Se afișează postările cu eticheta minutul de frumos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta minutul de frumos. Afișați toate postările

luni, 16 august 2021

Cum era viața de fotograf hotelier pentru debutanți în 2019

Ca să fiu clară: nu critic pe nimeni și nu recomand nimic! Este felul în care am văzut eu lucrurile atunci neștiind ce știu acum.

Îmntâi și întâi, oricine poate spune că e fotograf cu telefoanele pline de aplicații foto și de editare care există azi și, în ciuda prejudecăților generale față de această activitate, se fac mai multe poze ca niciodată! În 2019 când am hotărât eu să caut un loc de muncă în acest domeniu era la fel. Nu am pornit cu această activitate în 20** când puteai să zici că nu e ușor să găsești un aparat bun. Eu m-am alăturat zăpăcelii când a avea o cameră foto era un lucru realizabil pentru străinii cu care lucram eu și replica "avem cameră la telefon" se auzea peste tot. Totuși având aparat foto și cameră foto la telefon eu am putut constata personal diferența de calitate și limitările existente la fiecare în parte. Iar între a zice că ești fotograf și a fi fotograf e totuși o distantă!

Faptele în sine:

Am vrut un loc de muncă din care să fac bani. Asta a fost tot! Nu m-am dus nici fiindcă voiam să plec definitiv din țară, nici fiindcă sufeream de dragul limbii și culturii elene. Mă uitasem la oferta pieței pentru debutanți, mă uitasem la oferta celor la care m-am dus și concluzionasem că merită timpul meu! Nu mă speria denumirea de pozar. Poze făceam de când mă știam începând cu un aparat Smena 8M, pe film pe care îl avea mama (deși grosul a pornit de la primul telefon cu cameră pe care l-am avut). Plus loc lângă mare și eu vreau lângă mare mereu!


poza la plaja / seaside photo


Problema acestor servicii hoteliere este că ești permanent și irevocabil legat de clientela hotelului. Cel puțin asta era politica unde eram eu... ori clientela hotelurilor era venită pentru distracție, prin programe de fidelizare care le ofereau reducere pentru că apelau la acelasi servicii ca în anii anteriori și nu aveau nevoie de aceleași poze in aceleași poziții, cu aceleași șabloane ca în anii trecuți. Noii clienți erau de fapt foarte rari.

După aceea, odată ce se lămureau că vei sta pe lângă ei să îi pozezi dispăreau în excursii pe care le mai făcuseră și în anii trecuți, dar pe care le repetau cu drag... sau nu.🤷‍♀️ Mă întrebau cu voce blajină ce program am, deci ieșeam pe teren și era pustiu până intram eu în pauză de masă!

Practic meseria mea nu era să fac poze ci să conving oamenii să facă poze; apoi să-i conving să le cumpere. Iar odată ce vedeau prețul de hotel (pentru că era preț de hotel!) întâmpinam o reticență și o malitiozitate de care nu puteam să scap decât prefacându-mă că nu pricep. Am învățat să am obrazul gros, responsabului meu i sa părut că sunt obraznică... Nu m-am simțit vinovată.  Deși aveam consilier în vânzări care făcea vânzarea eu mereu începeam vânzarea de la "bună ziua!" (și când nu făceam asta se supăra colegul pe mine că îi făceam munca prea grea). 

Era o veșnică mulare după client. Dacă îi plăcea mov, îmi plăcea și mie; dacă îi plăcea portocaliu, îmi plăcea și mie! Mie de fapt îmi plac toate culorile, dar și dacă nu ar fi așa până la urmă nu conta ce îmi place mie. Susțin satisfacerea dorințelor clienților atunci când aceștia plătesc pentru serviciul pe care îl ofer. Ce contează ce poză îmi place mie, ei se vor uita la ele peste ani și-și vor aminti cât de frumos a fost! Desigur făceam recomandări și explicam de ce o poză e mai bună dar nu îmi impuneam niciodată preferințele. 

Dar clienții se așezau seara la șuetă și forfecau tot ce spusesem eu în acea zi, iar ziua următoare mă trezeam că îmi dau cu vorbele peste nas... de parcă eu nu știam ce am spus ieri 😑. Sincer, mă amuzau. Parcă erau niște adolescenți. 

Timp liber nu am avut. Bagajul de muncă era de 6 zile din 7, iar programul era împărțit în așa fel încât eram liberă doar când era caniculă și la miezul nopții. Dimineața până la 9 o dormeam că terminam munca la 23.00 și mai fugeam pe plajă doar în ziua liberă. După o lună m-am enervat și mă duceam pe plajă și la prânz. Stam la umbră sub un pom, dată cu cremă de soare, cu bidonul de apă rece cât mai ferit de căldură și mă uitam la valuri. Este programul de lucru tipic domeniilor turistice și al serviciilor — se mulează după clientelă. Niciun șoc aici, cum spuneam: nu m-am dus să mă plimb!

africa costum traditional


Profit; profit; profit!

