luni, 16 august 2021

Cum era viața de fotograf hotelier pentru debutanți în 2019

Ca să fiu clară: nu critic pe nimeni și nu recomand nimic! Este felul în care am văzut eu lucrurile atunci neștiind ce știu acum.

Îmntâi și întâi, oricine poate spune că e fotograf cu telefoanele pline de aplicații foto și de editare care există azi și, în ciuda prejudecăților generale față de această activitate, se fac mai multe poze ca niciodată! În 2019 când am hotărât eu să caut un loc de muncă în acest domeniu era la fel. Nu am pornit cu această activitate în 20** când puteai să zici că nu e ușor să găsești un aparat bun. Eu m-am alăturat zăpăcelii când a avea o cameră foto era un lucru realizabil pentru străinii cu care lucram eu și replica "avem cameră la telefon" se auzea peste tot. Totuși având aparat foto și cameră foto la telefon eu am putut constata personal diferența de calitate și limitările existente la fiecare în parte. Iar între a zice că ești fotograf și a fi fotograf e totuși o distantă!

Faptele în sine:

Am vrut un loc de muncă din care să fac bani. Asta a fost tot! Nu m-am dus nici fiindcă voiam să plec definitiv din țară, nici fiindcă sufeream de dragul limbii și culturii elene. Mă uitasem la oferta pieței pentru debutanți, mă uitasem la oferta celor la care m-am dus și concluzionasem că merită timpul meu! Nu mă speria denumirea de pozar. Poze făceam de când mă știam începând cu un aparat Smena 8M, pe film pe care îl avea mama (deși grosul a pornit de la primul telefon cu cameră pe care l-am avut). Plus loc lângă mare și eu vreau lângă mare mereu!


poza la plaja / seaside photo


Problema acestor servicii hoteliere este că ești permanent și irevocabil legat de clientela hotelului. Cel puțin asta era politica unde eram eu... ori clientela hotelurilor era venită pentru distracție, prin programe de fidelizare care le ofereau reducere pentru că apelau la acelasi servicii ca în anii anteriori și nu aveau nevoie de aceleași poze in aceleași poziții, cu aceleași șabloane ca în anii trecuți. Noii clienți erau de fapt foarte rari.

După aceea, odată ce se lămureau că vei sta pe lângă ei să îi pozezi dispăreau în excursii pe care le mai făcuseră și în anii trecuți, dar pe care le repetau cu drag... sau nu.🤷‍♀️ Mă întrebau cu voce blajină ce program am, deci ieșeam pe teren și era pustiu până intram eu în pauză de masă!

Practic meseria mea nu era să fac poze ci să conving oamenii să facă poze; apoi să-i conving să le cumpere. Iar odată ce vedeau prețul de hotel (pentru că era preț de hotel!) întâmpinam o reticență și o malitiozitate de care nu puteam să scap decât prefacându-mă că nu pricep. Am învățat să am obrazul gros, responsabului meu i sa părut că sunt obraznică... Nu m-am simțit vinovată.  Deși aveam consilier în vânzări care făcea vânzarea eu mereu începeam vânzarea de la "bună ziua!" (și când nu făceam asta se supăra colegul pe mine că îi făceam munca prea grea). 

Era o veșnică mulare după client. Dacă îi plăcea mov, îmi plăcea și mie; dacă îi plăcea portocaliu, îmi plăcea și mie! Mie de fapt îmi plac toate culorile, dar și dacă nu ar fi așa până la urmă nu conta ce îmi place mie. Susțin satisfacerea dorințelor clienților atunci când aceștia plătesc pentru serviciul pe care îl ofer. Ce contează ce poză îmi place mie, ei se vor uita la ele peste ani și-și vor aminti cât de frumos a fost! Desigur făceam recomandări și explicam de ce o poză e mai bună dar nu îmi impuneam niciodată preferințele. 

Dar clienții se așezau seara la șuetă și forfecau tot ce spusesem eu în acea zi, iar ziua următoare mă trezeam că îmi dau cu vorbele peste nas... de parcă eu nu știam ce am spus ieri 😑. Sincer, mă amuzau. Parcă erau niște adolescenți. 

