Doi oameni în oraș

Filmul ăsta are o vechime venerabilă, dar nu e deloc depășit ca subiect. Cum statele din lume încă mai permit pedeapsa capitală, iar organele disciplinare omoară și abia pe urmă pun întrebări, având grijă să așeze datele ca adevărul să încline în avantajul lor, acest film amintește clar cât de periculos este să credem în răutate fără leac.

Avem de aface cu doi comisari cu vechime. Unul a ajuns să creadă că poate face bine prin reeducare, altul a continuat să vâneze infractori, punând cât mai mulți după gratii. Problema închisorilor cu condiții jalnice de trai, determinând chiar sinucideri, era ceva comun pe vremea aceea, iar disprețul general împotriva infractorilor nu motiva schimbări în sensul astă.
Actori de un talent excepțional, Alan Delon reușește în 60 de minute de film să te facă să deplângi asuprirea la care este supus fostul condamnat.

Întrebarea de la finalul filmului, nu este dacă justiția e corectă, nici dacă închisorile sunt potrivite criminalilor. Adevărata întrebare este dacă odată ispășită o pedeapsă, este corect să facem tot posibilul să îndepărtam și să izolăm foști criminali până în punctul în care cedează psihic?

Și întrebarea nu se oprește doar la criminali din închisori. Cați oameni, doar din orgoliu, sau dintr-o formă de sadism nu au jignit, îndepărtat, hârțuit și distrus pe cei mai mici decât ei, cu o plăcere nejustificată. 

Cruzimea și condamnarea= distrugere garantată.

"Dar cel mai important, am văzut o mașină de ucis."

Minutul de frumos: dovleac

Insider Book Tag

Cum le găsesc? Tastez book tag și văd ce apare.

RULES

1. Răspunde la întrebări
2. Menționează autorul inițial Jamie @ALittleSliceofJamie
3. Tăguiește 5 persoane... Răspundeți voi dacă vreți.
4. Distrați-vă!

---

Unde îți scrii de obicei postările?

La birou, pe pat, oriunde nimeresc, dar mereu acasă.

Cât timp îți trebuie să scrii o postare?

Cam o jumătate de oră. Editarea și corectările pe de altă parte....

Când ai început să postezi?

Acum trei ani. Nu am postat exclusiv despre cărți de la început, dar am postat.

Care este cel mai neplăcut lucru în a avea un blog?

Nu știu... Probabil faptul că nu poți alege cine citește ce postezi...sau cum îți răstălmăcește vorbele. Dar asta este o problemă cu care ne lovim și în viața de zi cu zi. Nimic nou!

Care este cel mai bun lucru despre blogul tău?

Faptul că pot să scriu. Să-mi organizez ideile. Să postez poze drăguțe. Adesea privesc postările din urmă și reflectez la ce am spus atunci.

Care este cea mai nostimă postare de până acum?

Cele de la minutul de frumos. Îmi plac.

Care este genul de postare care îți place cel mai mult să o scrii?

Ce am gândit despre una sau alta.

Când scrii de obicei?

Când am timp. Până acum nu am avut nevoie să-mi fac timp pentru a posta.

Faci recenzii la toate cățile pe care le citești?

Nu. Mi-ar lua prea mult timp. Plus, sunt cărți pe care nu le plac și nu vreau să vorbesc despre ele. Altele, nu știu ce să spun despre ele altceva decât cât de nult îmi place personajul x sau povestea y.

Cum îți scrii postările? Cu cafeaua în mână, pe pat, la birou?

Pe canapea. Adesea am un picior pe spinarea cățelului meu. Muzica e de obicei nelipsită.

După cât timp îți scrii recenziile?

Uneori imediat, alteori dupa cateva zile.

Cât de des postezi?

Cam de două ori pe săptămână. Dacă am lucruri deja scrise, din două în două zile.

Minutul de frumos: La datorie!

Că e frig, că e ger, eu sunt la datorie! 😄

Autori descoperiți în 2017

Anul trecut am încercat să citesc. A fost mai simplu să-mi propun, mai greu de făcut. Totuși, am reușit câeva lucruri. Una dintre ele a fost să citesc noi autori. Postarea asta e mai lunga.

Petru Rezuș cu Dumbrava roșie, roman istoric, o lectură plăcută, personaje nostime, ritm alert. Am mai vorbit despre el pe blog.

Markus Zusak, Hoțul de cărți. Nu m-a facinat așa cum mă așteptam să mă fascineze după reclama care i s-a făcut.

Gala Galaction: Papucii lui Mahmud, Roxana, Doctorul Taifun... a fost plăcut!

