare. Libertatea este mult mai mare. Și nu există restricțiile pe care le-ar avea dacă ar scrie o poveste în lumea nostră- gravitația poate fi ignorată, oamenii pot avea abilități speciale, nu trebiue să respecte date istorice specifice fiecărei națiuni. Este o evadare fin lumea reală a scriitorului care doreste să ne poarte cu el în această lume indepărtată. Partea proastă în cazul acestor lucrări este că totul în acea lume trebuie creat de la zero. Dacă lumea nu este corect structurată, opera este un eșec, nereușind să-i facă pe cititori să creadă în ea.
imagini de pe google și interviurile le găsiți pe youtube; poate le adaug mai târziu...