Timp liber nu am avut. Bagajul de muncă era de 6 zile din 7, iar programul era împărțit în așa fel încât eram liberă doar când era caniculă și la miezul nopții. Dimineața până la 9 o dormeam că terminam munca la 23.00 și mai fugeam pe plajă doar în ziua liberă. După o lună m-am enervat și mă duceam pe plajă și la prânz. Stam la umbră sub un pom, dată cu cremă de soare, cu bidonul de apă rece cât mai ferit de căldură și mă uitam la valuri. Este programul de lucru tipic domeniilor turistice și al serviciilor — se mulează după clientelă. Niciun șoc aici, cum spuneam: nu m-am dus să mă plimb!

africa costum traditional


Profit; profit; profit!

Vânzările indiferent unde sunt ele contorizează succesul în funcție de profit. Eu mergeam pe teren și mă întâlneam cu clienti care aveau vacanță de 2 săptămâni în hotel și nu se grăbeau nicăieri, iar responsabilul pe hotel venea la birou și îmi cerea să aduc client nou... de unde să-l scot? 
Colegele/colegii n-am reusit să-i păstrez pentru că ei susțineau că sforăi ... sensibili rău unii oameni. Eu adorm cu radioul pornit și nu mă deranjează nimic. Poate să treacă și trenul! Plus: concurența pe bonusurile de vânzare care distrugeau și ultima fărâmă de prietenie... 
Pe lângă toate acestea eram blocată în șabloanele folosite de firmă și pierdeam unii clienți pentru că ei nu voiau să pozeze cum le ceream. Bineînțeles toate erau motive ca să nu cumpere, iar eu combăteam fiecare argument ca un bun vânzător ce eram.... Deși îmi spuseseră că de vânzare se ocupă colegul de la birou...
După două luni am schimbat hotelul și am aplicat ce învățasem de la primul hotel ca să îmi meargă mai bine la următorul!

Avantaje

Am avut locul meu și nu m-a deranjat nimeni. Dacă voiam să vorbesc cu familia toată pauza de  masă asta făceam. Când nu eram obosită de atâta vorbit așa făceam. Din păcate repetarea acelorași lucruri de dimineața până seara aveau efectul de a mă obosi. Vorbitul cu oameni necunoscuți (chiar și cu oameni cunoscuți) consumă de fapt foarte multă energie...
Am învățat să lucrez repede și frumos! Încă mai am tendința să duc camera la ochi, să privesc prin ocular, când fac poză deși eu folosesc mirrorless și se vede mai bine pe ecranul mare și e mai avantajos să pivesti ecranul decât ocularul. Așa lucrau ei și odată ce pinzi un automatism e greu să-l scoți.  Am uneori am aparat fără ocular și atunci chiar atăt ca de poveste🤣 
Am făcut poze unor copii și tineri  extraordinar de frumoși și am vorbit 7 luni franceză (cam scârtâită dar a fost). Pot edita repede fiindcă am învățat să reglez tot din cameră și nu am multe de schimbat la pozele brute. Surprinzător clienți mei au fost oameni în vârstă care aveau nepoți sau pur și simplu erau dornici de amintiri pe hârtie, nu digitale pe care le regăseau doar în telefoane. N-ar fi trebuit să mă surprindă: tineretul din care fac parte și eu e învățat cu digitalul. 
Am avut un loc de muncă pe care, după noile reguli internaționale nu-l mai pot obține decât dacă accept niște condiții cu care nu sunt de acord. (Și mai trebuie să găsesc și oameni care au locuri de muncă de oferit.) Am căpătat experiență, mi-am format ochiul și am stat pe malul mării! Am avut o vară frumoasă!
Odată ce a început pandemia nu am mai căutat aceste tipuri de locuri de muncă.  Poate am făcut bine, poate nu... viitorul va decide. 
În fine, am venit de acolo cu poze superbe! 

far / lighthousecaine / dog





Mai multe poze Click



luni, 28 decembrie 2020

The wrong accent!

