Se afișează postările cu eticheta traducere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta traducere. Afișați toate postările

luni, 28 decembrie 2020

The wrong accent!

Salut și bună dimineața! 

N-am scris multe pe aici în ultimul timp. Acum ceva ani mă ocupam de introducerea unor traduceri pentru melodiile preferate... dar se găsesc online în traduceri mai mult sau mai puțin perfecte... așa că am ales să includ o altfel de activitate: subtitrări!

Am găsit o reclamă nostimă și am zis să adaug traducerea ca sî înțelegeți de ce este amuzant!

link pentru ca din orice motiv nu vrea sa-l redea cand il incorporez...

miercuri, 3 ianuarie 2018

„Prietenul nostru comun” de Charlrs Dickens

Un an nou fericit! Cum vă simțiți după sărbători? Eu am zile libere, numai bune pentru citit.
"Prietenul nostru comun" de Charles Dickens 😉
Editura Cartea rânească; traducere, cuvânt înainte și note de Niculai Popescu
Roman publicat inițial în foileton din mai 1864 până în noiembrie 1865, format care pentru Dickens ajunsese să fie foarte neplăcut (Cuvânt înainte) este ultimul roman complet lăsat de autor și unul în care stilul său este pe deplin matur. Dornic să ofere o pildă morală și o critică socială împotriva avariției și a superficialității societății secolului XIX, Dickens pune în scenă o farsă căreia îi cad în plasă toate personajele lumii sale, unele rămânând la fel, altele arâtându-se în întregimea urâțeniei lor sufletești.
Umorul incontestabil și viziunea rămasă optimistă, alăturate bunei sale cunoașteri a oamenilor simplii conferă culoare acestei lucrări pe care ar trebui s-o citim și în ziua de azi. Spre deosebire de celelalte romane ale autorului (Marile speranțe, Dombey și fiul, David Copperfield șamd), de acesta nu auzisem. Pierderea mea. Este o opera la fel de frumoasă și poate chiar mai optimistă decât altele menționate. Ca în toate operele sale, personaje sunt puse în antiteză cu valorile morale ale celor cinstiți, sfârșind pedepsiți. În ciuda reputației sale de umorist, recunosc că această mi s-a părut mult mai amuzantă decât Vremuri Grele.
Un fragment care să ilustreze acest fapt aveți aici:

După aceste cuvinte [doamna Wilfer, mama Bellei Wilfer, în propria ei casă], părăsii încăperea. După câteva clipe apăru din nou, strigând pe tonul ei de crainic:

-Domnul Rokesmith aduce un pachet domnișoarei Bella Wilfer.

Domul Rokesmith se ivi numaidecât după rostirea numelui său și, firește, înțelese ce se petrecea acolo. Dar se prefăcea discret că nu înțelege nimic și i se adresă domnișoarei Bella:

-Domnul Boffin intenționase să fie pus în trăsură pachețelul ăsta pentru dumneata azi-dimineață. Voia să ți-l dea ca o mică amintire din partea lui... e numai o pungă, domnișoară Wilfer... dar pentru că planul nu i-a izbutit, m-am oferit eu să-l aduc, venind după dumneata.

Bella îl lua și îi mulțumi.

-Ne-am cam certat puțin domnule Rokesmith, dar nu mai rău ca de obicei. Dumneata știi ce frumos ne purtăm când suntem între noi. M-ai găsit când tocmai mă pregăteam să plec. La revedere, mamă! La revedere, Lavy!

Și, sărutându-le pe rând, domnișoara Bella se îndreptă spre ușă. Secretarul ar fi însoțit-o, dar doamna Wilfer se apropie și spuse cu demnitate:

-Scuzați! Permiteți să mă slujesc de un drept firesc și s-o conduc pe fiică-mea la răsura care o așteaptă.

El își ceru iertare și-i făcu loc să treacă.

