Ceva frumos de început de an!

Mulțumesc! celei care mi l-a trimis.

S-a terminat „Inimă de frate”

Da! – ok, așezați-vă comod – Acum blogărița asta vorbește despre seriale turcești. 😅 Ce am fost și ce am ajuns!!!

Ca să înțelegeți, acum câțiva ani stâmbam din nas când auzeam că oamenii își eliberează programul la ora la care se dă pe post „Suleiman Magnificul”. Pe lângă titlul în sine, care era mult prea pompos, mi se părea nepotrivit să fie cineva atât de fascinat de un serial despre un despot. Ca să nu mai vorbim că părea să fie unul dintre cotropitorii cu care au luptat domnitorii Țării Românești de-a lungul timpului. Destul să spun că nu am văzut un episod din el și încă nu regret.

Reclama la Kuzey/Guney, tradus la noi „Inimă de frate” (deși defapt titlul acela înseamnă "Nord și Sud” și este numele personajelor principale) nu a reușit să mă atragă atunci când am văzut-o. Câteva săptămâni mai târziu iată-mă privind-o pe Cemre cum pleacă supărată după ce îl vede pe Guney ( logodnicul ei) sărutându-se cu Banu. Dar asta nu e tot! Cemre de fapt îl iubește pe Kuzey, fratele lui Guney, care și el o iubește pe ea. Dar ea e logaonica lui Guney!!! Și încă nu v-am spus nimic despre Ali, Ferhat, Simai și Zeinep. Nici despre Barâș, Burak și madam Handan - care mă enerva la culme, dar a avut o viață tare nefericită. 

Limba a fost pentru mine o problemă. Când intram în cameră și auzeam cum înbârligă cuvânt după cuvânt mai că-mi venea să-i dau mamei sonorul pe mut. După zece episoade deja știam cum zic „bună dimineața” și că aruncă cu apă la ușă când cineva pleacă dintr-o călătorie, pentru noroc.

Nu pot spune multe despre acuratețea traducerii. Multe expresii au fost traduse așa cum am auzi noi în limba română („nu e nuntă fară slută”, „vorbeam de ea și apare”). Asemănarea pare un lucru plauzibil, limbile amestacându-se de-a lungul timpului în partea de sud a țării. Pentru mai bine de jumătate de serial ne-am enervat eu și mama că nu traduc și melodiile. Până la urmă s-au îndurat de sufletele noastre și am murit de râs la unele texte:

„(Tu) ești cârciuma mea”

„(Iubito) ești lațul cu care mă spânzur”

Versurile nu pot decât să reflecte cultura lor, turci având o lungă istorie ca popor sângeros și posesiv. Sper să nu mă trezesc cu turci nervoși la ușă după postarea asta. 

Guney este intrigantul principal al seriei, manipulând-ul pe naiv-ul de Kuzey și propria lui familie să facă ce vrea el. Lui se alătură familia Sinaner, în frunte cu mama lui Banu care, la randul lor, îl manipulează pe Guney. Kuzey este singurul care reușește să iasă la suprafață, dar cu un preț.

Finalul este pozitiv, personajele principale găsindu- și fericirea.

Ce mi-a plăcut la serialul ăsta?

Personajele.

Kuzey nu este craiul înfășurat cu flamura albă. Este un tânăr temperamental, care sare la bătaie din te miri ce și cade în capcană de fiecare dată când se pierde cu firea.

Guney este exploatator până în punctul în care devine diabolic. Măcinat de sentimentul de vină și neputând să se ridice la așteptările mamei sale, se afundă tot mai adânc în mocirlă.

Cemre fură bijuterii și apoi le aruncă la gunoi cum iese din magazin!? 😂 Este și răutăciuosă și răzbunătoare. Îi face plăcere atunci când îi ies planurile. Nu este mimoza cu „suflet bun” care-și flutură genele și plânge într-un colț când e nedreptățită.

Ce să mai zic. Actori arătau bine, peisajele au fost frumoase, filmările au fost făcute în diverse locuri ale Istambulului, arătând atât clădiri luxoase, cât și ruine sau apartamente cu pereți fisurați de timp. Personajele de condiție modestă chiar se descălțau când intrau în casele lor ca să păstreze curățenia. Comparată cu vila în care trăiau bogătași, unde Banu își etala tocurile înalte pe podeaua lustruită de servitoare, diferența era clară.
Mă voi mai uita la alt serial turcesc? Nu. Mi-a ajuns pentru o vreme.