Vânzările indiferent unde sunt ele contorizează succesul în funcție de profit. Eu mergeam pe teren și mă întâlneam cu clienti care aveau vacanță de 2 săptămâni în hotel și nu se grăbeau nicăieri, iar responsabilul pe hotel venea la birou și îmi cerea să aduc client nou... de unde să-l scot? 
Colegele/colegii n-am reusit să-i păstrez pentru că ei susțineau că sforăi ... sensibili rău unii oameni. Eu adorm cu radioul pornit și nu mă deranjează nimic. Poate să treacă și trenul! Plus: concurența pe bonusurile de vânzare care distrugeau și ultima fărâmă de prietenie... 
Pe lângă toate acestea eram blocată în șabloanele folosite de firmă și pierdeam unii clienți pentru că ei nu voiau să pozeze cum le ceream. Bineînțeles toate erau motive ca să nu cumpere, iar eu combăteam fiecare argument ca un bun vânzător ce eram.... Deși îmi spuseseră că de vânzare se ocupă colegul de la birou...
După două luni am schimbat hotelul și am aplicat ce învățasem de la primul hotel ca să îmi meargă mai bine la următorul!

Avantaje

Am avut locul meu și nu m-a deranjat nimeni. Dacă voiam să vorbesc cu familia toată pauza de  masă asta făceam. Când nu eram obosită de atâta vorbit așa făceam. Din păcate repetarea acelorași lucruri de dimineața până seara aveau efectul de a mă obosi. Vorbitul cu oameni necunoscuți (chiar și cu oameni cunoscuți) consumă de fapt foarte multă energie...
Am învățat să lucrez repede și frumos! Încă mai am tendința să duc camera la ochi, să privesc prin ocular, când fac poză deși eu folosesc mirrorless și se vede mai bine pe ecranul mare și e mai avantajos să pivesti ecranul decât ocularul. Așa lucrau ei și odată ce pinzi un automatism e greu să-l scoți.  Am uneori am aparat fără ocular și atunci chiar atăt ca de poveste🤣 
Am făcut poze unor copii și tineri  extraordinar de frumoși și am vorbit 7 luni franceză (cam scârtâită dar a fost). Pot edita repede fiindcă am învățat să reglez tot din cameră și nu am multe de schimbat la pozele brute. Surprinzător clienți mei au fost oameni în vârstă care aveau nepoți sau pur și simplu erau dornici de amintiri pe hârtie, nu digitale pe care le regăseau doar în telefoane. N-ar fi trebuit să mă surprindă: tineretul din care fac parte și eu e învățat cu digitalul. 
Am avut un loc de muncă pe care, după noile reguli internaționale nu-l mai pot obține decât dacă accept niște condiții cu care nu sunt de acord. (Și mai trebuie să găsesc și oameni care au locuri de muncă de oferit.) Am căpătat experiență, mi-am format ochiul și am stat pe malul mării! Am avut o vară frumoasă!
Odată ce a început pandemia nu am mai căutat aceste tipuri de locuri de muncă.  Poate am făcut bine, poate nu... viitorul va decide. 
În fine, am venit de acolo cu poze superbe! 

far / lighthousecaine / dog





Mai multe poze Click



marți, 12 februarie 2019

„Zâna poveștilor” de Andreea Manea


Această cărticică este rezultatul unei colaborări frumoase cu o doamnă talentată la scris. 
M-a contactat pentru a-i realiza coperțile și câteva desene în interior. 
A fost o cumpănă de trecut! Între perpetua teamă că o să fac niste desene nereușite și mă voi face de râs și senzația că altcineva ar fi făcut o treabă mai bună, plus sărbătorile de crăciun care băteau la ușă am reușit să pun pe hârtie câteva desene.
Câteva convorbiri telefonice mai târziu acest mic proiect este tipărit!
Sunt foarte fericită că mi s-a oferit această ocazie și aștept cu drag să o împart cu voi. 
Dacă doriți un exemplar, mă puteți contacta. 
Salutări!

marți, 22 ianuarie 2019

Valle del Silencio, Spania

In apropiere de Valladolid se află o zonă pitorească pe care am văzut-o în 2013. Răsfoind hard disk-ul, am gasit câteva poze pentru voi.


un copac foarte, foarte bătrân! 💓💗








culori de vis – era toamnă




castane comestibile (după fiecare, evident)




