duminică, 3 iunie 2018

„Dragonul majestății sale” de Naomi Novik

Un roman dintr-o serie de 9 volume despre aventurile lui William Lawrence și a dragonului său, Temeraire, ...sau invers 😄. Dragonul ăsta reușește să facă tot ce vrea el!
William Lawrence este în general un om cât se poate de obișnuit. Caută să ducă o viață cât mai bună, este căpitan de vas, a adunat ceva avere și a capturat o navă franceză. Dacă victoria în sine nu ar fi fost suficient, pe navă descoperă și un ou de dragon aproape de eclozare. Spre dezamăgirea lui Lawrence puiul de dragon este de mic hotărât să-și urmeze propriile decizii. În loc să aleagă să urmeze pe băiatul care îi era ales să-i fie stăpân el vine fără grijă în fâța lui Lawrence și-l întrebă de vorbă.
De aici până la o cavalcadă de evenimente și aventuri mai e doar un pas. Mai corect, câteva luni, până crește Temerare mare.
Autoarea este cea care a scris „Aleasa dragonului”
Aspecte pozitive:

  1. Aventură
  2. Umor de situație
  3. O poziție clar împotriva abuzurilor față de animale

Aspecte negative:

  1. Este plasat pe fundalul războaielor napoleoniene și eu nu mă pot gândi decât că este o fantezie...
  2. Fiind un roman în care se poartă războaie este ură față de inamici
  3. Mentalitatea vremii respective

Ce cărți cu dragoni ați citit? Vă place seria asta? Care este momentul vostru preferat?


sâmbătă, 19 mai 2018

Serii începute și încă nefinalizate

În ultimul timp am poftă de cărți pentru adolescenți. Cum majoritatea sunt serii, înțelegeți nevoia acestei liste 😄


  1. Roata timpului de Robert Jordan – am citit primele două volume; mai am 10 
  2. Născuți din ceață (a doua serie... da, e complicat) de Brandon Sanderson
  3. Tronul de cleștar de Sara J. Maas. Nu știu... Îmi place cuplul din cartea asta. Am înțeles că în următorul volum se despart. Eu nu-l mai citesc 😆
  4. Mânăstirea din Parma de Stedhal (a mea e în două volume, așa că se pune)
  5. Seria Recconers de Brandon Sanderson - s-ar putea să n-o termin, dar nu zic „hop”! S-ar putea să mă răzgândesc.
  6. The Inheritance Cycle, pe românește, Eragon de Cristhofer Paollini. Auzisem de cartea asta nici nu mai știu unde. S-au poate n-am auzit de ea. Am văzut-o pur și simplu la o rudă, era literatură fantastică și am început s-o citesc. N-am terminat-o niciodată. Volumul trei este încă necitit și cred că și pe al doilea l-am lăsat cu finalul neterminat. Vă rog spuneti-mi dacă regele acela care avea un laborator de știință se căsătorește cu prințesa țâfnoasa? Asta vreau să știu. Eram în clasa a XI-a, în vacanță.
  7. Cronicile luminii de furtună tot de Brandon Sanderson. Am citit două volume și nuvela scoasă drept continuare pentru al doilea volum. Acum am o treime din al treilea volum citit. Nu știu când o să-l termin.
  8. Infinity Balade de Brandon Sanderson. Se pare că a scris-o pentru un joc și pentru că am găsit-o încărcată pe youtube...am zis s-o ascult. Încă nu m-am hotărât dacă să caut al doilea volum. Nu mi s-a părut așa interesantă.
  9.  Cronicile ucigașului de regi de Patrick Rotffus. Stilul este încet, dar autorul mai are două volume publicate în seria asta și sunt pe lista mea de „musai le citesc”! Mai ales când am aflat că una dintre cărți are poze!!!
  10. The Golem and the Djini inițial am crezut să e roman de sine stătător, dar autoarea se pare că vrea să mă contrazică. Poate în trei ani voi fi plictisită și voi căuta continuarea. Pâna atunci, am treabă 😂
  11. Cormoran Strike de Robert Galbrath. Am toate bunele intenții de a citii seria asta.
  12. Wayward Children de Seanan McGuire - nu-mi place. Doua volume sunt destul pentru mine.
  13. Urzeala tronurilor de J.R.R. Martin. Un singur volum citit. Nici nu știu dacă o s-o termin vreodată... Sunt curioasă cât de diferită este seria de serialul TV, dar sunt cărți mari și am o listă exhaustivă deja, lăsată neterminată. 
  14. Warbreaker de Brandon Sanderson. Mi-a plăcut!
  15. Tărâmul vrăjitoarelor de Susan Dennard. Plin de acțiune! Nu e o capodoperă, dar dacă alții pot să citească 50 de umbre eu pot s-o citesc pe asta. Și nici măcar nu are BDSM în ea.
  16. The Raven Boys de Maggie Stevfater. O serie de 4 cărți pe care nu pot spune încă dacă o ador sau doar mă face curioasă. Are combinația clasică: o adunătură de băieți chinuiți de soartă și o adolescență „specială”. Să vedem în timp dacă reușește să mă atragă.
  17. Inheritance de N.K. Jemisin. Am fost curioasă cu privire la seria asta. Mărturisesc că m-a surprins, dar nu mi-a plăcut în mod special. Poate eram obosită când am citit-o. Nu știu. Oricum, volumul unu are un final relativ complet, așa că nu e absolut necesar să continui cu următoarele.
  18. Temeraire de Naomi Novik -sunt la al treilea volum și, până în prezent a reușit să mă atragă. Prin intermediul personajelor sale autoarea reușește să ridice câteva probleme de morală, să stârnească umorul și să întristeze... Dar și în cartea asta mor personaje așa că, aveți grijă! Plus are 12 volume...😰