Doi oameni în oraș

Filmul ăsta are o vechime venerabilă, dar nu e deloc depășit ca subiect. Cum statele din lume încă mai permit pedeapsa capitală, iar organele disciplinare omoară și abia pe urmă pun întrebări, având grijă să așeze datele ca adevărul să încline în avantajul lor, acest film amintește clar cât de periculos este să credem în răutate fără leac.

Avem de aface cu doi comisari cu vechime. Unul a ajuns să creadă că poate face bine prin reeducare, altul a continuat să vâneze infractori, punând cât mai mulți după gratii. Problema închisorilor cu condiții jalnice de trai, determinând chiar sinucideri, era ceva comun pe vremea aceea, iar disprețul general împotriva infractorilor nu motiva schimbări în sensul astă.
Actori de un talent excepțional, Alan Delon reușește în 60 de minute de film să te facă să deplângi asuprirea la care este supus fostul condamnat.

Întrebarea de la finalul filmului, nu este dacă justiția e corectă, nici dacă închisorile sunt potrivite criminalilor. Adevărata întrebare este dacă odată ispășită o pedeapsă, este corect să facem tot posibilul să îndepărtam și să izolăm foști criminali până în punctul în care cedează psihic?

Și întrebarea nu se oprește doar la criminali din închisori. Cați oameni, doar din orgoliu, sau dintr-o formă de sadism nu au jignit, îndepărtat, hârțuit și distrus pe cei mai mici decât ei, cu o plăcere nejustificată. 

Cruzimea și condamnarea= distrugere garantată.

"Dar cel mai important, am văzut o mașină de ucis."

Autori descoperiți în 2017

Anul trecut am încercat să citesc. A fost mai simplu să-mi propun, mai greu de făcut. Totuși, am reușit câeva lucruri. Una dintre ele a fost să citesc noi autori. Postarea asta e mai lunga.

Petru Rezuș cu Dumbrava roșie, roman istoric, o lectură plăcută, personaje nostime, ritm alert. Am mai vorbit despre el pe blog.

Markus Zusak, Hoțul de cărți. Nu m-a facinat așa cum mă așteptam să mă fascineze după reclama care i s-a făcut.

Gala Galaction: Papucii lui Mahmud, Roxana, Doctorul Taifun... a fost plăcut!

Henryk Sienkiewicz: Potopul și Pan Wolodjowsky; aventură, romane istorice. O incursiune in istoria Poloniei. Una palpitantă

Sara J. Maas Tronul de cleșar – nu mi-a plăcut

Brandon Sanderson: romane fantastice printre care Elantris, trilogia Nascut din ceață (continuată anul ăsta cu Aliați în slijba dreptății), Sufletul împăratului și Cronicile luminii de furtună (primele două, în prezent sunt la a treia) plus nuvela Edgedancer. Sunt foarte curioasă ce se va întâmpla cu poveștile astea două și cum una este în coninuă creștere, iar cea de a doua a fost anunțată ca având zece volume, am de așteptat 😄

Robert Jordan- căutând sfaturi despre scris am dat peste Brandon Sanderson, după care prin el, am aflat de Robert Jordan. Roata timpului este o serie fantastică pe casre sper să o termin cândva... 😁

Neil Gaiman a fost adus în atenția publicului anul trecut prin seria TV Zeii americani; eu am citit Cartea cimitirului și Mitologia nordică. Nu are o exprimare deosebită în nici una din cele două cărți, dar ideile sunt interesante... Dacă vă plac lucrurile ușor grotești.

Moïra Fowley-Doyle cu Sezonul accidentelor am citit-o din curiozitate. Câțiva indivizi de pe goodreads o tot adăugau la citite. Literatură pentru adolescenți, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Cu o fantomă ca personaj nu este prea greu să o încadrezi ca fantasy

Becky Albertalli are un stil foarte nostim. Cel puțin a fost nostim să-l citesc pe Simon vs agenda homosapiens.

Ionel Teodoreanu: Bal mascat. Interesantă.

Ruta Sepetys a fost o expriență plăcută. O mare de lacrimi este un roman al perioadei naziste, cu personaje interesante, în sutuații neobișnuite și felul în care fac față experiențelor prin care trec.

John Williams: Stoner. Un roman bun.

Mihail Sebastian: piese de teatru. 

Victoria Schwab: seria Acest cântec neîmblânzit; este un fel de Twilight, dar mai bun și fără vampiri.

Thomas Mann: Casa Buddenbrook. Bun.

Christina Baker Kline: Trenul orfanilor. O incursiune plăcută în viața orfanilor din america purtați prin "trenurile patriei" dintr-o parte în alta.

