Se afișează postările cu eticheta pictures. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pictures. Afișați toate postările

luni, 16 august 2021

Cum era viața de fotograf hotelier pentru debutanți în 2019

Ca să fiu clară: nu critic pe nimeni și nu recomand nimic! Este felul în care am văzut eu lucrurile atunci neștiind ce știu acum.

Îmntâi și întâi, oricine poate spune că e fotograf cu telefoanele pline de aplicații foto și de editare care există azi și, în ciuda prejudecăților generale față de această activitate, se fac mai multe poze ca niciodată! În 2019 când am hotărât eu să caut un loc de muncă în acest domeniu era la fel. Nu am pornit cu această activitate în 20** când puteai să zici că nu e ușor să găsești un aparat bun. Eu m-am alăturat zăpăcelii când a avea o cameră foto era un lucru realizabil pentru străinii cu care lucram eu și replica "avem cameră la telefon" se auzea peste tot. Totuși având aparat foto și cameră foto la telefon eu am putut constata personal diferența de calitate și limitările existente la fiecare în parte. Iar între a zice că ești fotograf și a fi fotograf e totuși o distantă!

Faptele în sine:

Am vrut un loc de muncă din care să fac bani. Asta a fost tot! Nu m-am dus nici fiindcă voiam să plec definitiv din țară, nici fiindcă sufeream de dragul limbii și culturii elene. Mă uitasem la oferta pieței pentru debutanți, mă uitasem la oferta celor la care m-am dus și concluzionasem că merită timpul meu! Nu mă speria denumirea de pozar. Poze făceam de când mă știam începând cu un aparat Smena 8M, pe film pe care îl avea mama (deși grosul a pornit de la primul telefon cu cameră pe care l-am avut). Plus loc lângă mare și eu vreau lângă mare mereu!


poza la plaja / seaside photo


Problema acestor servicii hoteliere este că ești permanent și irevocabil legat de clientela hotelului. Cel puțin asta era politica unde eram eu... ori clientela hotelurilor era venită pentru distracție, prin programe de fidelizare care le ofereau reducere pentru că apelau la acelasi servicii ca în anii anteriori și nu aveau nevoie de aceleași poze in aceleași poziții, cu aceleași șabloane ca în anii trecuți. Noii clienți erau de fapt foarte rari.

După aceea, odată ce se lămureau că vei sta pe lângă ei să îi pozezi dispăreau în excursii pe care le mai făcuseră și în anii trecuți, dar pe care le repetau cu drag... sau nu.🤷‍♀️ Mă întrebau cu voce blajină ce program am, deci ieșeam pe teren și era pustiu până intram eu în pauză de masă!

Practic meseria mea nu era să fac poze ci să conving oamenii să facă poze; apoi să-i conving să le cumpere. Iar odată ce vedeau prețul de hotel (pentru că era preț de hotel!) întâmpinam o reticență și o malitiozitate de care nu puteam să scap decât prefacându-mă că nu pricep. Am învățat să am obrazul gros, responsabului meu i sa părut că sunt obraznică... Nu m-am simțit vinovată.  Deși aveam consilier în vânzări care făcea vânzarea eu mereu începeam vânzarea de la "bună ziua!" (și când nu făceam asta se supăra colegul pe mine că îi făceam munca prea grea). 

Era o veșnică mulare după client. Dacă îi plăcea mov, îmi plăcea și mie; dacă îi plăcea portocaliu, îmi plăcea și mie! Mie de fapt îmi plac toate culorile, dar și dacă nu ar fi așa până la urmă nu conta ce îmi place mie. Susțin satisfacerea dorințelor clienților atunci când aceștia plătesc pentru serviciul pe care îl ofer. Ce contează ce poză îmi place mie, ei se vor uita la ele peste ani și-și vor aminti cât de frumos a fost! Desigur făceam recomandări și explicam de ce o poză e mai bună dar nu îmi impuneam niciodată preferințele. 

Dar clienții se așezau seara la șuetă și forfecau tot ce spusesem eu în acea zi, iar ziua următoare mă trezeam că îmi dau cu vorbele peste nas... de parcă eu nu știam ce am spus ieri 😑. Sincer, mă amuzau. Parcă erau niște adolescenți. 

Timp liber nu am avut. Bagajul de muncă era de 6 zile din 7, iar programul era împărțit în așa fel încât eram liberă doar când era caniculă și la miezul nopții. Dimineața până la 9 o dormeam că terminam munca la 23.00 și mai fugeam pe plajă doar în ziua liberă. După o lună m-am enervat și mă duceam pe plajă și la prânz. Stam la umbră sub un pom, dată cu cremă de soare, cu bidonul de apă rece cât mai ferit de căldură și mă uitam la valuri. Este programul de lucru tipic domeniilor turistice și al serviciilor — se mulează după clientelă. Niciun șoc aici, cum spuneam: nu m-am dus să mă plimb!

africa costum traditional


Profit; profit; profit!

Vânzările indiferent unde sunt ele contorizează succesul în funcție de profit. Eu mergeam pe teren și mă întâlneam cu clienti care aveau vacanță de 2 săptămâni în hotel și nu se grăbeau nicăieri, iar responsabilul pe hotel venea la birou și îmi cerea să aduc client nou... de unde să-l scot? 
Colegele/colegii n-am reusit să-i păstrez pentru că ei susțineau că sforăi ... sensibili rău unii oameni. Eu adorm cu radioul pornit și nu mă deranjează nimic. Poate să treacă și trenul! Plus: concurența pe bonusurile de vânzare care distrugeau și ultima fărâmă de prietenie... 
Pe lângă toate acestea eram blocată în șabloanele folosite de firmă și pierdeam unii clienți pentru că ei nu voiau să pozeze cum le ceream. Bineînțeles toate erau motive ca să nu cumpere, iar eu combăteam fiecare argument ca un bun vânzător ce eram.... Deși îmi spuseseră că de vânzare se ocupă colegul de la birou...
După două luni am schimbat hotelul și am aplicat ce învățasem de la primul hotel ca să îmi meargă mai bine la următorul!

