A blogg: photography

Cum am făcut din această seară o seară de discuții? Pur și simplu am început cu dialogul de acum. Acuma nu este un secret că mă apuc când de câte un lucru și îmi e foarte mult până mă îndur să renunț la respectiva treabă, la fel cum îmi este foarte ușor să amân un lucru până când vine ultimul moment și abia apoi să-l fac. Am început cu simpla constatare că îmi înflorește o floare.

Să-mi trăiască floarea!

Floarea a mai fost pozată de mai multe ori, mai mulți ani și a continuat să mă încânte cu petalele ei micuțe.

Întâi am așezat-o pe masă pur și simplu. Familia a contribuit cu o eșarfă, pentru că eu o fixasem pe o cutie (era verde... nu se portivea cu nimic... unde o fi fost artistul din mine?!!!). După aceea am început să fac poze. Imaginile ieșeau prea... adică spațiul din jurul flori era prea mare și floarea prea mică. Nu a fost vorba despre spațiul în sine ci despre cât de aproape se putea duce un obiectiv de imagine, motiv pentru care am pus în acțiune tuburile macro. Cu tuburile macro problema nu mai este cât de mult spațiu gol este în jurul obiectului central, doar cât de clar poți să scoți obiectul central într o profunzime de câțiva milimetri (se folosește de obicei în situațiile acestea colajul de mai multe imagini fiecare având claritatea pe un alt segment al imaginii, ca să poată face din ea o imagine mare și clară) dar eu, fiind într-un spațiu controlat am optat pentru lumină ambientală și închiderea diafragmei.

Problema cu închiderea diafragmei (altă problemă!) => imaginile mișcate. Pentru diafragmă închisă e nevoie de lumină mai multă și pentru lumină mai multă e nevoie de un timp mai mare de expunere. Am urmărit (cu sensul de supraveghere nu de stalcking — e a mea) floarea timp de câteva săptămâni și chiar m-a încântat în fiecare dimineață să mă așez în fața ei și să văd ce s-a schimbat. În momentul în care au început să se deschidă petalele, schimbările au fost mult mai rapide: de dimineață până seara petalele se desprinseseră toate din mijlocul florii.

contre jour

O dată ce floarea s-a deschis toată era prea grea și nu mai puteam să mai pozez din același loc. Între timp a început să se deschidă și al doilea buchet, motiv pentru care am creat un aranjament pe masa de birou și le am putut poza pe amândouă odată. A fost perfect. Desigur nu m-am oprit doar la florile dintr-o cameră și doar la un buchet. La un moment dat nu am avut răbdare și m-am "repezit" la floarea mare din altă cameră unde am pozat florile deja deschise sau aproape deschise complet împreună cu niște boboci care așteptau și ei să se deschidă.

Cel mai mult am vrut să surprind picăturile care se formau aproape instantaneu cum se deschideau petalele. Din păcate lumină aruncată din față cu blițul făcea ca acele picături să se piardă ca și aspect și, ca să nu se piardă ca aspect, a trebuit să mă bazez pe lumina din lateral, de la fereastră, de la lanternă, de la veioză etc. Am mai învățat cu ocazia asta că e foarte greu să stai nemișcat când faci o poză la 1/60, 1/40 secunda. Am apelat și la trepied când am considerat că nu pot să cresc viteza.

Una peste alta când floarea a început să se ducă, deja nu prea îmi mai plăcea să pozez, dar mi-au ieșit niște cadre interesante pe care probabil că altfel nu le aș fi făcut dacă nu mi-aș fi propus să documentez evoluția acestei flori de la boboc până la ~~cea mai mare~~, de fapt nu cea mai mare, până la ultimul moment din viața sa. Și floarea n-a terminat cu bobocii. Încă mai are câțiva, doar că nu mă mai apuc să mai urmăresc încă un boboc. Am obosit.

Evident că nu m-am ocupat exclusiv de boboc. Voiam să treacă mai repede la etapa următoare. „Răbdarea e o virtute.” În etapele între cel mai înflorit și cel mai uscat, am mai prins și niște insecte —urmează o poză cu un păianjen, vă e frică luați-o la fugă sau țineți-vă bine pe scaun.

„puștiul” s-a întors în natură și fructele s-au mâncat!

Cam atât am avut de povestit despre acest moment. Nu am editat pozele. Nu am făcut poze în RAW. Pozele sunt JPG și editate minim după ce au fost scoase din aparat. Pur și simplu nu am vrut să intru în editare complexă cu fișierul RAW. Una peste alta, ținând cont de toate acestea, cred că imaginile au ieșit chiar foarte bine. Claritatea există, detalii există și sunt încântată că am reușit să prind niște picături frumoase în aceste poze. Din o sută de poze am ales câteva pe care le-am postat în articol.

Mă gândeam chiar să fac un GIF cu ele astfel încât poza să evolueze de la boboc la floare mare și uscată. Desigur pentru asta ar fi fost esențial ca imaginea să fie surprinsă în același cadru în toate, astfel încât să fie așa cum se întâmplă în imaginile de pe la televizor o creștere perfectă urmărită etapă cu etapă, dar pentru că nu am plănuit de la început să fac un GIF, a rămas nerealizată. Există un GIF dar nu este așa cum visam eu.

Cum să spun: a pornit totul de la o poză și a devenit un proiect. Proiect de vreo două săptămâni în care au evoluat aceste mici bucățele de floare până la capăt. Vă las azi.