joi, 26 aprilie 2018

S-a terminat „Inimă de frate”

Da! – ok, așezați-vă comod – Acum blogărița asta vorbește despre seriale turcești. 😅 Ce am fost și ce am ajuns!!!

Ca să înțelegeți, acum câțiva ani stâmbam din nas când auzeam că oamenii își eliberează programul la ora la care se dă pe post „Suleiman Magnificul”. Pe lângă titlul în sine, care era mult prea pompos, mi se părea nepotrivit să fie cineva atât de fascinat de un serial despre un despot. Ca să nu mai vorbim că părea să fie unul dintre cotropitorii cu care au luptat domnitorii Țării Românești de-a lungul timpului. Destul să spun că nu am văzut un episod din el și încă nu regret.
Reclama la Kuzey/Guney, tradus la noi „Inimă de frate” (deși defapt titlul acela înseamnă "Nord și Sud” și este numele personajelor principale) nu a reușit să mă atragă atunci când am văzut-o. Câteva săptămâni mai târziu iată-mă privind-o pe Cemre cum pleacă supărată după ce îl vede pe Guney ( logodnicul ei) sărutându-se cu Banu. Dar asta nu e tot! Cemre de fapt îl iubește pe Kuzey, fratele lui Guney, care și el o iubește pe ea. Dar ea e logaonica lui Guney!!! Și încă nu v-am spus nimic despre Ali, Ferhat, Simai și Zeinep. Nici despre Barâș, Burak și madam Handan - care mă enerva la culme, dar a avut o viață tare nefericită. 
Limba a fost pentru mine o problemă. Când intram în cameră și auzeam cum înbârligă cuvânt după cuvânt mai că-mi venea să-i dau mamei sonorul pe mut. După zece episoade deja știam cum zic „bună dimineața” și că aruncă cu apă la ușă când cineva pleacă dintr-o călătorie, pentru noroc.
Nu pot spune multe despre acuratețea traducerii. Multe expresii au fost traduse așa cum am auzi noi în limba română („nu e nuntă fară slută”, „vorbeam de ea și apare”). Asemănarea pare un lucru plauzibil, limbile amestacându-se de-a lungul timpului în partea de sud a țării. Pentru mai bine de jumătate de serial ne-am enervat eu și mama că nu traduc și melodiile. Până la urmă s-au îndurat de sufletele noastre și am murit de râs la unele texte:
„(Tu) ești cârciuma mea”
„(Iubito) ești lațul cu care mă spânzur”
Versurile nu pot decât să reflecte cultura lor, turci având o lungă istorie ca popor sângeros și posesiv. Sper să nu mă trezesc cu turci nervoși la ușă după postarea asta
Guney este intrigantul principal al seriei, manipulând-ul pe naiv-ul de Kuzey și propria lui familie să facă ce vrea el. Lui se alătură familia Sinaner, în frunte cu mama lui Banu care, la randul lor, îl manipulează pe Guney. Kuzey este singurul care reușește să iasă la suprafață, dar cu un preț.
Finalul este pozitiv, personajele principale găsindu- și fericirea.
Ce mi-a plăcut la serialul ăsta?
Personajele.
Kuzey nu este craiul înfășurat cu flamura albă. Este un tânăr temperamental, care sare la bătaie din te miri ce și cade în capcană de fiecare dată când se pierde cu firea.
Guney este exploatator până în punctul în care devine diabolic. Măcinat de sentimentul de vină și neputând să se ridice la așteptările mamei sale, se afundă tot mai adânc în mocirlă.
Cemre fură bijuterii și apoi le aruncă la gunoi cum iese din magazin!? 😂 Este și răutăciuosă și răzbunătoare. Îi face plăcere atunci când îi ies planurile. Nu este mimoza cu „suflet bun” care-și flutură genele și plânge într-un colț când e nedreptățită.