Un spectacol într-adevăr grandios s-o vezi pe doamna Wilfer deschizând larg ușa casei și strigând în gura mare, cu mânușile întinse:

-Servitorul doamnei Boffin! - căruia când acesta se prezentă, îi aduse o înștiințare scurtă, dar maiestuoasă: - Domnișoara Wilfer sosește numaidecât.

Vorbea ca o guvernatoare de la temnița din Turnul Londrei care preda un pușcăriaș de stat.

Efectul acestui ceremonial a fost, timp de un sfert de oră după aceea, pur și simplu paralizant pentru vecini, sporit simțitor de respectabila doamnă, care în vremea asta lua aer, căzută într-un fel de extaz senin pe treapta de sus a scării.

Un alt fragment micuț aici.
Lady Tippins trăiește într-o stare cronică de invitație să ia masa cu soții Veneering și într-o stare cronică de inflamație după ce s-a ospătat.
Cam așa decurg episoadele comice în această carte. Un episod important este pribegia doamnei Betty Higgen și dorința sa de a-și păstra drepturile asupra propriei ființe până în ultima clipă. Explicațiile din Cuvânt înainte (care este mult mai bine să fie citit după terminarea romanului, oferind explicații și detalii despre finalul romanului, care ar putea strica plăcerea lecturii) este elocventă pentru necesitatea acestui personaj. Prin operele literare autorii nu doar satisfăceau nevoia oamenilor de a citi povești, dar puneau în lumină și probleme morale, legislative și greșeli. Legea săracilor, dovedindu-se greșită, mulți scriitori militau pentru eliminarea ei.
Este pe departe un roman foarte complet, fiind terminat înainte de începerea publicării sale în foileton (romanele în foileton erau adesea scrise în timp ce apăreau). Are multe elemente interconectate, pasajele din prima parte găsindu-și urmările în ultima, a doua sau a tria parte, ceea ce nu se întâmpla adesea în romane de atunci, apropiindu-se prin aceasta de romanele secolului XX.
Și acum vă las în compania autorului cu o pagină din postfață:


duminică, 21 mai 2017

"Tronul de cleștar" de Sara J. Maas


Recunosc, sunt o victimă a reclamelor mascate! În ultimul timp, dacă mi se întâmpla să caut recomandări de cărți fantasy pe net, mă izbeam de acest titlu și de volumele ce urmează. Ca urmare atunci când am avut ocazia să citesc primul volum am deschis-o cu destulă curiozitate. Rezultatul acestei fapte necugetate a dus la timp petrecut întrebându-mă "de ce oare citesc asta??" Nu se ridică la nivelul Stăpânului inelului, dar, să fiu sinceră, nu mă așteptam să se întâmple. JRR Tolken  a scris toată viața despre universul său fictiv.
Înainte să încep să ciopârțesc această carte vă voi spune clar că este un roman plăcut de vacanță, cu un personaj cu care poți empatiza ușor. Spor la citit! Mulți sunt încântați de serie.
Nu am să discut ideea că un personaj care a suferit un an de închisoare nu ar trebui să fie "frumoasă". Nici cum triunghiul amoros este extrem de fumat. Ceea ce m-a deranjat de fapt a fost inutilul personaj principal. Nu se gândea decât la petreceri, la rochii frumoase, la cum să se răzbune pe rivala fictivă și la cât de fără prieteni este. Nu cunosc nici un asasin, dar nu cred că asta ar trebui să fie preocupatea lui/ei, oricine ar fi. Asasinul din "Calea regilor" este mult mai real, după părerea mea.
Universul este conturat într-un fel simplist. Poate pentru a nu plictisi pe nimeni cu detalii ce par inutile. Pe de altă parte, este primul volum al unei serii; ce nu s-a spus acum se va spune în următoarele. Apar câteva zâne și oameni care traversează alte dimensiuni, inclusiv pe cea a celor trecuți în neființă și mulți monștrii.
Din păcate singurul personaj interesant pentru mine a fost Nox și acesta a dispărut foarte repede. Nu știu dacă apare în volumele următoare, dar chiar nu știu ce ar putea să mă facă să continui seria ( poate plictiseala).
Și acum să atingem problema principală: cele două personaje masculune. De câte ori trebuie să citesc că Dorian are ochii de safir? De multe ori ( se vede treaba că autoarea e învățată cu cititori fără memorie prea bună). Nu există nici un alt epitet care să arate că individul are ochii verzi, verdele nu poate fi descris decât prin cuvântul "safir". Flirturile lor mi s-au părut plictisitoare și singurul luru bun despre ei a fost că mai discutau uneori despre cărți. Cât despre celălalt tip, păi nu-mi amintesc, dar sigur și despre el a spus ceva similar... Nu pot să diger ușor triunghiurile amoroase. Mi se pare că a avea un singur tip care să te intereseze este mai mult decât suficient... mai ales că viața e complicată destul și așa.
Chaol nu mi s-a părut un șef al gărzi palatului credibil. Nu poți fi șeful gărzi fără să fi omorât un om. Nu sunt deloc de părere că bătrân înseamnă neapărat și înțelept, dar nu se poate că fii gardian la 20 de ani și să fie lumea de acord să-ți încredințeze un întreg palat pe mână oricât de bun prieten ai fi cu prințul moștenitor.
Probele n-au putut decât să mă facă să mă gândesc la seria "Jocurile foamei" și nu au fost deloc atât de importante pe cât părea că ar trebui să fie.
Nu a fost un roman plictisitor, dar nici nu m-a fascinat din cale afară. Face o lectură de vacanță plăcută, dar nimic deosebit nu se desprinde din paginile ei. Probabil volumele următoare aprofunfdează unele subiecte. Repet, mulți susțin că adoră această serie, eu nu.

miercuri, 28 septembrie 2016

10 cărți clasice



Continuând în tonul dat de ultima postre, aveți o selecție a 10 cărți clasice pe care ei spun că trebuie să le citiți... eu nu le-am citit încă :D. Am altele în biblioteecă pe care le amân de ani!
Îndrăznesc să afirm că această selecție se referă la romane scrise în limba engleză, fiindcă sunt exclusiv englezești!
 Sursă: Link

Salut! Sunt Beth de la AbeBooks și astăzi suntem aici să-ți recomandăm niște cărți clasice. Este un citat al lui Mark Twain care sună cam așa:


O carte clasică este o carte pe care toată lumea o laudă dar nimeni n-o citește.

Și cred că este ușor să crezi asta. Este intimidant dacă te gîndești la cele 1200 de pagini din „Război și pace”. Este ușor să renunți chiar înainte de a începe, dar un clasic este un clasic dintr-un motiv și orice iubitor de cărți va dori să exploreze cel puțin cîteva dintre ele. Așa că am întocmit o listă cu zece cărți clasice pe care chiar trebuie să le citești.

Privește această listă cu îngăduință, aceastea sunt doar preferințele noastre și am exclus nenumărate dar este un loc bun de unde să începi.

Publicată inițial în 1851, aceasta este povestea căutării asidue a marinarinarilor pentru a găsi un cașalot alb uriaș. Conține una dintre cele mai celebre introduceri din literatură „Spune-mi Ismail” și este o poveste celebră despre nebunie și obsesie.



„De veghe în lanul de secară” a fost o lucrare foarte controversată. Este un clasic care nu numai merită atenție dar de asemenea și o recitire deoarece munți cititori au mărturisit o abordare diferită a cărții în adolescentă față de perioada adultă. Fie că-l placi sau urăsti pe Holden Caulfield, este o carte ce provoacă reacții puternice multora și a fost revoluționară pentru vremea ei. 