Avantaje

Am avut locul meu și nu m-a deranjat nimeni. Dacă voiam să vorbesc cu familia toată pauza de  masă asta făceam. Când nu eram obosită de atâta vorbit așa făceam. Din păcate repetarea acelorași lucruri de dimineața până seara aveau efectul de a mă obosi. Vorbitul cu oameni necunoscuți (chiar și cu oameni cunoscuți) consumă de fapt foarte multă energie...
Am învățat să lucrez repede și frumos! Încă mai am tendința să duc camera la ochi, să privesc prin ocular, când fac poză deși eu folosesc mirrorless și se vede mai bine pe ecranul mare și e mai avantajos să pivesti ecranul decât ocularul. Așa lucrau ei și odată ce pinzi un automatism e greu să-l scoți.  Am uneori am aparat fără ocular și atunci chiar atăt ca de poveste🤣 
Am făcut poze unor copii și tineri  extraordinar de frumoși și am vorbit 7 luni franceză (cam scârtâită dar a fost). Pot edita repede fiindcă am învățat să reglez tot din cameră și nu am multe de schimbat la pozele brute. Surprinzător clienți mei au fost oameni în vârstă care aveau nepoți sau pur și simplu erau dornici de amintiri pe hârtie, nu digitale pe care le regăseau doar în telefoane. N-ar fi trebuit să mă surprindă: tineretul din care fac parte și eu e învățat cu digitalul. 
Am avut un loc de muncă pe care, după noile reguli internaționale nu-l mai pot obține decât dacă accept niște condiții cu care nu sunt de acord. (Și mai trebuie să găsesc și oameni care au locuri de muncă de oferit.) Am căpătat experiență, mi-am format ochiul și am stat pe malul mării! Am avut o vară frumoasă!
Odată ce a început pandemia nu am mai căutat aceste tipuri de locuri de muncă.  Poate am făcut bine, poate nu... viitorul va decide. 
În fine, am venit de acolo cu poze superbe! 

far / lighthousecaine / dog





Mai multe poze Click



marți, 22 ianuarie 2019

Valle del Silencio, Spania

In apropiere de Valladolid se află o zonă pitorească pe care am văzut-o în 2013. Răsfoind hard disk-ul, am gasit câteva poze pentru voi.


un copac foarte, foarte bătrân! 💓💗








culori de vis – era toamnă




castane comestibile (după fiecare, evident)




Era un sat de popas în aropiere. nu era aglomerat și multe case erau doar de poză  (în genul a ce găsim noi la muzeul satului)


vineri, 21 decembrie 2018

Păpuși cu articulații de bila


E frumoasă!?

Păpușile cu articulații au cunoscut o popularitate tot mai mare în ultimi ani, odată cu apariția a păpușilor Dollfy de la Volks în 1999 (asa zice Wikipedia). Genul acesta de păpuși este creat pentru colecționari și permite mari posibilități de personalizare. Li se pot schimba ochii, mâinile, părul și pot fi manipulate foarte firesc, având un număr mare de articulații gândite după modelul omului. Păpușile sunt produse cu precădere în Japonia, Korea și China, aceștia fiind primii mari comercianți. Materialul este un fel de clei dur, rășină sau porțelan (păpuși bibelou 😄 ), pe care se aplică desenul feței – în general sunt pictate. Acesta este făcut în fabrică sau de diferiți artiști specializați în acest hobby. Fețele pot fi desenate și șterse de nenumărate ori; la fel și corpul, acesta fiind unul dintre motivele pentru care tipul acesta de păpușă este atât de popular. 
Câteva exemple de păpuși:



 











 
Păpușile cu articulații nu sunt doar reprezentări feminine. Există și variante masculine și inspirate din sfera animală, dar sunt și foarte multe imaginate sau bazate pe mitologie.





Pentru aceste păpuși se fac nenumărate elemente decorative și de îmbrăcăminte, unele foarte detaliate.










Important:
Pentru că aceste păpuși sunt destinate adulților unii producători aleg o reprezentare foarte detaliată a corpului, sau o exagerare a cestuia. Este bine să vă documentați cât de prietenoasă pentru copii este genul aceasta de păpușă. In general sunt create pentru publicul adult.




Un subcurent al personalizării păpușilor este cel ce presupune modificarea păpușilor din comerț, cele mai populare fiind Barby, Monster High (despre care nici nu auzisem până să caut despre aceste păpuși) și Tolly (!?). Acestea se vând la prețuri diverse pe site-uri ca eBay sau Etsy, dar și în magazine, ajungând la niște sume imense!




În urmă cu câțiva ani, Sonia din Taivan ajungea în atenția publicului pentru că picta fețele păpușilor pentru fata ei. Considerând că acestea aveau un aspect mult prea matur pentru copilă, aceasta a șters fețele păpușilor și a desenat unele mai naturale. Cu ajutorul mamei ei a creat și un număr de hăinuțe pentru ele, potrivite pentru niște jucării de fetiță.


 
Sper că ați învățat ceva nou astăzi și că v-au plăcut pozele.

Imaginile au fost luate de pe internet (IG, facebook, google search și deviantArt)