Era un sat de popas în aropiere. nu era aglomerat și multe case erau doar de poză  (în genul a ce găsim noi la muzeul satului)


luni, 7 ianuarie 2019

Figurine din porțelan de casa

5 fete cucuiete realizate în casă cu materiale ușor de găsit.
Întâi să vă vorbesc de rețeta pentru material.
Cunoscut sub numele de porțelan de casă din cauza felului cum rămâne ușor transparent, lutul este făcut din amidon de porumb, aracet, oțet, ulei și – în cazul de față – făină. Am ales rețeta care nu necesită coacere/ punere la foc mic.
Rețetă:

Sunt și alte rețete. Eu am considerat că aceasta cu făină va fi mai bună...
Primele încercări
Am găsit flori și forme diverse făcute cu materialul acesta, dar eu prefer oamenii. Desigur am vrut să fac câteva figuri întâi pentru a mă familiariza cu materialul. E lipicios, dacă nu se lipește se întărește... O adevărată complicație. Evident, nu a fost ușor să trec de la creion și hârtie la un glod fără formă.
Primele încercări au fost fără mari succese:



Arată mai bine




Cutia de suplimente e luată de la altcineva și o folosesc mai ales pentru apă, să diluez/ amestec culorile. Foloseam pahare cândva, dar se vărsau prea repede.




Coca este grea. Ca să nu se usuce strâmb, a avut nevoie de "proptele"😄


Câteva capete pe care le-am atașat mai apoi corpurilor din carton. Am încercat să înfig una într-un dop de vin, dar era prea grea coca.


Ideea asta mi-a venit târziu. Puteam să am un corp rotund și simplu pentru fiecare figurină, dar n-a fost să fie...


Cum spuneam: până când se întărește trebuie ținută cu proptele în locul ei.

Cea mai bine realizată căpățână. A fost ultima făcută și arată exact așa cum trebuie... Cam ovală barba, dar merge.

Încercări pe care am testat culoarea să vad cum rezistă.

O formă de la o cutie de bomboane luată de la Kaufland în care am presat coca.

Culoare peste material. Am mers pe fețe albe. Știu, oamenii nu au pielea albă. N-am crezut că o să-mi iasă și n-am amestecat culorile.


Toate au nevoie de ochi și gură.

Pentru cele albastre și pietricica roșie marmorată din stânga am amestecat culoare acrilică (merge și guașă sau acuarelă... merg și pasteluri; orice colorant) și am frământat lutul până când arăta așa cum voiam.

Pentru obrajii roșii am răzuit pasteluri în pudră măruntă și am frecat cu o pensulă fețele.


Aceasta va avea mâini. A fost o adevărară muncă să găsesc o metodă să le înfig în material. Deja se întărise așa că am aplicat niște cocă în plus în jurul sârmelor.

Sprâncenată nu glumă!


Aceasta a fost prima încercare și nu am făcut umerii, așa că a trebuit să improvizez cu un carton și bandă dublu adezivă cu burete în mijloc. De cinci ani e banda aceasta prin casă. Nici nu visam că o s-o folosesc astfel!

Părul a fost schițat mai mult din dorința de a economisi albul. Se duce repede. Acrilicele au si rol protector, sigilând coca pentru a nu atrage umezeală și gândaci ( are făină, ulei, amidon... Mai continui?!)


Pentru a face părul am „jumulit” niste măști de halloween care aveau păr din nailon pe ele și niște elastice de păr cu aceleasi fire care erau vechi. O puteți vedea purtând o mândră pălărie 😄 din niște resturi de material găsite în trusa de croitorie (puteți folosi materiale de la îmbrăcăminte veche sau carpe, dacă aveți).


Pentru a prinde părul de păpușă am folosit metoda perucii. Așa, dacă aș fi greșit, puteam s-o iau de la capăt. Plus am putut coase unele fire și n-a trebuit să apelez mereu la lipici. 




Aceasta a fost făcută complet prin lipire. Pentru că stătea prea înfoiată am legat-o cu o folie și am lasat-o să stea așa până se usucă.
Pentru păr am folosit și lână.

Între timp am lucrat și la alte modele, acestea dovedindu-se o provocare. Nu am intenționat să fac o oaie/berbec albastră, dar dacă așa a ieșit, să merg până la capăt, zic!


Peruca pe care am cusut-o


Părul din lână


Acesteia puteam să nici nu-i desenez gura. În final am acoperit-o cu totul!


Mândre! 😄


Coca poate murdării și este lipicioasă. Am pus-o pe hârtie de copt ca să mai pot folosii biroul și în viitor.


 

Și acum, rezultatul:












Cu asta mi-am ocupat ultimele zile ale anului trecut. Printre cozonaci, desigur!