Salut și bună dimineața! 

N-am scris multe pe aici în ultimul timp. Acum ceva ani mă ocupam de introducerea unor traduceri pentru melodiile preferate... dar se găsesc online în traduceri mai mult sau mai puțin perfecte... așa că am ales să includ o altfel de activitate: subtitrări!

Am găsit o reclamă nostimă și am zis să adaug traducerea ca sî înțelegeți de ce este amuzant!

link pentru ca din orice motiv nu vrea sa-l redea cand il incorporez...

joi, 18 iunie 2020

Nu mai tin minte cand am avut o zi normala




O să vă uitați chiorâș la mine și o să întrebați: Ce înseamnă o zi normală?
O zi în care nu ies din casă cu o mască de gură atârnând de la o ureche, ca și cum ar fi ultimul accesoriu din gama Gucci. O zi în care nu trebuie să mă duc la o instituție publică și să mă uit cum pune omul de la intrare pistolul de măsurat temperatura la capul oamenilor. Sunt instruiți la sânge. Nici nu te-ai apropiat bine că ți-l bagă în cap. Nu "bună ziua", nu "stați să vă măsor", nimic! Să nu cumva să apuci să spui "nu"; să nu cumva să te apuci să explici că nu vrei la cap, ca vrei la mâna/ umăr/ braț... Repede, să bifeze ca și-au făcut treaba, să nu apuci să protestezi. O zi în care să nu fiu nevoită sa amân să intru undeva pentru că mă obligă să mă supun măsurării temperaturii exclusiv cu termometrul lor, deși eu am termometrul meu personal, curat și ˝propriu˝ în geantă și mă pot măsura cu el dacă nu mă lasă înăuntru altfel... Să nu stau și să număr cu câți oameni mă întâlnesc azi în același timp, pentru că, dacă depășesc numărul risc amendă sau risc să vină să se zbârlească un polițist/gardian la mine... Să nu văd cum își dau alți oameni ochii peste cap și râd de mine pe față, dar mai ales pe la spate pentru că nu vreau să accept niște măsuri care fac mai mult rău decât bine... O zi în care nu mă uit stupefiată cum oamenii merg cu măștile la gură pe stradă deși doar în spații închise este obligatorie purtarea lor, cum stau cu măștile sub nas și cică ei respectă reglementările, când ar putea pur și simplu să spună că, dacă tot le-a măsurat temperatura și a ieșit normală nu mai are sens să poarte mască. 
Acum o saptămână asimptomaticii erau un pericol, acum au realizat ca nu sunt, dar făceau planul să îi închidă pe toți ca pe niște criminali. 
Acum un an sau doi a apărut punga ecologică. Toată lumea era fericită că ajutam mediul. Pungile astea ecologice, întelegeti-mă când vă spun. sunt oriblile. Lipicioase de parcă ar vrea să devină parte din mâna ta când le atingi, pornite să usuce mâncarea dacă ramane mult timp în ele, se sfasie ușor și, la final, sunt scumpe! Dar am acceptat acest discomfort pentru că "protejam mediul"... Se vede că nu a fost convenabil... avem mânuși și măști de unica folosință aruncate peste tot.... același plastic pentru care ecologiștii protestau... s-a întors... de două ori mai puternic!
Stăm cuminți să treacă virusul. Stăm cuminți să treacă pericolul. Stăm cuminți în timp ce bolile oamenilor sunt ignorate din cauza virusului. Stăm și ne înbolnăvim de plămâni din cauza măștilor pe care le purtam la gură... 
Să fii bolnav este o crimă, să îți prodejezi drepturile este o crimă, să nu te supui unei reguli absurde te face prost: "pui viața altora în pericol". De parcă până acum nu existaseră pericole, viruși, gripe și riscuri de toate felurile. Cum or fi supraviețuit atâtea generații fără măști? Fără măsuratea temperaturii la friecare sezon de gripă?
Asfixiem copiii în scoli cu măști. Aerul este cea mai importantă componentă a unei bune funcționări a unui creer si noile reguli îl sufocă. Părinții tac și sunt de acord... De frircă. Le e frică să se opună ministerului învățământului, directorilor, profesorilor, celorlalți părinți care îi fac proști; le e frică să nu li se hărțuiască copiii în școală de către celelealte "genii" ale societății. Le e teamă să nu vină poliția la ușă și să-i acuze de neglijentă... Le e frică de tot. Libertatea noastră s-a redus la frică. Opiniile noastre s-au redus la ce spune majoritatea. Suntem grozavi între noi, dar dacă vine vorba să protestăm, să meargă altul... că eu dacă cârâi îmi pierd locul de muncă...
Suntem liberi noi? Trăim normalitatea? Am găsit înțelepciunea supremă?


