miercuri, 28 septembrie 2016

10 cărți clasice



Continuând în tonul dat de ultima postre, aveți o selecție a 10 cărți clasice pe care ei spun că trebuie să le citiți... eu nu le-am citit încă :D. Am altele în biblioteecă pe care le amân de ani!
Îndrăznesc să afirm că această selecție se referă la romane scrise în limba engleză, fiindcă sunt exclusiv englezești!
 Sursă: Link

Salut! Sunt Beth de la AbeBooks și astăzi suntem aici să-ți recomandăm niște cărți clasice. Este un citat al lui Mark Twain care sună cam așa:


O carte clasică este o carte pe care toată lumea o laudă dar nimeni n-o citește.

Și cred că este ușor să crezi asta. Este intimidant dacă te gîndești la cele 1200 de pagini din „Război și pace”. Este ușor să renunți chiar înainte de a începe, dar un clasic este un clasic dintr-un motiv și orice iubitor de cărți va dori să exploreze cel puțin cîteva dintre ele. Așa că am întocmit o listă cu zece cărți clasice pe care chiar trebuie să le citești.

Privește această listă cu îngăduință, aceastea sunt doar preferințele noastre și am exclus nenumărate dar este un loc bun de unde să începi.

Publicată inițial în 1851, aceasta este povestea căutării asidue a marinarinarilor pentru a găsi un cașalot alb uriaș. Conține una dintre cele mai celebre introduceri din literatură „Spune-mi Ismail” și este o poveste celebră despre nebunie și obsesie.



„De veghe în lanul de secară” a fost o lucrare foarte controversată. Este un clasic care nu numai merită atenție dar de asemenea și o recitire deoarece munți cititori au mărturisit o abordare diferită a cărții în adolescentă față de perioada adultă. Fie că-l placi sau urăsti pe Holden Caulfield, este o carte ce provoacă reacții puternice multora și a fost revoluționară pentru vremea ei. 

O poveste de dragoste din Anglia secolului XIX , ar fi ușor să catalogăm „Mândrie și prejudecată” ca un simplu roman de dragoste, dar în această carte se petrec mult mai multe. Povestea o urmăește pe Elizabet Bennet ce navighează terenul minat al discuțiilor politicoase despre măritiș, moralitate și altele. Dacă vei citi doar o singură carte de Jane Austin, aceasta este! 

„Marele Gatsby” este un exemplu perfect al literaturii de secol XX. În timp ce este ușor să rămâi fermecat de viața opulentă, mărinimoasă și plină de petreceri a lui J. Gatsby, în realitate este mult mai mult, explorând teme precum senzația de gol și la ce măsuri disperate vor recurge oamenii pentru a obține ceea ce ei cred că-și doresc. 

Aceasta este probabil cartea mea preferată dintre clasice, scisă în 1960, „Să ucizi o pasăre cântătoare” este singura carte pe care a ascis-o Harper Lee și ideile din ea au fost atât de curajoase și noncomformiste pentru timpul respectiv. Ne-a prezentat ulele dintre cele mai puternice persomaje din literatură: Atticus Finch. Dacă n-ați citit-o, mergeți s-o citiți! Serios!

În romanul de neuitat a lui Ray Bradbury, „451º Fahrenheit”, din 1953, există încă pompieri, dar în loc să potolească focul pentru a salva vieți eu pornesc incendii pentru a arde cărți. Este o poveste înfricoșătoare a unei lumi în care cenzura a câștigat și informația a fost redusă a sunete scurte pentru a păstra masele în neștiintă. Într-o lume mdernă, unde Twitter este la putere, mai ales, este interesantă.

Situată în timpul marii depresii în California, „Șoareci și oameni” este o poveste minuntă despre prietenie și loialitate ce explorează teme întunecate precum rasismul și bolile mentale. Paralele între cruzime și bunătate, pauperitate și privilegii, il fac să fie un roman ce nu poate fi ratat. Din nefericire a fost numă o carte plină de vulgaritate sau cruzime și este pe lista celor mai provicatoare lecturi a Asociației Bibliotecii Americane. 