Nu am inclus și benzile desenate, manga în lista asta. Sunt un gen diferit și nu sunt considerate de toți la același nivel cu romanele.

miercuri, 9 mai 2018

Serii literare pe care le-am citit

M-am gândit să încerc să fac o listă... nu mă aștept să iasă completă. Memoria mea face glume.


  1. Cei trei muschetari Alexandre Dumas
  2. După douăzeci de ani Alexandre Dumas
  3. Shogun James Clavel
  4. Stăpânul inelelor J.R.R. Tolkien
  5. Harry Potter J.K. Rowling
  6. Cavalerii de Ioan Dan
  7. Mizerabilii de Victor Hugo. Cât mi-a luat să termin seria asta!!! Mi-a plăcut foarte mult, dar am citit ultimele trei volume (din 5 în ediția pe care o am) la câțiva ani buni distanță față de momentul când am început romanul.
  8. Regii blestemați Maurice Duron (practic nu am terminat-o, dar am citit 6 volume din 7 și ultima carte este atât de diferită de celelalte că pare o altă serie...am ajuns undeva pe la mijlocul ei și am pus-o jos)
  9. Monștrii din Veridity Victoria Schwab
  10. Pan Volodjowski de Senkiewich
  11. Potopul de Senkiewich
  12. Născuți din ceață Brandon Sanderson
  13. Fetele din Shanghai de Lisa See. Am fost foarte pasionată de autoarea asta o vreme. Nu mi-au mai plăcut romanele ei plasate în perioada contemporană. Cele istorice au farmec.
  14. Aborsen/ Vechiul regat de Garth Nix. O aventură foarte plăcută!
  15. Dispozitivele infernale de Cassandra Clare. Trebuia să citesc și eu ceva de tipa asta. Măcar ca să ma plâng despre cum nu ma grăbesc să mai încep altă serie scrisă de ea. Am Doamna de la miezul nopții pitită pe undeva prin telefon... O să stea pe acolo o vreme.
  16. Trilogia Grișa Leigh Bardugo
Cred că am șanse mai mari de a vă impresiona cu lista de serii pe care le-am început și urmează să le termin 😆 Cumva când am început lista asta păreau mai multe...

miercuri, 2 mai 2018

Viața secretă a unui book blogger tag

Articolul de astăzi e un tag care a fost luat de pe blogul THE BIBLIOPHILE GIRL. Seamănă un pic cu altul de mai de mult..., dar are mai multe întrebări.

1. Cât timp ai fost blogger?
Prima postare datează din 5.04.2013.

2. În ce moment crezi că te vei opri?
Nu știu. Sper că nu mă voi plictisi niciodată de asta.

3. Care este partea cea mai bună?
Totul?!
Poate că îmi place să mă pun în postura de "mare importanță" a unui om cu blog 😅

4. Care este cea mai rea parte?
Îmi place să scriu...

5. Cât de mult timp îți ia să găsești sau să creezi poze pe care să le folosești?
Nu le creez. Le iau de pe net. Pe cele de la Minutul de frumos le fac eu și le editez pe telefon dacă este nevoie, dar nu durează mai mult de câteva minute.

6. Cine este crush-ul tău din cărți?
Kalcier!? Marik

7. Ce autor ai vrea să ai pe blog?
Nah...eu nu fac d'astea 😄. E prea complicat. Presupune interacționare!!!

8. Ce porți atunci când scrii pe blog?
Haine!? Scriu de acasă. Mereu sunt îmbrăcată comod când scriu.

9. Cât de mult îți ia să pregătești o postare?
De la o jumătate de oră la două ore, ore puse cap-la-cap. Nu stau 2 ore în fața textului. Iau pauze, mă plimb, dorm, aștept ziua următoare...