joi, 4 iunie 2020

Paste făcute în casă

Acum câteva zile m-a sunat cineva și nu s-a lăsat până nu a aflat tot ce pun în sosul de la paste, așa că astăzi vă împărtășesc o rețetă de paste de la mama. 
Pastele din poză nu sunt făcute de noi. Mereu uit să fac poze când preparăm paste. Pur și simplu sunt prea bune!!! 😂


Întâi se prepară sosul. Altfel se răcesc pastele înainte ca sosul să fie gata. 
  • O ceapă
  • Un ardei sau o jumătate dacă ardeiul este mare (opțional)
  • O roșie crudă sau roșii la conservă/ bulion
  • Un morcov
  • Ulei și sare pentru gust 
  • Busuioc/ pătrunjel/ leuștean etc.
  • Câteodată adăugăm și usturoi.

Se fierb într-o jumătate de cană de apă până se înmoaie și se fierb. Puteți să le lăsați si mai crude. În afară de sosul de roșii de la cutie restul sunt comestibile așa cum sunt, iar sosul nu are nevoie sa fiarbă mult. 
 Așa! Am luat un pachet de paste de 500g și le-am pus și pe astea la fiert.
Suntem trei adulți. Ca să fiți sugure că nu faceți abuz de paste consultați un menu de la restaurant și puneți cantitatea de acolo. Sunt pe internet. După ce fierb pastele, le strecurăm, așezăm în farfurii și punem sosul.
Mai departe este preferința noastră personală: De obicei pe ambalaj  este recomandat trecerea pastelor prin apă rece după fierbere. Noi dacă punem sos pe ele, acesta le separă și nu e nevoie să le mai trecem prin apă. Rămân calde mai mult timp. Puteți adaugă multe altele la reteta asta. De altfel, dacă vi se pare prea stufoasă lista, oricare ingredient din sos poate fi exclus. Nu punem mereu din toate. Ce nu lipsește este ceapa, morcovul și rosia.
Asta e toată rețeta. 
Dacă vă rămâne sos, îl puteți folosi a doua zi la un ghiveci sau alt fel de mâncărică.
Este foarte gustos și făcut în casă de la un capăt la altul.😊 Poftă bună!💝

Vouă cum vă plac pastle.

duminică, 29 decembrie 2019

Așa de sărbători:

S A R M A U A

Cum s-ar defini sarmaua?
Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat
somnul lung metamorfozic în butoiul de murat…
Potpuriu de porc şi vacă, simfonia tocăturii,
imn de laudă mâncării, înălţat în cerul gurii. 
O cochetă care-şi scaldă trupu-n sos şi în smântână
şi se-nfăşoară în varză ca în valuri de cadână.
O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strânsă ligă
c-o bărdacă de vin roşu şi-un ceaun de mămăligă.
Oponentă din principiu şi un straşnic adversar
pentru tot ce e dietă sau regim alimentar. 
Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată
ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.
Locatara principala ţine-n spaţiu tolerate,
perle de piper picante, boabe de orez umflate.
O prozaică’nnascuta, cum s-o prinzi în prozodie
că de când e lumea, porcul n-a citit o poezie. 
Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iată-n câteva cuvinte, cum s-ar defini… sarmaua!!!

Păstorel Teodoreanu

Artă, domnule!😆