Se afișează postările cu eticheta să citim. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta să citim. Afișați toate postările

duminică, 29 decembrie 2019

Așa de sărbători:

S A R M A U A

Cum s-ar defini sarmaua?
Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat
somnul lung metamorfozic în butoiul de murat…
Potpuriu de porc şi vacă, simfonia tocăturii,
imn de laudă mâncării, înălţat în cerul gurii. 
O cochetă care-şi scaldă trupu-n sos şi în smântână
şi se-nfăşoară în varză ca în valuri de cadână.
O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strânsă ligă
c-o bărdacă de vin roşu şi-un ceaun de mămăligă.
Oponentă din principiu şi un straşnic adversar
pentru tot ce e dietă sau regim alimentar. 
Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată
ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.
Locatara principala ţine-n spaţiu tolerate,
perle de piper picante, boabe de orez umflate.
O prozaică’nnascuta, cum s-o prinzi în prozodie
că de când e lumea, porcul n-a citit o poezie. 
Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iată-n câteva cuvinte, cum s-ar defini… sarmaua!!!

Păstorel Teodoreanu

Artă, domnule!😆

marți, 5 februarie 2019

„Kitchen” de Banana Yoshimoto

„Bucătăria” este romanul de debut al unei importante autoare japoneze contemporane.
Volumul meu cuprinde o poveste despre Tsugumi, care își pierde ultima rudă și sfârșește în grija unor cunoscuți de la care cumpăra bunica ei flori mereu. 
A doua poveste o are ca protagonistă pe Subaru care și-a pierdut iubitul într-un accident de mașină.

Fie pentru că așa scrie autoarea, fie pentru că este tradusă – n-aș putea spune – textul este foarte simplu și sec. Personajele admiră flori, Luna Plină, oameni frumoși, dar nu sunt metafore sau epitete spufoase sau enigmatice. Limbajul este foarte simplu, foarte comun. În cazul romanului de față pare exact ce trebuia. Subiectul este pierderea celor dragi și cum facem față acestor lucruri... Este un roman care încearcă să inspire optimism și încredere în viitorul pe care trebuie să-l întâmpinăm fiindcă el vine oricum. 
Fascinația pe care o simțeam în urmă cu câțiva ani  pentru cultura japoneză s-a mai redus, dar mi-a folosit în înțelegerea unor elemente specifice pe care poate nu le-aș fi apreciat ca neștiutor. Spre exemplu, este menționat la un moment dat un episod de legare a unui obi, explicat la nota de subsol ca "un fel de cordon". Explicația acesta, pentru un cititor nou de literatură japoneză l-ar fi lăsat pe respectiv cu nelămurirea: "De ce are asta nevoie de ajutor să-și lege un cordon? Așa bleagă e?" Obi-ul este un cordon, adevărat, dar este un cordon traditional, foarte lat și foarte lung pe care femeile și-l pun în jurul mijlocului pentru a masca curbele naturale ale corpului. Ajunge de la piept până la șold și este greu de pus, fiind rulat în jurul trupului până când femeile arată ca o puțină 😄. Se poartă la ținuta tradițională cu ocazia festivalurilor. Cred că o explicație cel puțin pe jumătate cat am facut-o eu de lungă nu ar fi cauzat așa multe bătăi de cap editurii. 
Revenind la carte, este interesantă. Pentru cei care vor să pătrundă în lumea contemporană japoneză, merită citită. Are în jur de 200 de pagini așa că nu reprezintă o investiție mare de timp. Și la sfârșitul lecturii am rămas cu o concluzie: sunt povești de dragoste!

Lectură plăcută!

miercuri, 9 ianuarie 2019

Autori noi citiți în 2018

Anul trecut am făcut o listă cu toți autorii noi citiți. Voi face asta si anul acesta și vor fi prezentați fără o ordine anume.

Antoine de Saint-Exupery - am citit in final Micul Prinț și an început Citadela... pe care o citesc de 3 luni 😅.
 
Tomas Harris cu romanul său despre Hannibal, Tăcerea mieilor. Nu au fost cel mai grozav text parcurs dar a avut momente de suspans.
 
Garth Nix cu seria Sabriel pe care am apreciat-o mult. Este în roman de aventură care poate părea macabru câteodată, dar care are multe momente nostime si care mi-a plăcut.
 
Cassandra Clare cu seria Instrumentele Infernale. A fost o lectură plăcută, dar nu vreau să mai citesc prea curând ceva de la ea. Treaba cu triunghiurile amoroase e că nu reușesc să mă țină interesantă prea mult.
 
Leigh Bardugo cu Wonder Woman, seria Grișa și continuarea Banda celor 6 ciori. WW a fost nostimă, seria Grișa mi s-a părut interesantă ca abordare... Banda celor 6 ciori continuă cu o poveste mai alertă ca să păstreze cititorii curioși.
 
 
 
Seanan McGuire nu a reușit să mă impresioneze cu varianta ei creepy a lui Alice în Tara Minunilor.
 
H. G. Ballard cu High Rize... Un roman groaznic... De ce au făcut un film după el nu pot să pricep(Și l-am ascultat citit de actorul care-l interpretează pe Loki în răzbunătorii... era pe youtube, inca mai este).
 
