În afară de poziția pro regalistă, tipică lui Puric, nu am nimic de spus despre această cărticică. Nu vorbește despre caini, vorbește despre oameni, singurătate, regrete, abandon. Nu este foarte tristă, nici foarte veselă, nu are aventură peste aventură. E o meditație asupra condiției umane. Nu, nu meditație cu sensul budist în care te așezi și mormăi om la nesfârșit! Sunt alte meditații pe lumea asta. Și toate sunt importante.
Prima dată când am auzit de cartea asta a fost pe un blog în engleză. Acolo se numea „Uprooted” și mi-a trebuit ceva timp să înțeleg că sunt una și aceeași carte. Îndrăznesc să afirm că aspectul coperții în limba română este mult mai frumoasă decât cea în engleză 😆 cel puțin comparată cu prima din dreapta.
Cu nume de origine poloneză, pe care eu le consideran rusești și poveste inspirată din folclorul polonez (se pare), este un roman de aventură, fantastic. Asemuit cu Frumoasa și bestia, are oarecari asemănări... eu nu le-am văzut.
Traducerea titlului, „Uprooted” înseamnă dezrădăcinat/ desțelenit (despre plante - a le scoate din pământ; despre oameni - a lua pe cineva și a-l duce departe de locul unde a trăit). Înainte de a fi indusi în eroare, acest roman nu are dragoni care scuipă flăcări în ea. Are himere, desigur, dar nu dragoni.
Dragonul este numele sub care este cunoscut unul din presonajele principale, boierul regiunii, care odată la zece ani venea în sat și alegea o fată pentu a o aduce cu el înapoi în turnul unde locuia (mdaa, boierul ăsta nu și-a permis un conac, dar o duce mai bine acolo decât dacă ar avea conac - cumva totul e fermecat și nu se pune praful!!! nu șterge mobila de praf!!!! PARADIS).
Am evitat aeastă carte după ce am citit câteva recenzii foarte reținute în care spuneau că partea de folclor era plictisitoare, personajele fără complexitate... mie mi-a plăcut partea de folclor, dar a trebuit întâi să ajing la ea ca să-mi dau seama. Ce m-a determinat s-o citesc a fost că am vrut să văd cum este această lucrare legată de cultura poloneză. În afară de nume și de titlurile oficiale nu mi-am dat seama dacă are multe asemănări cu Polonia.
Agnieszka a știut toată tinerețea ei că va trebui să stea în fața Dragonului (un vrăjitor care protejează sătul de puterea malefică ce vine din pădurea din regiune) pentru a fi sau nu aleasă să fie lângă el pentru zece ani, apoi să se ducă în oraș fiindcă nimeni din satul ei nu s-ar mai fi uitat la ea – discriminare domnule! De asemenea a știut că prietena ei cea mai bună are toate calitățile pe care acesta le va cere și va fi aleasă ea. In ziua alegerii însă acesta o alege pe ea.
Povestea este foarte amănunțită, personajele au profunzime, elemente culturale specifice unei lumii magice sunt explorate (există povesti cu vrăjitori și faptele lor, și cum poveștile exagerează și sunt modificate din interese politice sau doar ca să pară mai interesante. Este o lucrare destul de bunicită. Nu urmărim exclusiv evoluția celor două personaje principale. Scurt dar clar, ajungem să cunoaștem personsonajele, fiecare câte puțin, fiecare are povestea sa. Fiecare pare real.
Acum, ca să înțelegeți: la început am avut mult de furcă cu neplăcerea de a auzi un antagonist care e pădurea. Dar este mai mult decât atât. Cumva reușește să facă dreptate și antagonistului.
Ce mi-a plăcut despre cartea asta este faptul că există menționată viața de țăran. Plata tributului, autoritatea absolută a boierului, cum se rezolvă conflictele din sat în fața bătrânilor ca judecători. O altă idee importantă este apartenența la o regiune și la locul de baștină.
Sunt câteva scene romantice explicite în acest roman așa că nu pot să nu vă spun despre ele. Nu au fost excesiv de amănunțite, dar cele două episoade se cam întind pe lungimea unei pagini fiecare. Mai bine să știți decât să ziceți că nu v-am spus.