Henryk Sienkiewicz: Potopul și Pan Wolodjowsky; aventură, romane istorice. O incursiune in istoria Poloniei. Una palpitantă

Sara J. Maas Tronul de cleșar – nu mi-a plăcut

Brandon Sanderson: romane fantastice printre care Elantris, trilogia Nascut din ceață (continuată anul ăsta cu Aliați în slijba dreptății), Sufletul împăratului și Cronicile luminii de furtună (primele două, în prezent sunt la a treia) plus nuvela Edgedancer. Sunt foarte curioasă ce se va întâmpla cu poveștile astea două și cum una este în coninuă creștere, iar cea de a doua a fost anunțată ca având zece volume, am de așteptat 😄

Robert Jordan- căutând sfaturi despre scris am dat peste Brandon Sanderson, după care prin el, am aflat de Robert Jordan. Roata timpului este o serie fantastică pe casre sper să o termin cândva... 😁

Neil Gaiman a fost adus în atenția publicului anul trecut prin seria TV Zeii americani; eu am citit Cartea cimitirului și Mitologia nordică. Nu are o exprimare deosebită în nici una din cele două cărți, dar ideile sunt interesante... Dacă vă plac lucrurile ușor grotești.

Moïra Fowley-Doyle cu Sezonul accidentelor am citit-o din curiozitate. Câțiva indivizi de pe goodreads o tot adăugau la citite. Literatură pentru adolescenți, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Cu o fantomă ca personaj nu este prea greu să o încadrezi ca fantasy

Becky Albertalli are un stil foarte nostim. Cel puțin a fost nostim să-l citesc pe Simon vs agenda homosapiens.

Ionel Teodoreanu: Bal mascat. Interesantă.

Ruta Sepetys a fost o expriență plăcută. O mare de lacrimi este un roman al perioadei naziste, cu personaje interesante, în sutuații neobișnuite și felul în care fac față experiențelor prin care trec.

John Williams: Stoner. Un roman bun.

Mihail Sebastian: piese de teatru. 

Victoria Schwab: seria Acest cântec neîmblânzit; este un fel de Twilight, dar mai bun și fără vampiri.

Thomas Mann: Casa Buddenbrook. Bun.

Christina Baker Kline: Trenul orfanilor. O incursiune plăcută în viața orfanilor din america purtați prin "trenurile patriei" dintr-o parte în alta.

Paula Hawkins: Fata din tren. A fost nostim să citesc cartea asta imediat după cealaltă, cuvăntul tren repetându-se. A fost interesant și m-a ținut în supans până la final. Totuși, a lăsat un gust amar.

Agatha Christie: poți spune că ai descoperit un autor pe care îl știi de ani. Prima dată când am citit un roman de-al ei. Crima din orient expres: mi-a plăcut. Un simț al justiției pe care nu-l văzusem până atunci la Hercule Puarot

Daphne du Maurier – Rebecca. A fost greu de uitat.

Arthur C. Clarke - Orașul și stelele; nu-mi place sf 😄

Anthony Doerr- era în toate librăiile, trebuia să o împrumut de udeva!😁

Angie Thomas. Alt roman pe care să-l citesc doar din curiozitate... Nu înțeleg conflictele rasiale de la ei...

Stephen Chbosky: de câțiva ani vreau să ciesc romanul după care au făcut filmul cu Emma Watson, Jurnalul unui adolescent timid. A fost destul de bizar. E în format scrisori câtre nu se știe cine.

Anatole France: Cartea prietenului meu: Pierre Noziere. Foarte nostim, plin de nostalgie.

Margaret Atwood – Povstea cameristei. Pentru că a apărut seria tv, bineînțeles.

Robert Galbraith. De fapt e J. K. Rowling, dar este alt nume așa că o pun aici. Roman polițist, destul de ok.

Patrick Rothfuss cu Numele vântului: îl ador pe Kvote! Mi-ar plăcea dacă ar avea un ritm mai alert...

Cella Serghi, Pânza de păianjen- nimic special de spus.

Sylvia Plath - Clopotul de sticlă plăcută. Subiect deprimant.

Patrick Ness - lectură pentru tineri de gimnaziu... Chemarea monstrului. Cam deprimantă. Stilul autorului este plăcut.

Prădător de noapte (Nightcrawler) 2013

Mă mai uit și eu la filme câteodată. Uneori închid televizorul înainte să se termine (Internul), alteori stau și mă uit char dacă nu seamănă cu ce am citit (Hobbitul-seria).

Pasăre de noapte este ceva ce ați prefera să nu vedeți înainte de culcare. Este crud, deranjant și plin de sânge. Nu mă uit prea des la genul ăsta de filme, dar plictiseala are astfel de efecte.

Personajul principal parcurge un traseu pe care eu îl consider ca fiind de degradate morală, deși nu pare a avea scrupule prea multe la începutul filmului.

Un tip își câștigă existența furând fier pe care îl vinde... Când dintr-o noapte vede un accident în mijlocul stăzii și un cameraman „la datorie” hotărăște să îmbrățișeze această cale. De aici mai departe tot ce face pentru a obține ce-și dorește demonstrează că nu are nimic de pierdut. Un om fără scrupule reușește să urce pe culmile succesului exploatând toate slăbiciunile celor din jurul său. 

De admirat, de urât, de temut? Greu de spus...eu mă bucur că nu-l cunosc 😁 

Ce credeți despre film?

Minutul de frumos: cufărul cu surprize

Poze cu chestii 😄