Helene Wecker, The Golen and the Jinni, este un roman fantastic de inspirație orientală. Nu cunosc multe despre personajele lor mitologice așa că nu pot evalua  romanul decât din punct de vedere structural: este cam lung. Actiunea se mută de pe un continent pe altul destul de des și este foarte mult detaliu...dar este o lectură plăcută pentru adolescenți și tineri pasionați de fantast.
 
 
 
Naomi Novik. Am început cu Aleasa Dragonului, despre care am spus deja că are un titlu complet diferit de cel în engleză. Este și acesta un roman stufos, dar afmosfera este mult mai vioaie și personajele mai bine conturate. Am continuat din curiozitate cu Dragonul Majestății Sale și m-am pomenit că citesc toată seria. La un momendat devenise plictisitoare, dacă nu era in format audio pe youtube, cred că nu-l terminam. Așa, textul a mers și eu ascultam și făceam altele. Povestea este interesantă și dragonii sunt... dragoni 😏
 
Maggie Stiefvater cu seria Frăția ciorilor, primul volum apărut în toamnă la noi. Seria este potrivită adolescenților. Felul în care scrie autoarea este frumos. Personaje interesante (deși personajele principale sunt un grup de adolescenți porniți în căutarea unui rege celtic – nu vă spun care ca să vă fac curioși 😉 – adulți sunt prezenți în poveste și chiar sunt oameni interesanți, spre deosebire de alte romane în care nu se „vede” urmă de adult decât dacă trebuie să trimită adolescentul la el în cameră pe „nedrept”. Personajul preferat? Blue Sargent – da, este un nume de persoană. Problema cu această carte: ... moartea este ceva relativ și un ucigaș în serie scăpă cam nepedepsit...
 
Susan Dennard cu prima carte din Tărâmul vrăjitoarelor. Îmi place acest roman. Ar trebui să citesc cea de-a doua carte și nuvela din serie ca să fiu pregătită pentru ultimul volum care apare anul acesta... Roman fantastic, desigur. Cred că v-ați împăcat deja cu asta 😄.
 
 
 
N. K. Jenishin. Acest roman a fost menționat de Brandon Sanderson în interviurile sale de pe youtube (a scris Nascuti din ceata... si, da, asta urmaresc eu pe youtube...+ interviuri cu Tom Hiddleston). Are într-adevăr o abordare deosebită din punct de vedere al perspectivei narative. Durează puțin până înțelegi cine vorbește cu tine și de ce. Cele o suta de mii de regate. Autor de culoare, dacă este un lucru care contează pentru voi.
 
Douglas Adams The hitchhiker's guide trough the galaxy. Umor negru. Ar fi putut fi interesant, dacă mi-ar fi plăcut sf de genul acesta. Lectură pentru copii.
 
Gary Vaynerchuk despre social media...nu au fost informații noi. Cartea era din 2005 și ce fusese util în ea a fost regurgitat în mai multe articole și postări online.
 
Rich Roll cu Omul Ultra. O carte bunicică, dar nu ma grăbesc să trec la regimul vegan.
 
Jessie Burton cu Muza. Un roman bun, cu artiști și deciziile lor.
 
Victoria Aveyard. Roman fantastic, Regina roșie, a fost foarte lăudat în urma cu câțiva ani. Povestea este bunicică. Personajele relativ interesante... Seria este terminată. Nu știu. Pentru cititori tineri este un roman foarte bun, pentru veterani e un Războiul Foamei răsuflat.
 
Stendhal cu Mânăstirea din Parma. Am petrecut mult timp crezând că scriitorul acesta e rus... Scrie ca Dostoyevski. Totuși e francez și descrie Italia foarte elegant în această lucrare. Cât a putut să mă enerveze Fabritio! Totuși, mă bucur că am citit-o. Trebuia să ajung și la Roșu și Negru ( ca sa nu mai vorbesc de Armance pe care am abandonat-o acum cativa ani...). Poate reușesc anul ăsta.

Astea sunt. Voi ce autori noi ați citit în anul care a trecut?

luni, 10 septembrie 2018

„Muza” de Jessie Burton

„Muza" de Jessie Burton a părut în urmă cu câțiva ani. Eu am văzut-o mult prin librării anul trecut. Nu a reușit să mă convingă s-o citesc atunci, dar acum o săptămână am zis să-i dau o șansă. 
Este o carte care aduce în discuție condiția femeii artist. Aduce în discuție și originalitatea artistului și războiul din Spania din perioada naziștilor. Acțiunea se desfășoară pe două planuri narative:
1936 unde întâlnim muza
1967 unde lumea din carte descoperă muza 😄
Nu va dau detalii. Este o carte frumos scrisă. Are personaje diverse și admosfera caldă a Maltei îmbibată cu ceața deasă a Londrei.
Vă poate zăpăci. Trebuie să aveți răbdare la început. Dar finalul e bun. Și, în ciuda faptului că nu se ridică la nivelul unui clasic, romanul are elemente care îl apropie de pragul respectiv.
Jessie Burton s-a remarcat în trecut cu romanul „Miniaturista”,  care a fost adaptat pentru film și pe care nu l-am văzut/citit. Voi ați citit ceva de ea? V-a plăcut filmul?

luni, 3 septembrie 2018

Mânăstirea din Parma

Cât am stat pe cartea asta!? Mai bine de cinci luni. Nu în sensul că am citit în fiecare zi a acestor 5 luni din carte, ci în sensul că am citit alte 20 de cărți în loc s-o termin pe aceasta.

Cum a fost? 