Finalul este optimist. Câteva personaje secundare mor, câteva personaje nu găsesc leac pentru ceea ce caută și altele rămân la fel, doar mai înțelepte puțin.
Mai jos aveți un TedTalk al autoarei. Ce pot să spun: dacă ai numele pe o carte oamenii îți acordă atenție. (Cu condiția ca respectiva carte să fie best-seller desigur!!😄)
Tag luat de la Nerdy Book Life care se pare că l-a luat de pe Bookables (You Tube). Cred că am mai completat întrebările acestea și anul trecut. 😁
Câte cărți intenționezi să citești în 2018?
Am de gând să mă apropii de 50 și să le depășesc. Nu am de gând să-mi petrec tot timpul cu nasul în cărți, dar cred că le pot citi.
Numește ce cărți au rămas necitite din anul precedent și sunt proiritare în 2018?
Oathbringer
Citadela
Anna Karenina
Numește un gen literar din care vrei să citești mai mult?
Genul fantastic și ficțiune istorică. La fel ca anul trecut.
Trei scopuri pentru anul 2018 separate de cărți?
Să termin cu masterul.
Sa ma distrez (distracția pentru mine nu este egală cu beția)
Să încep să progrezez în carieră.
O carte pe care o ai de-o veșnicie și încă n-ai citit-o?
Roșu și Negru
Definește speranțele pentru 2018 într-un singur cuvânt?
Minutul de frumos este pentru a medita la ce e frumos pe lumea asta. Poate dura un minut sau o oră, voi alegeți. Astăzi am pozat câteva orhidee și vreau să le împart cu voi. 😊
O zi frumoasă în continuare! Nu uitați să vă bucurați de frumos.
Un an nou fericit! Cum vă simțiți după sărbători? Eu am zile libere, numai bune pentru citit.
"Prietenul nostru comun" de Charles Dickens 😉
Editura Cartea rânească; traducere, cuvânt înainte și note de Niculai Popescu
Roman publicat inițial în foileton din mai 1864 până în noiembrie 1865, format care pentru Dickens ajunsese să fie foarte neplăcut (Cuvânt înainte) este ultimul roman complet lăsat de autor și unul în care stilul său este pe deplin matur. Dornic să ofere o pildă morală și o critică socială împotriva avariției și a superficialității societății secolului XIX, Dickens pune în scenă o farsă căreia îi cad în plasă toate personajele lumii sale, unele rămânând la fel, altele arâtându-se în întregimea urâțeniei lor sufletești.
Umorul incontestabil și viziunea rămasă optimistă, alăturate bunei sale cunoașteri a oamenilor simplii conferă culoare acestei lucrări pe care ar trebui s-o citim și în ziua de azi. Spre deosebire de celelalte romane ale autorului (Marile speranțe, Dombey și fiul, David Copperfield șamd), de acesta nu auzisem. Pierderea mea. Este o opera la fel de frumoasă și poate chiar mai optimistă decât altele menționate. Ca în toate operele sale, personaje sunt puse în antiteză cu valorile morale ale celor cinstiți, sfârșind pedepsiți. În ciuda reputației sale de umorist, recunosc că această mi s-a părut mult mai amuzantă decât Vremuri Grele.
Un fragment care să ilustreze acest fapt aveți aici:
După aceste cuvinte [doamna Wilfer, mama Bellei Wilfer, în propria ei casă], părăsii încăperea. După câteva clipe apăru din nou, strigând pe tonul ei de crainic:
-Domnul Rokesmith aduce un pachet domnișoarei Bella Wilfer.
Domul Rokesmith se ivi numaidecât după rostirea numelui său și, firește, înțelese ce se petrecea acolo. Dar se prefăcea discret că nu înțelege nimic și i se adresă domnișoarei Bella:
-Domnul Boffin intenționase să fie pus în trăsură pachețelul ăsta pentru dumneata azi-dimineață. Voia să ți-l dea ca o mică amintire din partea lui... e numai o pungă, domnișoară Wilfer... dar pentru că planul nu i-a izbutit, m-am oferit eu să-l aduc, venind după dumneata.
