Se afișează postările cu eticheta fotografie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fotografie. Afișați toate postările

duminică, 1 decembrie 2024

Floare, mândră floare

     Cum am făcut din această seară o seară de discuții? Pur și simplu am început cu dialogul de acum. Acuma nu este un secret că mă apuc când de câte un lucru și îmi e foarte mult până mă îndur să renunț la respectiva treabă, la fel cum îmi este foarte ușor să amân un lucru până când vine ultimul moment și abia apoi să-l fac. Am început cu simpla constatare că îmi înflorește o floare. 

Să-mi trăiască floarea! 

Floarea a mai fost pozată de mai multe ori, mai mulți ani și a continuat să mă încânte cu petalele ei micuțe.


    Întâi am așezat-o pe masă pur și simplu. Familia a contribuit cu o eșarfă, pentru că eu o fixasem pe o cutie (era verde... nu se portivea cu nimic... unde o fi fost artistul din mine?!!!). După aceea am început să fac poze. Imaginile ieșeau prea... adică spațiul din jurul flori era prea mare și floarea prea mică. Nu a fost vorba despre spațiul în sine ci despre cât de aproape se putea duce un obiectiv de imagine, motiv pentru care am pus în acțiune tuburile macro. Cu tuburile macro problema nu mai este cât de mult spațiu gol este în jurul obiectului central, doar cât de clar poți să scoți obiectul central într o profunzime de câțiva milimetri (se folosește de obicei în situațiile acestea colajul de mai multe imagini fiecare având claritatea pe un alt segment al imaginii, ca să poată face din ea o imagine mare și clară) dar eu, fiind într-un spațiu controlat am optat pentru lumină ambientală și închiderea diafragmei.

       Problema cu închiderea diafragmei (altă problemă!) => imaginile mișcate. Pentru diafragmă închisă e nevoie de lumină mai multă și pentru lumină mai multă e nevoie de un timp mai mare de expunere. Am urmărit (cu sensul de supraveghere nu de stalcking — e a mea) floarea timp de câteva săptămâni și chiar m-a încântat în fiecare dimineață să mă așez în fața ei și să văd ce s-a schimbat. În momentul în care au început să se deschidă petalele, schimbările au fost mult mai rapide: de dimineață până seara petalele se desprinseseră toate din mijlocul florii.

contre jour











    O dată ce floarea s-a deschis toată era prea grea și nu mai puteam să mai pozez din același loc. Între timp a început să se deschidă și al doilea buchet, motiv pentru care am creat un aranjament pe masa de birou și le am putut poza pe amândouă odată. A fost perfect. Desigur nu m-am oprit doar la florile dintr-o cameră și doar la un buchet. La un moment dat nu am avut răbdare și m-am "repezit" la floarea mare din altă cameră unde am pozat florile deja deschise sau aproape deschise complet împreună cu niște boboci care așteptau și ei să se deschidă.  



    Cel mai mult am vrut să surprind picăturile care se formau aproape instantaneu cum se deschideau petalele. Din păcate lumină aruncată din față cu blițul făcea ca acele picături să se piardă ca și aspect și, ca să nu se piardă ca aspect, a trebuit să mă bazez pe lumina din lateral, de la fereastră, de la lanternă, de la veioză etc. Am mai învățat cu ocazia asta că e foarte greu să stai nemișcat când faci o poză la 1/60, 1/40 secunda. Am apelat și la trepied când am considerat că nu pot să cresc viteza. 

    Una peste alta când floarea a început să se ducă, deja nu prea îmi mai plăcea să pozez, dar mi-au ieșit niște cadre interesante pe care probabil că altfel nu le aș fi făcut dacă nu mi-aș fi propus să documentez evoluția acestei flori de la boboc până la cea mai mare, de fapt nu cea mai mare, până la ultimul moment din viața sa. Și floarea n-a terminat cu bobocii. Încă mai are câțiva, doar că nu mă mai apuc să mai urmăresc încă un boboc. Am obosit.  