În mod straniu nu am uitat unde am rămas, cine ce făcea și ce importanță avea fiecare personaj.
De fiecare dată când am reluat lectura am știut cine ce făcea și unde se afla la momentul când am abandonat lectura. Sunt foarte mândră de mine! 😄
Nu m-a enervat niciun personaj așa cum m-a enervat Fabritio! Sincer, parcă era făcut să scoată peri albi celor care-l iubeau.
Nici nu-l scăpau bine dintr-o belea că intra în alta. 
Sanseverina? O admir și nu înțeleg cum a reușit să joace pe degete atâția oameni. Dacă era bărbat ori ajungea ministru ori o omora concurența (nu că n-ar fi încercat). 
N-o să vă vorbesc despre Stendhal – pe care din nu știu ce cauză îl consideram autor rus și el era francez toată ziua! – au vorbit alții destul despre el:
Stendhal era o alcătuire omenească foarte curioasă: ideolog, în sensul veacului al XVIII-lea, foarte ruinat în analiza nemiloasă a conștiinței umane, dar în același timp temperament ardent și epicureu, amant pasionat al Italiei, entuziasmându-se pentru femeile și muzica ei, dar mai ales pentru acel fel de a fi al oamenilor, în care i se părea a distinge singura rămășiță europeană a ceea ce fusese în Renaștere religia energiei și a gloriei, idealul acestui virtu proslăvit de Machiavelli. Stendhal va întreține cultul lui Napoleon, singurul om care i se părea a fi reîncarnat, în epoca noastră, pe eroul antic și pe virtuozul italian al renașterii... Napoleon este modelul tuturor personajelor principale ale lui Stendhal. El inspiră pe Julien Sorel, tânărul seminarist din Roșu și Negru... Napoleon inspiră și pe celalalt erou stendhaldian, pe Fabrice del Dingo din Mânăstirea din Parma... Descrierea bătăliei de la Waterloo în Mânăstirea din Parma este un alt moment de al acelei perimări a idealului aristocratic al gloriei și eroismului, survenit în toate momentele de ascensiune burgheză.
Tudor Vianu, pe spatele coperții Mânăstirea din Parma, vol II, editura Minerva, 1970

Finalul romanului a fost pe măsură. O să mă tot gândesc la el câteva săptămâni.

Nu prea mult: pentru luna septembrie am planuri mari: 
Centrele de împrumut sunt foarte utile!


vineri, 3 august 2018

Summer book tag

Summer! Ok, gata, în romană: VARA!!!!
Uite ce întrebări am găsit! 😁

Golden Sun: Pick a book that made you smile beyond compare
Soare auriu: alege o carte care te-a făcut să zâmbești peste măsură

Tropical Flowers: A book set in a foreign country
Flori tropicale: o carte care se desfășoară într-o țară străină

Tree Shade: A book where a mysterious or shady character was introduced
Umbra: o carte în care un personaj misterios sau dubios este prezentat

Beach Sand: A book that was grainy and the plot barely developed
Nisip de pe plajă: o carte cu o poveste cam fără temelie, conflict puțin dezvoltat.
Down Among the Stcks and Bones

Green Grass: pick a character that is full of life, making you smile
Iarbă verde: alege un personaj care este plin de viață, te face să zâmbești
Nicolai din Trilogia Grisha a fost ultimul personaj nostim citit.

Watermelon: A book with juicy characters
Pepene: o carte cu personaje suculente
The Raven Boys

Sun hat: A book that had a vast universe/setting
Pălărie de soare: o carte care avea un univers/ decor vast
Cele o sută de mii de regate

BBQ: A book in which the character was portrayed as a hunk
Barbeque (frigărui): o carte în care personajul a fost descris ca un pachet de mușchi
Tot cartea de deasupra. 

vineri, 29 iunie 2018

Isteria de jumătate de an... încă o rundă!

A trecut o jumătate de an deja! Când? Habar n-am.

1. Best Book You've Read So Far in 2018?
Cea mai bună carte citită până acum în 2018?
Hm...grea decizie. 

2. Best Sequel You've Read So Far in 2018?
Cea mai bună continuare citita pâna acum în 
Lirael de Garth Nix! A fost o serie minunată. Aproape regret că s-a terminat 😄 Aproape!

3. New Release You Haven't Read Yet, But Want To?
Noua publicație pe care n-ai citit-o încă, dar vrei s-o citești?
Sunt curioasă în legătură cu noua carte a Lisei See. Nu foarte curioasă, doar un pic.

4. Most Anticipated Release For Second Half of 2018?
Publicația așteptată cu cea mai mare nerăbdare în cea de a doua parte a anlui 2018?
Nimic. Poate Vengeful de V.E. Schwab...

5. Biggest Disappointment? 
Cea mai mare dezamăgire?
Finalul seriei Temeraire a fost cam sec... A fost o poveste foarte plăcută, dar mă așteptam la ceva mai bun!?
 











6. Biggest Surprise?
Cea mai mare surpriza?
Persuasiune. Mă așteptam să mă plictisesc.

7. Favourite New Author?
Noul autor preferat?
După numărul de volume aș zice Naomi Novik, dar cel mai mult l-am apreciat pe Joseph Conrad, doar că nu este nou... Am citit Inima întunericului acum câțiva ani.