Bella îl lua și îi mulțumi.
-Ne-am cam certat puțin domnule Rokesmith, dar nu mai rău ca de obicei. Dumneata știi ce frumos ne purtăm când suntem între noi. M-ai găsit când tocmai mă pregăteam să plec. La revedere, mamă! La revedere, Lavy!
Și, sărutându-le pe rând, domnișoara Bella se îndreptă spre ușă. Secretarul ar fi însoțit-o, dar doamna Wilfer se apropie și spuse cu demnitate:
-Scuzați! Permiteți să mă slujesc de un drept firesc și s-o conduc pe fiică-mea la răsura care o așteaptă.
El își ceru iertare și-i făcu loc să treacă.
Un spectacol într-adevăr grandios s-o vezi pe doamna Wilfer deschizând larg ușa casei și strigând în gura mare, cu mânușile întinse:
-Servitorul doamnei Boffin! - căruia când acesta se prezentă, îi aduse o înștiințare scurtă, dar maiestuoasă: - Domnișoara Wilfer sosește numaidecât.
Vorbea ca o guvernatoare de la temnița din Turnul Londrei care preda un pușcăriaș de stat.
Efectul acestui ceremonial a fost, timp de un sfert de oră după aceea, pur și simplu paralizant pentru vecini, sporit simțitor de respectabila doamnă, care în vremea asta lua aer, căzută într-un fel de extaz senin pe treapta de sus a scării.
Un alt fragment micuț aici.
Lady Tippins trăiește într-o stare cronică de invitație să ia masa cu soții Veneering și într-o stare cronică de inflamație după ce s-a ospătat.
Cam așa decurg episoadele comice în această carte. Un episod important este pribegia doamnei Betty Higgen și dorința sa de a-și păstra drepturile asupra propriei ființe până în ultima clipă. Explicațiile din Cuvânt înainte (care este mult mai bine să fie citit după terminarea romanului, oferind explicații și detalii despre finalul romanului, care ar putea strica plăcerea lecturii) este elocventă pentru necesitatea acestui personaj. Prin operele literare autorii nu doar satisfăceau nevoia oamenilor de a citi povești, dar puneau în lumină și probleme morale, legislative și greșeli. Legea săracilor, dovedindu-se greșită, mulți scriitori militau pentru eliminarea ei.
Este pe departe un roman foarte complet, fiind terminat înainte de începerea publicării sale în foileton (romanele în foileton erau adesea scrise în timp ce apăreau). Are multe elemente interconectate, pasajele din prima parte găsindu-și urmările în ultima, a doua sau a tria parte, ceea ce nu se întâmpla adesea în romane de atunci, apropiindu-se prin aceasta de romanele secolului XX.
Și acum vă las în compania autorului cu o pagină din postfață:
Traducerea titlului, „Uprooted” înseamnă dezrădăcinat/ desțelenit (despre plante - a le scoate din pământ; despre oameni - a lua pe cineva și a-l duce departe de locul unde a trăit). Înainte de a fi indusi în eroare, acest roman nu are dragoni care scuipă flăcări în ea. Are himere, desigur, dar nu dragoni.
Agnieszka a știut toată tinerețea ei că va trebui să stea în fața Dragonului (un vrăjitor care protejează sătul de puterea malefică ce vine din pădurea din regiune) pentru a fi sau nu aleasă să fie lângă el pentru zece ani, apoi să se ducă în oraș fiindcă nimeni din satul ei nu s-ar mai fi uitat la ea – discriminare domnule! De asemenea a știut că prietena ei cea mai bună are toate calitățile pe care acesta le va cere și va fi aleasă ea. In ziua alegerii însă acesta o alege pe ea.
Ce mi-a plăcut despre cartea asta este faptul că există menționată viața de țăran. Plata tributului, autoritatea absolută a boierului, cum se rezolvă conflictele din sat în fața bătrânilor ca judecători. O altă idee importantă este apartenența la o regiune și la locul de baștină.