    Evident că nu m-am ocupat exclusiv de boboc. Voiam să treacă mai repede la etapa următoare. „Răbdarea e o virtute.” În etapele între cel mai înflorit și cel mai uscat, am mai prins și niște insecte —urmează o poză cu un păianjen, vă e frică luați-o la fugă sau țineți-vă bine pe scaun.

„puștiul” s-a întors în natură și fructele s-au mâncat!


    Cam atât am avut de povestit despre acest moment. Nu am editat pozele. Nu am făcut poze în RAW. Pozele sunt JPG și editate minim după ce au fost scoase din aparat. Pur și simplu nu am vrut să intru în editare complexă cu fișierul RAW. Una peste alta, ținând cont de toate acestea, cred că imaginile au ieșit chiar foarte bine. Claritatea există, detalii există și sunt încântată că am reușit să prind niște picături frumoase în aceste poze. Din o sută de poze am ales câteva pe care le-am postat în articol. 


    Mă gândeam chiar să fac un GIF cu ele astfel încât poza să evolueze de la boboc la floare mare și uscată. Desigur pentru asta ar fi fost esențial ca imaginea să fie surprinsă în același cadru în toate, astfel încât să fie așa cum se întâmplă în imaginile de pe la televizor o creștere perfectă urmărită etapă cu etapă, dar pentru că nu am plănuit de la început să fac un GIF, a rămas nerealizată. Există un GIF dar nu este așa cum visam eu. 


Cum să spun: a pornit totul de la o poză și a devenit un proiect. Proiect de vreo două săptămâni în care au evoluat aceste mici bucățele de floare până la capăt. Vă las azi. 

la 1/4000 și tot se mișcă!

Sper că v-a plăcut ce ați citit. Sper că v-au plăcut pozele și ne mai auzim, ne mai citim, cu altă ocazie.

crop


luni, 16 august 2021

Cum era viața de fotograf hotelier pentru debutanți în 2019

Ca să fiu clară: nu critic pe nimeni și nu recomand nimic! Este felul în care am văzut eu lucrurile atunci neștiind ce știu acum.

Îmntâi și întâi, oricine poate spune că e fotograf cu telefoanele pline de aplicații foto și de editare care există azi și, în ciuda prejudecăților generale față de această activitate, se fac mai multe poze ca niciodată! În 2019 când am hotărât eu să caut un loc de muncă în acest domeniu era la fel. Nu am pornit cu această activitate în 20** când puteai să zici că nu e ușor să găsești un aparat bun. Eu m-am alăturat zăpăcelii când a avea o cameră foto era un lucru realizabil pentru străinii cu care lucram eu și replica "avem cameră la telefon" se auzea peste tot. Totuși având aparat foto și cameră foto la telefon eu am putut constata personal diferența de calitate și limitările existente la fiecare în parte. Iar între a zice că ești fotograf și a fi fotograf e totuși o distantă!

Faptele în sine:

Am vrut un loc de muncă din care să fac bani. Asta a fost tot! Nu m-am dus nici fiindcă voiam să plec definitiv din țară, nici fiindcă sufeream de dragul limbii și culturii elene. Mă uitasem la oferta pieței pentru debutanți, mă uitasem la oferta celor la care m-am dus și concluzionasem că merită timpul meu! Nu mă speria denumirea de pozar. Poze făceam de când mă știam începând cu un aparat Smena 8M, pe film pe care îl avea mama (deși grosul a pornit de la primul telefon cu cameră pe care l-am avut). Plus loc lângă mare și eu vreau lângă mare mereu!


poza la plaja / seaside photo


Problema acestor servicii hoteliere este că ești permanent și irevocabil legat de clientela hotelului. Cel puțin asta era politica unde eram eu... ori clientela hotelurilor era venită pentru distracție, prin programe de fidelizare care le ofereau reducere pentru că apelau la acelasi servicii ca în anii anteriori și nu aveau nevoie de aceleași poze in aceleași poziții, cu aceleași șabloane ca în anii trecuți. Noii clienți erau de fapt foarte rari.