8. Newest Fictional Crush?
Noua dragoste din fictiune?
Hm... Nu. Nu am așa ceva.

9. Newest Favourite Character?
Cel mai recent personaj favorit?
Lirael! Dintre animale cățelul ei vorbitor!

10. Book That Made You Cry?
Cartea care te-a facut să plângi?
Dulci. Jurnalul unui câine scris de un puric Dan. Cu un așa nume, îți permiți un așa joc de cuvinte!😋











 
11. Book That Made You Happy?
Cartea care te-a făcut fericit?
Goldenhand!? Warbringer!? Una din ele sau amândouă.


12. Favourite Book To Movie Adaptation You Saw This Year?
Cea mai bună adaptare carte-film vazută anul asta?
Nimic.

13. Favourite Review You've Written This Year?
Recenzia preferată scrisă până în prezent?
Spuneți-mi voi care v-a plăcut cel mai mult!

14. Most Beautiful Book You Bought So Far This Year?
Cea mai frumosă carte cumpărată până în prezent?
Îmi place coperta de la Aliați în slujba dreptății.
 
15. What Books Do You Need To Read By The End of The Year?
Ce cărți trebuie să citești până la sfârșitul anului?
Am o listă de cărți înșirate pe Goodreads... Cred că vreau să termin Oathbringer de Sanderson și volumele rămase din Roata Timpului, dar acum sunt la Încleștarea regilor. Culmea! Credeam că nu mă mai ating de seria asta. M-am uitat la serial și am crezut că e destul. Până când am aflat acum doi ani că serialul e diferit și, în carte, Cathelin e ... „vie”😕 acum vreau să citesc tot. Cred că sunt singură persoană care citește seria asta și vrea să-i afle finalul care nu este stresată de posibilitatea redusă de a vedea continuarea prea curând.

luni, 25 iunie 2018

Dulci. Jurnalul unui câine scris de un puric, Dan

 Uite așa!
În afară de poziția pro regalistă, tipică lui Puric, nu am nimic de spus despre această cărticică. Nu vorbește despre caini, vorbește despre oameni, singurătate, regrete, abandon. Nu este foarte tristă, nici foarte veselă, nu are aventură peste aventură. E o meditație asupra condiției umane. Nu, nu meditație cu sensul budist în care te așezi și mormăi om la nesfârșit! Sunt alte meditații pe lumea asta. Și toate sunt importante.

duminică, 3 iunie 2018

„Dragonul majestății sale” de Naomi Novik

Un roman dintr-o serie de 9 volume despre aventurile lui William Lawrence și a dragonului său, Temeraire, ...sau invers 😄. Dragonul ăsta reușește să facă tot ce vrea el!
William Lawrence este în general un om cât se poate de obișnuit. Caută să ducă o viață cât mai bună, este căpitan de vas, a adunat ceva avere și a capturat o navă franceză. Dacă victoria în sine nu ar fi fost suficient, pe navă descoperă și un ou de dragon aproape de eclozare. Spre dezamăgirea lui Lawrence puiul de dragon este de mic hotărât să-și urmeze propriile decizii. În loc să aleagă să urmeze pe băiatul care îi era ales să-i fie stăpân el vine fără grijă în fâța lui Lawrence și-l întrebă de vorbă.
De aici până la o cavalcadă de evenimente și aventuri mai e doar un pas. Mai corect, câteva luni, până crește Temerare mare.
Autoarea este cea care a scris „Aleasa dragonului”
Aspecte pozitive:

  1. Aventură
  2. Umor de situație
  3. O poziție clar împotriva abuzurilor față de animale

Aspecte negative:

  1. Este plasat pe fundalul războaielor napoleoniene și eu nu mă pot gândi decât că este o fantezie...
  2. Fiind un roman în care se poartă războaie este ură față de inamici
  3. Mentalitatea vremii respective

Ce cărți cu dragoni ați citit? Vă place seria asta? Care este momentul vostru preferat?


miercuri, 9 mai 2018

Serii literare pe care le-am citit

M-am gândit să încerc să fac o listă... nu mă aștept să iasă completă. Memoria mea face glume.


  1. Cei trei muschetari Alexandre Dumas
  2. După douăzeci de ani Alexandre Dumas
  3. Shogun James Clavel
  4. Stăpânul inelelor J.R.R. Tolkien
  5. Harry Potter J.K. Rowling
  6. Cavalerii de Ioan Dan
  7. Mizerabilii de Victor Hugo. Cât mi-a luat să termin seria asta!!! Mi-a plăcut foarte mult, dar am citit ultimele trei volume (din 5 în ediția pe care o am) la câțiva ani buni distanță față de momentul când am început romanul.
  8. Regii blestemați Maurice Duron (practic nu am terminat-o, dar am citit 6 volume din 7 și ultima carte este atât de diferită de celelalte că pare o altă serie...am ajuns undeva pe la mijlocul ei și am pus-o jos)
  9. Monștrii din Veridity Victoria Schwab
  10. Pan Volodjowski de Senkiewich
  11. Potopul de Senkiewich
  12. Născuți din ceață Brandon Sanderson
  13. Fetele din Shanghai de Lisa See. Am fost foarte pasionată de autoarea asta o vreme. Nu mi-au mai plăcut romanele ei plasate în perioada contemporană. Cele istorice au farmec.
  14. Aborsen/ Vechiul regat de Garth Nix. O aventură foarte plăcută!
  15. Dispozitivele infernale de Cassandra Clare. Trebuia să citesc și eu ceva de tipa asta. Măcar ca să ma plâng despre cum nu ma grăbesc să mai încep altă serie scrisă de ea. Am Doamna de la miezul nopții pitită pe undeva prin telefon... O să stea pe acolo o vreme.
  16. Trilogia Grișa Leigh Bardugo
Cred că am șanse mai mari de a vă impresiona cu lista de serii pe care le-am început și urmează să le termin 😆 Cumva când am început lista asta păreau mai multe...