Că veni vorba de cărți provocatoare, o altă carte care a intrat pe acestă listă este „Aventurile lui Huckleberry Finn” de Mark Twain, cel mai probabil din cauza limbajului foarte liber, care, după standardele actuale, este inacceptabil de rasist. Spune povestea lui Huckleberry Finn, un tânăr vagabond și a aventurii sale cu pluta. Criticii cărți denunță felul în care este glorificată viața fără părinți și prea multă libertate pentru un băiat, dar de fapt, Huckleberry Finn este singur și tânjeste după o viață de fanilie și o casă adevărată. 

Termeni colocviali ca fratele mai mare, poliția gândiri și cele 2 minute de ură provin dintr-un singur roman: „1984” a lui George Orwell, care dinnou, a fost o lucrare fără precedent a vremii sale. Asemeni cu „451º Fahrenheit” a lui Ray Bradbury, este un clasic interesant de citit mai ales în contextul lumii moderne actuale. Chiar termenul de orwellian, ce denotă regiditate, control, dictatorial sau fascist este probabil rezultatul direct al acestui roman.

O zi bună!

vineri, 16 septembrie 2016

Literatura: unul din subectele pe care le poți aborda fără să superi pe nimeni


Când nu exista televizor, radio și piesele de teatru umpleau amfiteatrele, literatura era o ocupație rezervată intelectualilor cu satut social înalt sau, cel puțin mediu. Cărțile erau considerate un lux și adesea, cei care puteau citi erau nobilii și burghezimea. Dacă exista într-un sat un pastor ce binevoia să-i învețe pe țărani să citească, acesta nu putea spera la un număr mare de doritori, munca la câmp fiind și așa obositoare.
Luând toate aceste fapte în calcul, nu este o surpriză că literaruta acelei perioade era cu adevărat o provocare intelectuală. Idei și ideologii de viață și religie, combaterea opiniei publice prin intermediul unor personaje extraordinare precum David Copperield, Adam Bede, Jean Valjean, aproaope toate personajele lui Balzac –ca să nu mai vorbim de ruși– nu erau singurul scop al acestor scriitori de demult. Ei doreau să creeze o atmosferă a lumi lor și pentru asta nu precupețeau nici un efort. Descrieri ce se intindeau pe pagini întregi ale unui colț de casă, a unui peticel de moșie, toate acestea se regăseau în aceste volume pe care astăzi când le deschidem ne întrebăm de ce trebuie să știm toate aceste lucruri, detalii care nu ne mai folosesc deaoarece accesul la mijloacele vizuale este mult mai facil sau locul în sine nu mai există, acolo fiind acum doar un bloc. 

Ceea ce în anii 1800 nu putea fi văzut decât în gravuri și în unele picturi pentru cei suficient de bogați să plătească un artist, astăzi există online. De aceea este greu pentru cititori să deschidă aceste cărți cu multe cuvinte ce par să spună același lucru.
Totuși există un farmec aparte pe care îl poți găsi doar în aceste lucrări ciudat de 'îmbrobodite'. Ceea ce se regăsește cu greu în literatura actuală este o analiză a personajului prin felul său de a vorbi, gândi și interacționa cu alte personaje. Nu întâlnim discuții filozofice și religioase puse în gura personajelor, descrierea muncilor zilnice, activitățile mărunte de fiecare zi nu au ajacelași farmec ca-n romanele lui Rebreanu. Și n-ar trebui uitat că multe din romanele care apar astăzi –mult mai multe decât în vremea aceea– au avut la bază autorii dinnaintea lor. Nici un autor nu poate scrie fără să citească mai întâi romanele ce-au apărut înaintea lui, pentru a se familiariza cu felul în care este bine să spui un anume lucru, pentru a înțelege ce va vrea să spună în cartea sa.
Când deschideți o carte publicată cu prea mult timp înainte de a vă naște e sugur că nu ve-ți găsi acolo personaje care navighează pe internet, dar e sigur ceva acolo care să vă placă, iar, dacă nu vă place, nu-i nimic, puteți încerca o alta. Majoritatea se află în spatiul public sau la bibliotecă. Iar dacă țineți musai să le cumpcărați, se găsesc în ediții de buzunar, la preț de ofertă, pe internet (Google books sau alte liblioteci virtuale), fiind deja în afara legii drepturilor de autor, putând fi descoperite și la anticariate.