După aceea, odată ce se lămureau că vei sta pe lângă ei să îi pozezi dispăreau în excursii pe care le mai făcuseră și în anii trecuți, dar pe care le repetau cu drag... sau nu.🤷‍♀️ Mă întrebau cu voce blajină ce program am, deci ieșeam pe teren și era pustiu până intram eu în pauză de masă!

Practic meseria mea nu era să fac poze ci să conving oamenii să facă poze; apoi să-i conving să le cumpere. Iar odată ce vedeau prețul de hotel (pentru că era preț de hotel!) întâmpinam o reticență și o malitiozitate de care nu puteam să scap decât prefacându-mă că nu pricep. Am învățat să am obrazul gros, responsabului meu i sa părut că sunt obraznică... Nu m-am simțit vinovată.  Deși aveam consilier în vânzări care făcea vânzarea eu mereu începeam vânzarea de la "bună ziua!" (și când nu făceam asta se supăra colegul pe mine că îi făceam munca prea grea). 

Era o veșnică mulare după client. Dacă îi plăcea mov, îmi plăcea și mie; dacă îi plăcea portocaliu, îmi plăcea și mie! Mie de fapt îmi plac toate culorile, dar și dacă nu ar fi așa până la urmă nu conta ce îmi place mie. Susțin satisfacerea dorințelor clienților atunci când aceștia plătesc pentru serviciul pe care îl ofer. Ce contează ce poză îmi place mie, ei se vor uita la ele peste ani și-și vor aminti cât de frumos a fost! Desigur făceam recomandări și explicam de ce o poză e mai bună dar nu îmi impuneam niciodată preferințele. 

Dar clienții se așezau seara la șuetă și forfecau tot ce spusesem eu în acea zi, iar ziua următoare mă trezeam că îmi dau cu vorbele peste nas... de parcă eu nu știam ce am spus ieri 😑. Sincer, mă amuzau. Parcă erau niște adolescenți. 

Timp liber nu am avut. Bagajul de muncă era de 6 zile din 7, iar programul era împărțit în așa fel încât eram liberă doar când era caniculă și la miezul nopții. Dimineața până la 9 o dormeam că terminam munca la 23.00 și mai fugeam pe plajă doar în ziua liberă. După o lună m-am enervat și mă duceam pe plajă și la prânz. Stam la umbră sub un pom, dată cu cremă de soare, cu bidonul de apă rece cât mai ferit de căldură și mă uitam la valuri. Este programul de lucru tipic domeniilor turistice și al serviciilor — se mulează după clientelă. Niciun șoc aici, cum spuneam: nu m-am dus să mă plimb!

africa costum traditional


Profit; profit; profit!

Vânzările indiferent unde sunt ele contorizează succesul în funcție de profit. Eu mergeam pe teren și mă întâlneam cu clienti care aveau vacanță de 2 săptămâni în hotel și nu se grăbeau nicăieri, iar responsabilul pe hotel venea la birou și îmi cerea să aduc client nou... de unde să-l scot? 
Colegele/colegii n-am reusit să-i păstrez pentru că ei susțineau că sforăi ... sensibili rău unii oameni. Eu adorm cu radioul pornit și nu mă deranjează nimic. Poate să treacă și trenul! Plus: concurența pe bonusurile de vânzare care distrugeau și ultima fărâmă de prietenie... 
Pe lângă toate acestea eram blocată în șabloanele folosite de firmă și pierdeam unii clienți pentru că ei nu voiau să pozeze cum le ceream. Bineînțeles toate erau motive ca să nu cumpere, iar eu combăteam fiecare argument ca un bun vânzător ce eram.... Deși îmi spuseseră că de vânzare se ocupă colegul de la birou...
După două luni am schimbat hotelul și am aplicat ce învățasem de la primul hotel ca să îmi meargă mai bine la următorul!