miercuri, 18 aprilie 2018

„Moll Flanders” de Daniel Defoe

În ciuda aparențelor, Daniel Defoe nu a scris numai despre Robinson Crusoe. Moll Flanders este un roman care urmărește viața unei femei de moravuri ușoare de la primi ei ani până la momentul în care decide că a furat destul... pardon 😆, că e timpul să se căiască. Această operă este foarte nostimă, nu prin subiectul abordat, ci prin umorul de situație, femeia reușind cumva să intre mereu în bucluc. Întâi sedusă de fiul familiei care o luase în grijă, apoi rămânând văduvă și practic alungată de aceeași familie, dând peste fel de fel de peripeții, dintre care cea mai scandaloasă fiind căsătoria cu propriul frate despre care nu știa că există, romanul ilustrează situația precară a femeilor nemăritate în perioada respectivă. Lipsa unui bărbat era o problemă absurd de mare de care mă bucur că am scăpat în mare parte a lumii...
Hoață, căsătorită cu mai mult de un bărbat odată, escroacă veritabilă și mamă a multor copii fără a crește pe nici unul, este un roman fără scene fierbinți, în ciuda idei pe care a-ți putea s-o aveți gândindu-vă la subiectul abordat. Este mai mult critică socială și una veritabilă.
Narațiunea este la persoana I și, un dezavantaj, nu are capitole. În rest totul este în ordine.
Sper să vă placă.

joi, 5 aprilie 2018

„Aleasa dragonului” de Naomi Novik

Prima dată când am auzit de cartea asta a fost pe un blog în engleză. Acolo se numea „Uprooted” și mi-a trebuit ceva timp să înțeleg că sunt una și aceeași carte. Îndrăznesc să afirm că aspectul coperții în limba română este mult mai frumoasă decât cea în engleză 😆 cel puțin comparată cu prima din dreapta.
Cu nume de origine poloneză, pe care eu le consideran rusești și poveste inspirată din folclorul polonez (se pare), este un roman de aventură, fantastic. Asemuit cu Frumoasa și bestia, are oarecari asemănări... eu nu le-am văzut.
Traducerea titlului, „Uprooted” înseamnă dezrădăcinat/ desțelenit (despre plante - a le scoate din pământ; despre oameni - a lua pe cineva și a-l duce departe de locul unde a trăit). Înainte de a fi indusi în eroare, acest roman nu are dragoni care scuipă flăcări în ea. Are himere, desigur, dar nu dragoni.
Dragonul este numele sub care este cunoscut unul din presonajele principale, boierul regiunii, care odată la zece ani venea în sat și alegea o fată pentu a o aduce cu el înapoi în turnul unde locuia (mdaa, boierul ăsta nu și-a permis un conac, dar o duce mai bine acolo decât dacă ar avea conac - cumva totul e fermecat și nu se pune praful!!! nu șterge mobila de praf!!!! PARADIS).
Am evitat aeastă carte după ce am citit câteva recenzii foarte reținute în care spuneau că partea de folclor era plictisitoare, personajele fără complexitate... mie mi-a plăcut partea de folclor, dar a trebuit întâi să ajing la ea ca să-mi dau seama. Ce m-a determinat s-o citesc a fost că am vrut să văd cum este această lucrare legată de cultura poloneză. În afară de nume și de titlurile oficiale nu mi-am dat seama dacă are multe asemănări cu Polonia.
Agnieszka a știut toată tinerețea ei că va trebui să stea în fața Dragonului (un vrăjitor care protejează sătul de puterea malefică ce vine din pădurea din regiune) pentru a fi sau nu aleasă să fie lângă el pentru zece ani, apoi să se ducă în oraș fiindcă nimeni din satul ei nu s-ar mai fi uitat la ea – discriminare domnule! De asemenea a știut că prietena ei cea mai bună are toate calitățile pe care acesta le va cere și va fi aleasă ea. In ziua alegerii însă acesta o alege pe ea.
Povestea este foarte amănunțită, personajele au profunzime, elemente culturale specifice unei lumii magice sunt explorate (există povesti cu vrăjitori și faptele lor, și cum poveștile exagerează și sunt modificate din interese politice sau doar ca să pară mai interesante. Este o lucrare destul de bunicită. Nu urmărim exclusiv evoluția celor două personaje principale. Scurt dar clar, ajungem să cunoaștem personsonajele, fiecare câte puțin, fiecare are povestea sa. Fiecare pare real.
Acum, ca să înțelegeți: la început am avut mult de furcă cu neplăcerea de a auzi un antagonist care e pădurea. Dar este mai mult decât atât. Cumva reușește să facă dreptate și antagonistului.
Ce mi-a plăcut despre cartea asta este faptul că există menționată viața de țăran. Plata tributului, autoritatea absolută a boierului, cum se rezolvă conflictele din sat în fața bătrânilor ca judecători. O altă idee importantă este apartenența la o regiune și la locul de baștină.
Sunt câteva scene romantice explicite în acest roman așa că nu pot să nu vă spun despre ele. Nu au fost excesiv de amănunțite, dar cele două episoade se cam întind pe lungimea unei pagini fiecare. Mai bine să știți decât să ziceți că nu v-am spus.
Finalul este optimist. Câteva personaje secundare mor, câteva personaje nu găsesc leac pentru ceea ce caută și altele rămân la fel, doar mai înțelepte puțin.