10. Ce părere ai despre comunitatea/cultura book bloggerilor?
Nu știu. Nu mă consider membră.

11. Ce crezi că ar trebui să facă cineva pentru a avea un blog de succes?
Vai! m-a lovit unde mă doare. Mi-ar placea să spun că am un blog de succes, dar nu știu dacă mă încadrez. Distribuire, un grup activ de internauți cu care să interacționeze, să apară primul la căutările google... nu știu. Cred că dacă îl ai doar pentru tine e de succes dacă scrii pe el când poți. Dacă îl ai ca să faci bani sau să atragi parteneriate... nu știu cum să te ajut.

joi, 26 aprilie 2018

S-a terminat „Inimă de frate”

Da! – ok, așezați-vă comod – Acum blogărița asta vorbește despre seriale turcești. 😅 Ce am fost și ce am ajuns!!!

Ca să înțelegeți, acum câțiva ani stâmbam din nas când auzeam că oamenii își eliberează programul la ora la care se dă pe post „Suleiman Magnificul”. Pe lângă titlul în sine, care era mult prea pompos, mi se părea nepotrivit să fie cineva atât de fascinat de un serial despre un despot. Ca să nu mai vorbim că părea să fie unul dintre cotropitorii cu care au luptat domnitorii Țării Românești de-a lungul timpului. Destul să spun că nu am văzut un episod din el și încă nu regret.
Reclama la Kuzey/Guney, tradus la noi „Inimă de frate” (deși defapt titlul acela înseamnă "Nord și Sud” și este numele personajelor principale) nu a reușit să mă atragă atunci când am văzut-o. Câteva săptămâni mai târziu iată-mă privind-o pe Cemre cum pleacă supărată după ce îl vede pe Guney ( logodnicul ei) sărutându-se cu Banu. Dar asta nu e tot! Cemre de fapt îl iubește pe Kuzey, fratele lui Guney, care și el o iubește pe ea. Dar ea e logaonica lui Guney!!! Și încă nu v-am spus nimic despre Ali, Ferhat, Simai și Zeinep. Nici despre Barâș, Burak și madam Handan - care mă enerva la culme, dar a avut o viață tare nefericită. 
Limba a fost pentru mine o problemă. Când intram în cameră și auzeam cum înbârligă cuvânt după cuvânt mai că-mi venea să-i dau mamei sonorul pe mut. După zece episoade deja știam cum zic „bună dimineața” și că aruncă cu apă la ușă când cineva pleacă dintr-o călătorie, pentru noroc.
Nu pot spune multe despre acuratețea traducerii. Multe expresii au fost traduse așa cum am auzi noi în limba română („nu e nuntă fară slută”, „vorbeam de ea și apare”). Asemănarea pare un lucru plauzibil, limbile amestacându-se de-a lungul timpului în partea de sud a țării. Pentru mai bine de jumătate de serial ne-am enervat eu și mama că nu traduc și melodiile. Până la urmă s-au îndurat de sufletele noastre și am murit de râs la unele texte:
„(Tu) ești cârciuma mea”
„(Iubito) ești lațul cu care mă spânzur”
Versurile nu pot decât să reflecte cultura lor, turci având o lungă istorie ca popor sângeros și posesiv. Sper să nu mă trezesc cu turci nervoși la ușă după postarea asta
Guney este intrigantul principal al seriei, manipulând-ul pe naiv-ul de Kuzey și propria lui familie să facă ce vrea el. Lui se alătură familia Sinaner, în frunte cu mama lui Banu care, la randul lor, îl manipulează pe Guney. Kuzey este singurul care reușește să iasă la suprafață, dar cu un preț.
Finalul este pozitiv, personajele principale găsindu- și fericirea.
Ce mi-a plăcut la serialul ăsta?
Personajele.
Kuzey nu este craiul înfășurat cu flamura albă. Este un tânăr temperamental, care sare la bătaie din te miri ce și cade în capcană de fiecare dată când se pierde cu firea.
Guney este exploatator până în punctul în care devine diabolic. Măcinat de sentimentul de vină și neputând să se ridice la așteptările mamei sale, se afundă tot mai adânc în mocirlă.
Cemre fură bijuterii și apoi le aruncă la gunoi cum iese din magazin!? 😂 Este și răutăciuosă și răzbunătoare. Îi face plăcere atunci când îi ies planurile. Nu este mimoza cu „suflet bun” care-și flutură genele și plânge într-un colț când e nedreptățită.

Ce să mai zic. Actori arătau bine, peisajele au fost frumoase, filmările au fost făcute în diverse locuri ale Istambulului, arătând atât clădiri luxoase, cât și ruine sau apartamente cu pereți fisurați de timp. Personajele de condiție modestă chiar se descălțau când intrau în casele lor ca să păstreze curățenia. Comparată cu vila în care trăiau bogătași, unde Banu își etala tocurile înalte pe podeaua lustruită de servitoare, diferența era clară.
Mă voi mai uita la alt serial turcesc? Nu. Mi-a ajuns pentru o vreme.