Paula Hawkins: Fata din tren. A fost nostim să citesc cartea asta imediat după cealaltă, cuvăntul tren repetându-se. A fost interesant și m-a ținut în supans până la final. Totuși, a lăsat un gust amar.

Agatha Christie: poți spune că ai descoperit un autor pe care îl știi de ani. Prima dată când am citit un roman de-al ei. Crima din orient expres: mi-a plăcut. Un simț al justiției pe care nu-l văzusem până atunci la Hercule Puarot

Daphne du Maurier – Rebecca. A fost greu de uitat.

Arthur C. Clarke - Orașul și stelele; nu-mi place sf 😄

Anthony Doerr- era în toate librăiile, trebuia să o împrumut de udeva!😁

Angie Thomas. Alt roman pe care să-l citesc doar din curiozitate... Nu înțeleg conflictele rasiale de la ei...

Stephen Chbosky: de câțiva ani vreau să ciesc romanul după care au făcut filmul cu Emma Watson, Jurnalul unui adolescent timid. A fost destul de bizar. E în format scrisori câtre nu se știe cine.

Anatole France: Cartea prietenului meu: Pierre Noziere. Foarte nostim, plin de nostalgie.

Margaret Atwood – Povstea cameristei. Pentru că a apărut seria tv, bineînțeles.

Robert Galbraith. De fapt e J. K. Rowling, dar este alt nume așa că o pun aici. Roman polițist, destul de ok.

Patrick Rothfuss cu Numele vântului: îl ador pe Kvote! Mi-ar plăcea dacă ar avea un ritm mai alert...

Cella Serghi, Pânza de păianjen- nimic special de spus.

Sylvia Plath - Clopotul de sticlă plăcută. Subiect deprimant.

Patrick Ness - lectură pentru tineri de gimnaziu... Chemarea monstrului. Cam deprimantă. Stilul autorului este plăcut.

Prădător de noapte (Nightcrawler) 2013

Mă mai uit și eu la filme câteodată. Uneori închid televizorul înainte să se termine (Internul), alteori stau și mă uit char dacă nu seamănă cu ce am citit (Hobbitul-seria).

Pasăre de noapte este ceva ce ați prefera să nu vedeți înainte de culcare. Este crud, deranjant și plin de sânge. Nu mă uit prea des la genul ăsta de filme, dar plictiseala are astfel de efecte.

Personajul principal parcurge un traseu pe care eu îl consider ca fiind de degradate morală, deși nu pare a avea scrupule prea multe la începutul filmului.

Un tip își câștigă existența furând fier pe care îl vinde... Când dintr-o noapte vede un accident în mijlocul stăzii și un cameraman „la datorie” hotărăște să îmbrățișeze această cale. De aici mai departe tot ce face pentru a obține ce-și dorește demonstrează că nu are nimic de pierdut. Un om fără scrupule reușește să urce pe culmile succesului exploatând toate slăbiciunile celor din jurul său. 

De admirat, de urât, de temut? Greu de spus...eu mă bucur că nu-l cunosc 😁 

Ce credeți despre film?

Stela Popescu?

.

.


Și multe, multe altele.

„Povestea cameristei” de Margaret Atwood

În urma victoriei răsunătoare a seriei omonime de la Hulu, autoarea a revenit în atenția publicului mare. Ca rezultat m-am ocupat prrsonal de găsirea și lecturarea romanului în sine, seria tv nereusind să mă atragă în mod special.

Despre carte se poate spune fără rețineri că nu satisface nici o curiozitate. Urmărim personajul principal fără a afla cum o cheamă, deși ne sunt oferite anumite sugestii (am avut acces la o ediție cu note de subsol –Leda 2006, unde erau explicate amumite jocuri de cuvinte). Roman explorator, este o gravură a unei lumi distopice, unde femeile sunt reduse la statulul pe care îl aveau în evul mediu adaugându-se dreptul de a încerca să obți un copil cu ajutorul „femeilor container”. Pe lângă acestea, sunt interzise toate libdertățile pe care le aveau cu toții, bărbați și femei.
Este un roman deprimant, care încearcăsă reamintească tuturor cât de importantă este libertatea.
Nu asta m-a deranjat.
M-a deranjat că, după multe pagini, nu am reușit să aflu ce a pățit povestitoarea, cei despre care povestește și cei pe care îi urâște. Poate că de asta au ales să ecranizeze romanul: le dă spațiu să înflorescă. Am înțeles că va fi un sezon doi și din câte am văzut din reclame, au parcurs tot romanul cu primul sezon. Așa că nu pot deduce decât că o vor... improviza.