Mai jos aveți un TedTalk al autoarei. Ce pot să spun: dacă ai numele pe o carte oamenii îți acordă atenție. (Cu condiția ca respectiva carte să fie best-seller desigur!!😄)


joi, 22 martie 2018

Autori descoperiți în 2017

Anul trecut am încercat să citesc. A fost mai simplu să-mi propun, mai greu de făcut. Totuși, am reușit câeva lucruri. Una dintre ele a fost să citesc noi autori. Postarea asta e mai lunga.

Petru Rezuș cu Dumbrava roșie, roman istoric, o lectură plăcută, personaje nostime, ritm alert. Am mai vorbit despre el pe blog.

Markus Zusak, Hoțul de cărți. Nu m-a facinat așa cum mă așteptam să mă fascineze după reclama care i s-a făcut.
Gala Galaction: Papucii lui Mahmud, Roxana, Doctorul Taifun... a fost plăcut!
Henryk Sienkiewicz: Potopul și Pan Wolodjowsky; aventură, romane istorice. O incursiune in istoria Poloniei. Una palpitantă
Sara J. Maas Tronul de cleșar – nu mi-a plăcut
Brandon Sanderson: romane fantastice printre care Elantris, trilogia Nascut din ceață (continuată anul ăsta cu Aliați în slijba dreptății), Sufletul împăratului și Cronicile luminii de furtună (primele două, în prezent sunt la a treia) plus nuvela Edgedancer. Sunt foarte curioasă ce se va întâmpla cu poveștile astea două și cum una este în coninuă creștere, iar cea de a doua a fost anunțată ca având zece volume, am de așteptat 😄
Robert Jordan- căutând sfaturi despre scris am dat peste Brandon Sanderson, după care prin el, am aflat de Robert Jordan. Roata timpului este o serie fantastică pe casre sper să o termin cândva... 😁
Neil Gaiman a fost adus în atenția publicului anul trecut prin seria TV Zeii americani; eu am citit Cartea cimitirului și Mitologia nordică. Nu are o exprimare deosebită în nici una din cele două cărți, dar ideile sunt interesante... Dacă vă plac lucrurile ușor grotești.
Moïra Fowley-Doyle cu Sezonul accidentelor am citit-o din curiozitate. Câțiva indivizi de pe goodreads o tot adăugau la citite. Literatură pentru adolescenți, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Cu o fantomă ca personaj nu este prea greu să o încadrezi ca fantasy
Becky Albertalli are un stil foarte nostim. Cel puțin a fost nostim să-l citesc pe Simon vs agenda homosapiens.

Ionel Teodoreanu: Bal mascat. Interesantă.

Ruta Sepetys a fost o expriență plăcută. O mare de lacrimi este un roman al perioadei naziste, cu personaje interesante, în sutuații neobișnuite și felul în care fac față experiențelor prin care trec.

John Williams: Stoner. Un roman bun.

Mihail Sebastian: piese de teatru. 

Victoria Schwab: seria Acest cântec neîmblânzit; este un fel de Twilight, dar mai bun și fără vampiri.
Thomas Mann: Casa Buddenbrook. Bun.
Christina Baker Kline: Trenul orfanilor. O incursiune plăcută în viața orfanilor din america purtați prin "trenurile patriei" dintr-o parte în alta.

Paula Hawkins: Fata din tren. A fost nostim să citesc cartea asta imediat după cealaltă, cuvăntul tren repetându-se. A fost interesant și m-a ținut în supans până la final. Totuși, a lăsat un gust amar.

Agatha Christie: poți spune că ai descoperit un autor pe care îl știi de ani. Prima dată când am citit un roman de-al ei. Crima din orient expres: mi-a plăcut. Un simț al justiției pe care nu-l văzusem până atunci la Hercule Puarot

Daphne du MaurierRebecca. A fost greu de uitat.

Arthur C. Clarke - Orașul și stelele; nu-mi place sf 😄
Anthony Doerr- era în toate librăiile, trebuia să o împrumut de udeva!😁
Angie Thomas. Alt roman pe care să-l citesc doar din curiozitate... Nu înțeleg conflictele rasiale de la ei...

Stephen Chbosky: de câțiva ani vreau să ciesc romanul după care au făcut filmul cu Emma Watson, Jurnalul unui adolescent timid. A fost destul de bizar. E în format scrisori câtre nu se știe cine.

Anatole France: Cartea prietenului meu: Pierre Noziere. Foarte nostim, plin de nostalgie.

Margaret AtwoodPovstea cameristei. Pentru că a apărut seria tv, bineînțeles.

Robert Galbraith. De fapt e J. K. Rowling, dar este alt nume așa că o pun aici. Roman polițist, destul de ok.

Patrick Rothfuss cu Numele vântului: îl ador pe Kvote! Mi-ar plăcea dacă ar avea un ritm mai alert...
Cella Serghi, Pânza de păianjen- nimic special de spus.
Sylvia Plath - Clopotul de sticlă plăcută. Subiect deprimant.