O poveste de dragoste din Anglia secolului XIX , ar fi ușor să catalogăm „Mândrie și prejudecată” ca un simplu roman de dragoste, dar în această carte se petrec mult mai multe. Povestea o urmăește pe Elizabet Bennet ce navighează terenul minat al discuțiilor politicoase despre măritiș, moralitate și altele. Dacă vei citi doar o singură carte de Jane Austin, aceasta este! 

„Marele Gatsby” este un exemplu perfect al literaturii de secol XX. În timp ce este ușor să rămâi fermecat de viața opulentă, mărinimoasă și plină de petreceri a lui J. Gatsby, în realitate este mult mai mult, explorând teme precum senzația de gol și la ce măsuri disperate vor recurge oamenii pentru a obține ceea ce ei cred că-și doresc. 

Aceasta este probabil cartea mea preferată dintre clasice, scisă în 1960, „Să ucizi o pasăre cântătoare” este singura carte pe care a ascis-o Harper Lee și ideile din ea au fost atât de curajoase și noncomformiste pentru timpul respectiv. Ne-a prezentat ulele dintre cele mai puternice persomaje din literatură: Atticus Finch. Dacă n-ați citit-o, mergeți s-o citiți! Serios!

În romanul de neuitat a lui Ray Bradbury, „451º Fahrenheit”, din 1953, există încă pompieri, dar în loc să potolească focul pentru a salva vieți eu pornesc incendii pentru a arde cărți. Este o poveste înfricoșătoare a unei lumi în care cenzura a câștigat și informația a fost redusă a sunete scurte pentru a păstra masele în neștiintă. Într-o lume mdernă, unde Twitter este la putere, mai ales, este interesantă.

Situată în timpul marii depresii în California, „Șoareci și oameni” este o poveste minuntă despre prietenie și loialitate ce explorează teme întunecate precum rasismul și bolile mentale. Paralele între cruzime și bunătate, pauperitate și privilegii, il fac să fie un roman ce nu poate fi ratat. Din nefericire a fost numă o carte plină de vulgaritate sau cruzime și este pe lista celor mai provicatoare lecturi a Asociației Bibliotecii Americane. 

Că veni vorba de cărți provocatoare, o altă carte care a intrat pe acestă listă este „Aventurile lui Huckleberry Finn” de Mark Twain, cel mai probabil din cauza limbajului foarte liber, care, după standardele actuale, este inacceptabil de rasist. Spune povestea lui Huckleberry Finn, un tânăr vagabond și a aventurii sale cu pluta. Criticii cărți denunță felul în care este glorificată viața fără părinți și prea multă libertate pentru un băiat, dar de fapt, Huckleberry Finn este singur și tânjeste după o viață de fanilie și o casă adevărată. 

Termeni colocviali ca fratele mai mare, poliția gândiri și cele 2 minute de ură provin dintr-un singur roman: „1984” a lui George Orwell, care dinnou, a fost o lucrare fără precedent a vremii sale. Asemeni cu „451º Fahrenheit” a lui Ray Bradbury, este un clasic interesant de citit mai ales în contextul lumii moderne actuale. Chiar termenul de orwellian, ce denotă regiditate, control, dictatorial sau fascist este probabil rezultatul direct al acestui roman.

O zi bună!