Ce să mai zic. Actori arătau bine, peisajele au fost frumoase, filmările au fost făcute în diverse locuri ale Istambulului, arătând atât clădiri luxoase, cât și ruine sau apartamente cu pereți fisurați de timp. Personajele de condiție modestă chiar se descălțau când intrau în casele lor ca să păstreze curățenia. Comparată cu vila în care trăiau bogătași, unde Banu își etala tocurile înalte pe podeaua lustruită de servitoare, diferența era clară.
Mă voi mai uita la alt serial turcesc? Nu. Mi-a ajuns pentru o vreme.

miercuri, 18 aprilie 2018

„Moll Flanders” de Daniel Defoe

În ciuda aparențelor, Daniel Defoe nu a scris numai despre Robinson Crusoe. Moll Flanders este un roman care urmărește viața unei femei de moravuri ușoare de la primi ei ani până la momentul în care decide că a furat destul... pardon 😆, că e timpul să se căiască. Această operă este foarte nostimă, nu prin subiectul abordat, ci prin umorul de situație, femeia reușind cumva să intre mereu în bucluc. Întâi sedusă de fiul familiei care o luase în grijă, apoi rămânând văduvă și practic alungată de aceeași familie, dând peste fel de fel de peripeții, dintre care cea mai scandaloasă fiind căsătoria cu propriul frate despre care nu știa că există, romanul ilustrează situația precară a femeilor nemăritate în perioada respectivă. Lipsa unui bărbat era o problemă absurd de mare de care mă bucur că am scăpat în mare parte a lumii...
Hoață, căsătorită cu mai mult de un bărbat odată, escroacă veritabilă și mamă a multor copii fără a crește pe nici unul, este un roman fără scene fierbinți, în ciuda idei pe care a-ți putea s-o aveți gândindu-vă la subiectul abordat. Este mai mult critică socială și una veritabilă.
Narațiunea este la persoana I și, un dezavantaj, nu are capitole. În rest totul este în ordine.
Sper să vă placă.

luni, 16 aprilie 2018

Vrăjitoarea adevărului de Susan Dennard





Dată apariție: 14.11.2016
Titlu original: Trutchwitch
Colecția: Young Adult
Editura:  Nemira   
Format: 130 x 200 mm 
Nr.pagini:496 
Unii citesc cu inima torturată de vinovăție 50 de umbre ale lui Grey. Eu citesc carte asta...😄
Cu un ritm alert, două personaje feminine bătăioase și două personaje masculine cu mari probleme de personalitate, primul volum al seriei „Tărâmul vrăjitoarelor” începe cu acțiune și o tine așa până la sfârșit. 😄
Mai multe țări în pragul războiului se gândesc dacă să semneze sau nu un nou tratat de pace. Prințul Merik încearcă să obțină un contract de negoț cu oricine pentru a-și salva poporul de la sărăcie, iar două tinere vrăjitoare încearcă să-și croiască un drum în viață cu propriile lor puteri. Problema este că aceste două vrăjitoare nu sunt vrăjitoare obișnuite: Safiya este vrăjitoare a adevârului, iar Iseult e unmister si reușesc să-l supere pe Adeuan, un vrăjitor a sângelui.
Multă dragoste plureste în aer prin romanul ăsta, dar și cuțite, intrigi și prietenia celor două fete. Există desigur și o profeție – este un roman fantastic până la urmă – și niște făntâni magice care au secat.
Aventura începe pe țărm, continuă pe mare, pentru ca mai apoi să se extindă și în aer (de ce nu?). Toată lumea e vrăjitoare în cartea asta, dar unii vrăjitori sunt mai puternici decât alții.
Nave, bestii marine, mulți dușani, multe secrete și un prinț temperanental. Cam atât pot spune fără să fac mari dezvăluiri asupra acțiunii. Sincer, personajele astea abia dacă fac pauză, cred că funcționează pe baterii Duracell 😅❕