Dacă, totuși, nu vă face plăcere să scormoniți prin cărți uitate de vreme, norocul vostru! 

Astăzi lireratura este mai prolifică decât a fost vreodată. Literatura științifico-fantastică, fantasy și triller/ horror au locul lor bine definit pe piața cărților, ceea ce nu putem spune că se întâmpla pe vremea părinților noștrii. Serile 'Divergent', 'Jocurile foamei', 'Harry Potter', 'Jocul lui Ender' și 'Stăpânul inelului' fiind doar câteva dintre cele maj celebre filme inspirate de cărți din ultimii ani, demne de mențonar fiind romanele lui Stephen King, G.R.R. Martin și Diana Gabaldon care aparțin unui gen foarte clar delimitat.
La sfârșitul zilei este alegerea fiecăruia ce alege să facă în timpul său liber, cititul rămânând o activitate pentru care trebuie dedicat timp și energie. Scopul literaturii astăzi este de a oferi un repaus de la grijile cotidiene.

Literatura școlară este greu de parcurs pentru că este obligatorie, deși, privind în urmă, mie mi-au plăcut; cea de pe urma cărea a fost produs un film, nu mai este interesantă fiindcă i se cunoaște deja povestea, iar autorii, în încercarea lor de a scoate niște băniți de pe urma muncii lor, scriu povești care să poată fi transpuse cu ușurință pe marile și micile ecrane. La urma urmei, drama multora dintre autori din trecut nu a fost că n-au avut despre ce să scrie, ci faptul că au devenit valoroși doar după ce au murit, cel mai adesea săraci.

De ce nu se supără nimeni?

Într-un interviu realizat scriitoarei J.K. Rowling –nu știu dacă era interviu sadea sau o simplă conversație din reality show-uri – acesta spunea că i s-a întâmplat ca persoane din viața ei să pretindă că un anume personaj era inspirat din viața lor, ceea ce a fost imediat catalogat de către crainic, care era evident de partea autoarei (parafrazes fiindcă mi-e lene să caut inrerviul, este pe youtube): astfel de prezumții sunt o dovadă a unor oameni foarte orgolioși, care se cred atât de deosebiți încât să inspire pe cineva să srie despre ei.
Desigur, autoarea se bucură de succesul celor șapte volume de magie care au făcut-o bogată, așa că își permite 'armata de avocați', cum spunea G.R.R. Martin ( parafrazez și aici din aceleași motive ca mai sus, plus că am urmărit interviul lui acum doi ani, pe când mă pasiona 'Urzeala tronurilor', așa că nu-mi mai intesc multe), care să-i susțină buna trecere pe piața mondială.
În general în cărți oameni încearcă să comunice o idee, să reclame o nedreptate, să realizeze o critică socială în orice fel pot, iar pentru asta au nevoie de perssonaje. Nu este o sutpriză că există atât de multe romane despre regii din trecut sau despre oameni născuți cu patruzeci de ani mai înainte –cel puțin – apar atât de des. Riscurile sunt mult mai mici de a te trezi dat în judecată dacă sursa de inspirație are șanse cât mai mici să mai fie în viață. De aceea se și scriu cărți bazare în lumi imaginare. Libertatea este mult mai mare. Și nu există restricțiile pe care le-ar avea dacă ar scrie o poveste în lumea nostră- gravitația poate fi ignorată, oamenii pot avea abilități speciale, nu trebiue să respecte date istorice specifice fiecărei națiuni. Este o evadare fin lumea reală a scriitorului care doreste să ne poarte cu el în această lume indepărtată. Partea proastă în cazul acestor lucrări este că totul în acea lume trebuie creat de la zero. Dacă lumea nu este corect structurată, opera este un eșec, nereușind să-i facă pe cititori să creadă în ea.


imagini de pe google și interviurile le găsiți pe youtube; poate le adaug mai târziu...