marți, 26 iulie 2016

"Seven drunken nights" („Șapte nopți de beție”) - Celtic Tunder



Cum veneam acasă într-o Luni noaptea, beat criță
Am văzut un cal afară la ușa unde bătrânul meu cal ar trebui să fie.
Apăi, mi-am chenat nevasta și i-am zis:
„Vrei sa-mi spui te rog
Al cui îi calul din fața uși unde bătrânul meu cal ar trebui să fie?” 
Refren:
„Ah ești beat,
Ești beat măi prostovane,
Tot nu vezi
Este o purcea minunată ce mi-a trimis-o mama.”
Multe zile am mers prin lume, sure de mile sau mai mult,
Dar o șa pe o scroafă nu mi-a fost dat să văd. 
Cum veneam acasă într-o Marți noaptea, beat criță
Am văzut o haină unde vechea mea haină ar fi trebuit să fie
Așa că mi-am chemat nevasta și i-am zis:
„Vrei să-mi spui, te rog,
A cui este haina de după ușă unde ar trebui să fie haina mea?” 
Refren:
„Ah ești beat,
Ești beat măi prostovane,
Tot nu vezi
Aceea este o pătură din lână pe care mi-a trimis-o mama.”
Multe zile am umblat, sute de mile sau mai mult,
Dar nasturi la pătura de lână sigur n-am mai văzut. 
Cum veneam acasă într-o Miercuri noaptea, beat criță,
Am văzut o pipă pe scaunul pe care vechea mea pipă ar fi trebuit să fie.
Așa că am chemat-o pe nevasta lui și i-am zis:
„Îmi vei spune, te rog
A cui este pipa de pa scaunul" "unde ar fi trebuit să fie pipa mea?” 
Refren:
„Ah ești beat,
Ești beat măi prostovane,
Tot nu vezi
Este un fluier sybțire trimis de mama.”
Multe zile am călătorit, sute de mile sau mai mult,
Dar tutun într-un fluier subțire sigur n-am mai văzut. 
Și venind acasă într-o Joi?... Joi noaptea beat criță
Am văzut două cizme lângă patul unde vechile mele cizme ar fi trebui să fie.
Apăi, chematu-mi-am nevasta și am întrebat-o:
„Îmi vei spune, rogu-te,
Ale cui sunt cizmele care stau unde cizmele mele ar trebui să stea?” 
Refren:
„Ah ești beat,
Ești beat măi prostovane,
Tot nu vezi
Sunt două ghivece pentru mișcate pe pe care mi le-a trimis mama.”
Păi, am călătorit multe zile, sute de mile sau mai mult,
Dar șireturi la ghivecele pentru mușcate n-am mai văzut înainte. 
Cum am ajuns acasă într-o Vineri noaptea, beat criță
Am văzut un cap pe patul unde capul meu chel ar fi trebuit să fie.
Păi mi-am chemat nevasta și i-am zis:
„Îmi vei spune, te rog,
Al cui este capul de pe patul unde ar trebui să fie capul meu?” 
Refren:
„Ah ești beat,
Ești beat măi prostovane,
Tot nu vezi
Aceea este un bebeluș pe care mama mi la trimis.”
Păi, multe zile am umblat, sute de mile sau mai mult
Dar bebeluș cu favoriți sigur nu am mai văzut. 
Repetare ultima strofă.

Încă una despre alcool: „Seven drunken nights” este o melodie cântată la băutură de către irlandezi foarte cunoscută în lume. Cele mai vechi versiuni sunt de peste 200 de ani, câteva variante cunoscute găsindu-se în Marea Britanie și America. A intat în topul 10 al celor mai difuzate melodii ale Angliei în 1967, cântată de Dubliners. Sursă.
O variantă după care a fost adaptată cea de față poate fi gasită aici.

marți, 19 iulie 2016

"Whiskey in the Jar" ( „Wiski în carafă”) - Celtic Tunder



Cum traversam munții Crok și Kerry
L-am văzut pă căpitenul Farrell și banii ce-și număra.
Întâi mi-am scos pistolul, apoi floreta,
Zisei: "Stai și înmânează-mii sau diavolul s-ar putea să te ia". 
Refren:
Mush a ring dum-a du dum-a da (expresie irlandeză sugerând beție)
O scaltoacă pentru tăticul. O scaltoacă pentru tăticul.
Este wiski în carafă-uuu. 
I-am luat toți banii și au fost o droaie
I-am luat pe toți și i-am dus acasă la Molly
S-a jurat că mă iubește, nicicând să mă lase
Dar la naiba cu femeia aia căci ea știe că mă ia în ușor. 
Refen:... 
În jur de șase sau poate șapte l-am dus pe Căpitanul Farrell
Am țâșnit, descărcat pistolul și l-am împișcat prin ambele țevi. 
Refren:... 
Unora le place pescuitul. Altora vânătoarea
Unora le place să audă ghiuleaua învârtindu-se
Eu? Mie-mi place să dorm
În special în camera alei mele Molly
Dar iată-mă la- nchisoare
Iată-mă cu lanțul și bolovanul, dah! 
Refren:...