Patrick Ness - lectură pentru tineri de gimnaziu... Chemarea monstrului. Cam deprimantă. Stilul autorului este plăcut.

miercuri, 28 februarie 2018

Sabriel by Gareth Nix

După succesul avut de Stăpânul Inelelor, mulți autori au încercat să creeze ceva asemânător, o lume fantastică, plină de lucruri nevăzute și aventură. 
Gareth Nix este un autor australian care a publicat mai multe romane fantastice, in română găsindu-se trilogia Vechiul regat din care fac parte Sabriel, Lirael, Abhorsen (un al patrulea volum al seriei existând, dar netradus). Deși se încadrează în genul fantastic, este diferită de seria menționată mai sus. 
Sabriel este un roman tânăr adult plin de aventură și mister. O lucrare de aproximativ 500 de pagini, depinzând de ediție, în care personajele trec prin peripeții incredibile.
Personajul principal este o tânără fată care pleacă să-și găsească părintele dispărut. În călătoria aceasta este însoțită de o pisică bosumflată, de o sabie fermecată și de o pereche de clopote fermecate.
Când și cum va reuși să facă ce și-a propus puteți afla din carte.

Pentru cei care înțeleg engleză cartea în format audio este pe site-ul acela foarte popular cu muzică, emisiuni diverse și videoclipuri... nu dăm nume ca să nu dispară 😅 

marți, 20 februarie 2018

NEW YEAR BOOK TAG! pe 2018

Tag luat de la Nerdy Book Life care se pare că l-a luat de pe Bookables (You Tube). Cred că am mai completat întrebările acestea și anul trecut. 😁


Câte cărți intenționezi să citești în 2018?
Am de gând să mă apropii de 50 și să le depășesc. Nu am de gând să-mi petrec tot timpul cu nasul în cărți, dar cred că le pot citi.

Numește ce cărți au rămas necitite din anul precedent și sunt proiritare în 2018?
Oathbringer
Citadela
Anna Karenina

Numește un gen literar din care vrei să citești mai mult?
Genul fantastic și ficțiune istorică. La fel ca anul trecut.

Trei scopuri pentru anul 2018 separate de cărți?
Să termin cu masterul.
Sa ma distrez (distracția pentru mine nu este egală cu beția)
Să încep să progrezez în carieră.


O carte pe care o ai de-o veșnicie și încă n-ai citit-o?
Roșu și Negru

Definește speranțele pentru 2018 într-un singur cuvânt?
Recunoaștere...😐

miercuri, 14 februarie 2018

Lordul Jim de Joseph Conrad

Joseph Conrad a preferat să-și organizeze narațiunea din carte într-o parte de lume departe de occident. Povestea lui se desfășoară pe terenul îndepărtat al Malaeziei, unde un fost marinar aleargă să-și redobâbdescă onoarea pierdută. Este o carte stranie, în care ni se narează indirect, de către un personaj secundar. Acesta pare să pună cap la cap vești pentru a ne oferi nouă o relatre concretă a vieții unui tânăr romantic.
Marlow, pe care îl mai întâlnim și în „Inima întunericului”, este subiectiv, dar, cum am aflat din prefață, povestea a primit reacții de neîncrdere de la începutul publicării sale, mulți nefiind de acord cu felul în care a fost realizată prezentarea romanului. Cu toate acestea, nu am putut să nu rămân impresionată de personajul întâlnit. Nu cred că am apucat să citesc ceva asemănător.
Narațiunea se împletește cu analiza psihologică, făcând popasuri prelungi asupra fiecărui personaj, ca mai apoi să-i lase în urmă. Uneori primim ca „răsplată” pentru răbdarea de care am dat  dovadă un rezumat al felului în care unul sau altul au murit, dar cel mai adesea afăm doar ultima veste pe care a primit-o Marlow despre ei...
O lume mică această lume a mărilor. Personajele par să știe de toate despre toți. Nu găsești comandant de vas de care să nu-ți poată povesti cineva ceva. Scrisorile circulă fără probleme și viața pe mare rămâne la fel de misterioasă și nesigură.
Ideea cărții este următoarea: ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se împlinească și să nu-i faci față 😂
Sper că v-am făcut curioși. Nu este o lectură grea, dar are darul să-ți testeze răbdarea, prin relatarea indirectă.

vineri, 26 ianuarie 2018

Winter Biannual Bibliothon 2018

Salutări!
Săptămâna asta am fost ocupată cu Winter Biannual Bibliothon (care tradus ar suna cam așa: Tona de cărți de două ori pe an – sesiunea de iarnă). Este un eveniment organizat de niște booktuberi (tineri care câștigă un oarecare venit de pe urma promovării cărților pe care le primesc de la edituri pe youtube). Pentru a-și asigura trafic pe cont ei organizează tot felul de evenimente printre care și acesta. Timp de o săptămână, să încerce să citească tot timpul (sau aproape tot timpul).

Important: nu sunt partener cu ei și nu am fost plătită să vorbesc despre ei...le fac reclamă pe gratis cum s-ar zice printre răutăcioși. Blogul meu este independent și mă ocup de el în timpul meu liber. Motivația: Pur și simplu astfel de evenimente ne pot încuraja să citim și pot ajuta la desființarea idei că nu e cool 😕 să stai cu nasul în carte.


Mai dearte, pentru această provocare am ales câteva cărți și am sfârșit prin a citi altele 😄

Evenimentul a început din ianuarie 20 și se termină azi 26.