Avantaje

Am avut locul meu și nu m-a deranjat nimeni. Dacă voiam să vorbesc cu familia toată pauza de  masă asta făceam. Când nu eram obosită de atâta vorbit așa făceam. Din păcate repetarea acelorași lucruri de dimineața până seara aveau efectul de a mă obosi. Vorbitul cu oameni necunoscuți (chiar și cu oameni cunoscuți) consumă de fapt foarte multă energie...
Am învățat să lucrez repede și frumos! Încă mai am tendința să duc camera la ochi, să privesc prin ocular, când fac poză deși eu folosesc mirrorless și se vede mai bine pe ecranul mare și e mai avantajos să pivesti ecranul decât ocularul. Așa lucrau ei și odată ce pinzi un automatism e greu să-l scoți.  Am uneori am aparat fără ocular și atunci chiar atăt ca de poveste🤣 
Am făcut poze unor copii și tineri  extraordinar de frumoși și am vorbit 7 luni franceză (cam scârtâită dar a fost). Pot edita repede fiindcă am învățat să reglez tot din cameră și nu am multe de schimbat la pozele brute. Surprinzător clienți mei au fost oameni în vârstă care aveau nepoți sau pur și simplu erau dornici de amintiri pe hârtie, nu digitale pe care le regăseau doar în telefoane. N-ar fi trebuit să mă surprindă: tineretul din care fac parte și eu e învățat cu digitalul. 
Am avut un loc de muncă pe care, după noile reguli internaționale nu-l mai pot obține decât dacă accept niște condiții cu care nu sunt de acord. (Și mai trebuie să găsesc și oameni care au locuri de muncă de oferit.) Am căpătat experiență, mi-am format ochiul și am stat pe malul mării! Am avut o vară frumoasă!
Odată ce a început pandemia nu am mai căutat aceste tipuri de locuri de muncă.  Poate am făcut bine, poate nu... viitorul va decide. 
În fine, am venit de acolo cu poze superbe! 

far / lighthousecaine / dog





Mai multe poze Click



marți, 12 februarie 2019

„Zâna poveștilor” de Andreea Manea


Această cărticică este rezultatul unei colaborări frumoase cu o doamnă talentată la scris. 
M-a contactat pentru a-i realiza coperțile și câteva desene în interior. 
A fost o cumpănă de trecut! Între perpetua teamă că o să fac niste desene nereușite și mă voi face de râs și senzația că altcineva ar fi făcut o treabă mai bună, plus sărbătorile de crăciun care băteau la ușă am reușit să pun pe hârtie câteva desene.
Câteva convorbiri telefonice mai târziu acest mic proiect este tipărit!
Sunt foarte fericită că mi s-a oferit această ocazie și aștept cu drag să o împart cu voi. 
Dacă doriți un exemplar, mă puteți contacta. 
Salutări!

marți, 22 ianuarie 2019

Valle del Silencio, Spania

In apropiere de Valladolid se află o zonă pitorească pe care am văzut-o în 2013. Răsfoind hard disk-ul, am gasit câteva poze pentru voi.


un copac foarte, foarte bătrân! 💓💗








culori de vis – era toamnă




castane comestibile (după fiecare, evident)




Era un sat de popas în aropiere. nu era aglomerat și multe case erau doar de poză  (în genul a ce găsim noi la muzeul satului)


duminică, 26 august 2018

Minutul de frumos: Oslo, Norvegia partea a II-a

Iat-o! Mult dorita continuare. Cand ai poze multe...

Puține vaporașe

M-am urcat și eu într-unul

Vedere dinspre port

O clădire cu ceas

Puțină verdeață

Zgârienori

Parcul lor faimos cu statui despuiate



Plaiurile de acasă