joi, 12 aprilie 2018

Trilogia Grișa de Leigh Bardugo

Trilogia Grișa este seria de debut a autoarei Leigh Bardugo. Serie Young Adult, vârsta +12, publicată la Editura Trei, urmărește aventurile a doi orfani, Alina și Mal. 
Roman fantastic, cei doi orfani din Keranzim, orășel din țara Ravcăi, sunt angajați în cadrul armatei (singurul loc de muncă din Ravca, mereu în război cu țările vecine) și ajung să intre în Falia de întuneric creată cu 100 de ani în urmă de un Întunecat. Crescând toată viața împreună, Alina sfârșește în a-i salva viața lui Mal într-un mod cu totul neobișnuit. Asta îi aduce în fața Întunecatului, cel mai temut om din regat. De aici totul o ia razna.
Regatul umbrelor este primul volum al seriei și mult timp este dedicat familiarizării cu personajele. Multe vor reapărea pe parcursul seriei. Ritmul este alert, nu sunt multe pasaje descriptive și descrierile sunt succinte. Finalul romanului ne lăsă în coadă de pește, fără să ne dea vre un indiciu despre direcția în care se va îndrepta povestea mai departe.
Regatul furtunilor continuă povestea lui Mal și a Alinei și a dificultăților de a găsi un loc al lor în lume. Noi personaje ca Nikolai, Toma și Toya sunt introduse în narativ și se dovedesc a avea foarte mult haz.
Regatul liminilor ultima parte este absolut vijelioasă. Toate personajele sunt pe locul lor, pregătite să dea lupta finală, victorie sau înfrângere. Totul este foarte dramatic și finalul merită citit. Nu este finalul „fericit până la adânci bătrâneți”, dar se apropie. Și sfârșitul Întunecatului e un moment destul de intens.

Personajele

Mal este totuși favoritul meu, deși Nikolai a avut dialogurile cu cele mai multe vorbe de duh.
Alina nu mi-a plăcut prea mult... Până la urmă a fost un om obișnuit 😆.
Bagra! Vai, cât de mult m-am distrat citind secvențele cu Bagra! E pe departe cea mai nostimă bătrână ranchiunoasă din câte am citit.
Zoia a fost genială în felul ei.
Genia și David au fost pe departe cel mai simpatic cuplu pe care l-am văzut în cartea asta.💕