„Wiski în ulcior” este un cântec tradițional irlandez. Acțiunea are loc în regiunea muntoasă din sudul țării, munții Crok și Kerry și satul Fenit. Subiectul melodiei tratează povestea unui hoț trădat de soția/ iubita sa. Este unul dintre cele mai cântate melodii irlandeze, fiind înregistrat de diverși artiști încă din 1950. Sursă.

Pentru că zdrăngănesc bine la chitarele alea...

marți, 12 iulie 2016

"A Bird without Wings" („O pasăre fără aripi”) - Celtic Tunder



Refren:
Ca o pasăre fără aripi
Ce năzuiește să zboare,
Ca copil fără mamă
Lăsat singur, plândând.
Ca un cântec fără versuri,
Ca o lume fără muzică,
N-aș ști ce să fac
Aș fi pierdut fără ca tu
Să-mi porți de grijă. 
Devin așa singur,  când nu-mi ești aproape
Măsor fiecare clipă, aștept în fiecare zi,
Până ce te întorci dinnou
Și mă îmbrățișezi foarte tare
În acel moment știu
Totul este bine. 
Refren:... 
Ești îngerul meu păzitor
Lumina și călăuza mea
Mâna ta pe umărul meu
Și tu alături de mine.
Tu faci totul să fie minunat,
Mă faci să mă simt împlinit.
Totul în lumea mea
Aștern la picioarele tale... 
Ca o biserică fără clopotniță,
Unde clopotul nu sună niciodată.
Într- un oraș fără oameni,
Unde nicio voce nu cântă în cor niciodata
Dacă o barcă pe mare
Ar fi pierdută fără vele,
Atunci fără devotamentul tău
Cu siguranță toate la care am visat s-ar nărui. 
Refren: ... 
Nu aș ști ce să fac
Aș fi pierdut fără ca tu
Să- mi porți de grijă.

Astăzi am ales o melodie pe un ton mai vesel!? (cu siguranță nu )
Autori: Mike Chapman, Phil Coulter

duminică, 26 iunie 2016

„Caledonia” - Celtic Tunder




Nu știu dacă poți vedea, schimbările prin care trec
 În aceste câteva zile, m-am temut, că aș putea să mă pierd.
 Am spus povești de demult, am cântat cântece
Ce m-au făcut să mă gândesc la locurile de baștină
Și de aceea par atât de distant astăzi.
 
Refren:
Lasă-mă să-ți spun că te iubesc
Și mă gândesc la tine mereu
Caledonia, tu mă chemi, acum merg acasă
Dar, de aș deveni un străin
Află că asta m-ar întrista rău.
Caledonia a fost tot ce am avut vreodată.

M-am mutat și am continuat să mă mut.
Am demonstrat ce am aveam de demonstrat
... pierdut pretenii ce trebuia să-i pierd
Am găsit pe alți pe drum.
Am sărutat fete și le-am lăsat plângând
Vise furate, da, nu neg
Am călătorit îndelung, uneori conștiința zburându- mi
Undeva în vânt.

Refren
Refren

„Caledonia” este este o baladă folk scrisă de Dougie McLean în 1977. Cuvândul „Caledonia” este denumirea în latină a Scoției, devenind ca un fel de imn pentru aceștia.  A fost scris în 10 minute pe o plajă în Franța, când artistului i s-a făcut dor de casă. Sursă.




Pentru informații suplimentare cercetați sectiunea „Despre”