Prima carte pe care am citit-o a fost Every Heart a Doorway de Seanan McGuire. Citită în engleză, fiindcă mi-a fost lene să caut dacă a fost tradusă în română, nu o recomand nimănui sub 15 ani. Pe lângă pasajele despre membre și organe sfârtecate, există discuții despre masturbare, ascunderea de crime față de lege și sexualitate (dacă nu v-au ajuns celelalte motive). Oh! Mulți mulți monștri, uitasem 😂 Nu mi-a plăcut prea tare. Are personaje diverse: ca orientare sexuală, rasă, mod de viață... ce mai vreți voi, probabil o are 😂 Pe aceasta am încadrat-o la: carte sub 200 de pagini și la boli mentale, provocarea având câteva cereri de urmat.

Apoi am parcurs Cei doi tineri din Verona de William Shakespeare. Scurtă, nostimă, doar dialog, nu-mi puteam dori mai mult. Și pentru că tot eram la Shakespeare, am citit și Richard al II-lea, tragedie de data aceasta și una destul de bună... Pe amândouă le pot incadra la carte despre care nu știai nimic înainte, dar încă mă gândesc dacă o să pot să adaug pe una din ele la titlul cărți menționat în altă carte.
Începută, tot cu ocazia provocării, dar lăsată neterminată este Agentul secret de Joseph Conrad care îmi place mult până acum.

Voi ce părere aveți despre provocările la citit, dar despre booktuberi? Cunoașteți un booktuber român?

marți, 16 ianuarie 2018

Anul în care ea a citit o carte din fiecare țară





Salutări. Va-ți gândit vreodată să citiți câte o carte din fiecare țară? Iată că cineva a încercat. Ce a ieșit și mai ales cum a reușit găsiți în videoclipul de mai sus. Ar trebui să aibă subtitrarea în română din start. Sper să vă placă.

miercuri, 10 ianuarie 2018

Drunken Book Tag

Încercam să găsesc ceva simpatic pentru începutul de an și am dat peste setul acesta de întrebări creat de Pagesandpens and Chelseadollingreads de pe youtube. Dacă nu aveți 18 ani, puteți să completați întrebările, fără să gustați băuturile (ca mine😄)


1. Wine Coolers - A Guilty Pleasure Read - o carte pe care o citești de plăcere.

...îmi plac cărțile defective și cele fantastice... În ultimul timp îl citesc pe Sanderson de parcă m-ar plăti cineva 😄

2. Beer - Favorite New Adult/College Aged Book?Cartea preferată de nivel adult/colegiu.

Hmm... Nu știu 😂

3. Tequila - A Book You Never Want To See Again- o carte pe care nu vrei s-o mai vezi.

50 de umbre ale lui Grey

4. Beer Bing - A Quick Read - o lectură rapidă.

Othello - a fost rapidă, nu și ușoară.

5. Spring Break - Your Favorite Smutty Read- cartea ta cu depravați favorită.

Nu am o astfel de carte.

6. Screwdriver - A Dark And Twisted Book- o carte întunecată și sucită.

Rebecca

7. Long Island Iced Tea - A Diverse Read- un roman cu personaje diverse

The Hate U Give

8. Sex On The Beach - Not Worth The Hype- cartea care nu a meritat iufa

... Cam toate după mine.

9. Wine - A Cry Worthy Book- o către de plâns.
Chemarea monstrului (despre cancer și bătăuși; abordați-o cu precauție), Supa de pui (oricare dintre volume).

10. Striped Club - A Sexy Naked Book- o carte care e sexi dezbrăcată.

😆 am văzut coperta de la ediția colecționarului pentru Regina roșie. E destul de drăguță.

Cam atât pentru azi. Vă pregătiți de examene?

luni, 8 ianuarie 2018

Jurnalul lui Adam și al Evei de Mark Twain

Volum apărut la Editura Univers, conține următoarele lucrări:
Jurnalul lui Adam și al Evei - foarte haioasă
Ceasul - cam sucită și ironică în stilul lui Twain
Povestea băiețelului cuminte - lasă un gust amar în urmă
Alonzo Fitz Clarence, Rosana Ethelton și iubirea lor cea mare -ei bine, aceasta a fost drăguță și s-a terminat chiar pe un ton vesel. Sunt surprinsă! 😄
Edward Mills și George Benton. poveste - 😕
O întamplare ciudată- E despre un eveniment din armată. Merită citită!
Povestea cu stafia - nostimă
Familia McWilliams și sistemul de alarmă care ne apăra de hoți - o critică împotriva industriei de consum, care creează aparate defecte, pentru a putea cere bani în plus la reparea lor (cum? Și atunci existau excroci!!!!)
Două povestioare - interesantă construcția prozei
Pașaportul care a întârziat pe drum - și asta a fost simpatică
Fabula - două pagini. Scurtă și la obiect. Exact cum îmi place
Străinul misterios - 100 de pagini de critică socială și luptă împotriva arderii pe rug a oamenilor nevinovați. Și se încheie cumva așa cum a început, având persomaje biblice împletindu-se în firul narativ.

Un autor care a schimbat literatura americană, operele cele mai cunoscute fiind „Aventurile lui Huckelberry Finn” și „Aventurile lui Ton Sawyer” - pe care am citit-o și mi-a plăcut. „Prinț și cerșetor” este însă preferata mea și nu cred c-o să-mi schimb părerea prea curând.