joi, 5 aprilie 2018

„Aleasa dragonului” de Naomi Novik

Prima dată când am auzit de cartea asta a fost pe un blog în engleză. Acolo se numea „Uprooted” și mi-a trebuit ceva timp să înțeleg că sunt una și aceeași carte. Îndrăznesc să afirm că aspectul coperții în limba română este mult mai frumoasă decât cea în engleză 😆 cel puțin comparată cu prima din dreapta.
Cu nume de origine poloneză, pe care eu le consideran rusești și poveste inspirată din folclorul polonez (se pare), este un roman de aventură, fantastic. Asemuit cu Frumoasa și bestia, are oarecari asemănări... eu nu le-am văzut.
Traducerea titlului, „Uprooted” înseamnă dezrădăcinat/ desțelenit (despre plante - a le scoate din pământ; despre oameni - a lua pe cineva și a-l duce departe de locul unde a trăit). Înainte de a fi indusi în eroare, acest roman nu are dragoni care scuipă flăcări în ea. Are himere, desigur, dar nu dragoni.
Dragonul este numele sub care este cunoscut unul din presonajele principale, boierul regiunii, care odată la zece ani venea în sat și alegea o fată pentu a o aduce cu el înapoi în turnul unde locuia (mdaa, boierul ăsta nu și-a permis un conac, dar o duce mai bine acolo decât dacă ar avea conac - cumva totul e fermecat și nu se pune praful!!! nu șterge mobila de praf!!!! PARADIS).
Am evitat aeastă carte după ce am citit câteva recenzii foarte reținute în care spuneau că partea de folclor era plictisitoare, personajele fără complexitate... mie mi-a plăcut partea de folclor, dar a trebuit întâi să ajing la ea ca să-mi dau seama. Ce m-a determinat s-o citesc a fost că am vrut să văd cum este această lucrare legată de cultura poloneză. În afară de nume și de titlurile oficiale nu mi-am dat seama dacă are multe asemănări cu Polonia.
Agnieszka a știut toată tinerețea ei că va trebui să stea în fața Dragonului (un vrăjitor care protejează sătul de puterea malefică ce vine din pădurea din regiune) pentru a fi sau nu aleasă să fie lângă el pentru zece ani, apoi să se ducă în oraș fiindcă nimeni din satul ei nu s-ar mai fi uitat la ea – discriminare domnule! De asemenea a știut că prietena ei cea mai bună are toate calitățile pe care acesta le va cere și va fi aleasă ea. In ziua alegerii însă acesta o alege pe ea.
Povestea este foarte amănunțită, personajele au profunzime, elemente culturale specifice unei lumii magice sunt explorate (există povesti cu vrăjitori și faptele lor, și cum poveștile exagerează și sunt modificate din interese politice sau doar ca să pară mai interesante. Este o lucrare destul de bunicită. Nu urmărim exclusiv evoluția celor două personaje principale. Scurt dar clar, ajungem să cunoaștem personsonajele, fiecare câte puțin, fiecare are povestea sa. Fiecare pare real.
Acum, ca să înțelegeți: la început am avut mult de furcă cu neplăcerea de a auzi un antagonist care e pădurea. Dar este mai mult decât atât. Cumva reușește să facă dreptate și antagonistului.
Ce mi-a plăcut despre cartea asta este faptul că există menționată viața de țăran. Plata tributului, autoritatea absolută a boierului, cum se rezolvă conflictele din sat în fața bătrânilor ca judecători. O altă idee importantă este apartenența la o regiune și la locul de baștină.
Sunt câteva scene romantice explicite în acest roman așa că nu pot să nu vă spun despre ele. Nu au fost excesiv de amănunțite, dar cele două episoade se cam întind pe lungimea unei pagini fiecare. Mai bine să știți decât să ziceți că nu v-am spus.
Finalul este optimist. Câteva personaje secundare mor, câteva personaje nu găsesc leac pentru ceea ce caută și altele rămân la fel, doar mai înțelepte puțin.


Mai jos aveți un TedTalk al autoarei. Ce pot să spun: dacă ai numele pe o carte oamenii îți acordă atenție. (Cu condiția ca respectiva carte să fie best-seller desigur!!😄)


miercuri, 4 aprilie 2018

Doi oameni în oraș

Filmul ăsta are o vechime venerabilă, dar nu e deloc depășit ca subiect. Cum statele din lume încă mai permit pedeapsa capitală, iar organele disciplinare omoară și abia pe urmă pun întrebări, având grijă să așeze datele ca adevărul să încline în avantajul lor, acest film amintește clar cât de periculos este să credem în răutate fără leac.
Avem de aface cu doi comisari cu vechime. Unul a ajuns să creadă că poate face bine prin reeducare, altul a continuat să vâneze infractori, punând cât mai mulți după gratii. Problema închisorilor cu condiții jalnice de trai, determinând chiar sinucideri, era ceva comun pe vremea aceea, iar disprețul general împotriva infractorilor nu motiva schimbări în sensul astă.
Actori de un talent excepțional, Alan Delon reușește în 60 de minute de film să te facă să deplângi asuprirea la care este supus fostul condamnat.
Întrebarea de la finalul filmului, nu este dacă justiția e corectă, nici dacă închisorile sunt potrivite criminalilor. Adevărata întrebare este dacă odată ispășită o pedeapsă, este corect să facem tot posibilul să îndepărtam și să izolăm foști criminali până în punctul în care cedează psihic?
Și întrebarea nu se oprește doar la criminali din închisori. Cați oameni, doar din orgoliu, sau dintr-o formă de sadism nu au jignit, îndepărtat, hârțuit și distrus pe cei mai mici decât ei, cu o plăcere nejustificată. 
Cruzimea și condamnarea= distrugere garantată.
"Dar cel mai important, am văzut o mașină de ucis."