Paradisul grădinii: cum am creat o casă în 3D — floare cu floare

Poți avea clipa aceea în care se întâmplă magia, când realizezi că nu mai vrei doar o casă. Vrei o lume. Așa s-a născut proiectul: o casă în 3D, dar cu suflet pus în fiecare colț al grădinii. Pentru că, să fim serioși, ce este o casă fără o grădină — nu e decât un acoperiș. Eu mi-am dorit un paradis.

Totul începe din grădină

Ideea generală a fost destul de clară — casa e bună, dar grădina ta este evenimentul principal. Doar așa se poate: în sus, așa că am umplut curtea cu trandafiri și copaci și pomi fructiferi. Nimic nu strigă „acasă” ca un copac din care culegi vara. Și, ca să nu fie o casă numai pentru fermieri, am pus și brazi — pur și simplu așa, de amuzament. Nu în orice grădină e nevoie de o scuză pentru un brăduț simpatic în colț.

Trandafiri: petala cu petală

Aici a fost, cred, cea mai migăloasă parte a proiectului. Fiecare trandafir a fost construit petală cu petală. A durat, dar rezultatul trece drept trandafir: am ales rodu, roz și roșu aprins. Am fost lenesă: nu am pus toate variantele posibile.

Crini, făcuți tot de mine (în fine, multe sunt făcute de mine)

Un detaliu care mi-a plăcut mult: crinii din interiorul casei au „evadat" și au devenit și crini de grădină. Mi s-a părut o legătură frumoasă între interior și exterior — o floare care circulă liber între cameră și curte.

Am mai încercat și niște garoafe stilizate, pitite pe ici, pe colo prin iarbă. Nici nu știu ce mi-a venit. Nu sunt mare fană garoafe, dar am niște poze deosebite cu niște garoafe!În gradinna această 3D sunt exact acolo unde ar crește natural, ascunse printre firele de iarbă și piertișul decorativ, așteptând să fie descoperite.

O gradină din care să nu mai iasă

Am vrut o curte în care să ai loc de cultivat mult, mult de tot, nu un petic decorativ, ci un spațiu serios de cultivat. Lângă, am adăugat o bucătărie de vară, pentru că asta ar fi într-adevăr un lux: să gătești afară, cu miros de roșii coapte în aer.

Am lăsat și spațiu pentru o mașină... dar nu am pus și mașina. Sincer? Încă sunt pieton. Poate într-o zi. Deocamdată, locul așteaptă.

Mobila mea, a mea și a… mea!

Toată mobila a fost creată de la zero, cum v-am mai zis, un proces lung, dar satisfăcător. Am reciclat, totuși, câteva canapele, chivete și băi dintr-un proiect anterior, pentru că unele lucruri bune nu au nevoie de maim ult și căt de mult să difere acele căzi de baie? Eu le-am facut. Sunt ce îmi convine mie. Dintre toate piesele, favoritele mele necontestate sunt scaunele (casă și grădină) și masa din holul de intrare. Masa este inspirată de un model din copilărie, scaunele… m-am uitat le ce am prin casă și m-am gândit la ce am avut.

Am pus și un televizor URIAȘ, deși, sincer, nu prea știu cine ar avea timp să stea la el cu atâta teren de lucrat afară. Dar era acolo, disponibil, gata pentru serile rare de relaxare.

La camerele de dormit am vrut ceva mai mult decât un simplu pat și un dulap. Le-am gândit ca spații autonome, cu o zonă de studiu/muncă separată de zona de dormit printr-un perete sau un paravan, ca și cum fiecare cameră ar fi, de fapt, două camere într-una. Două dintre ele au și baie proprie, un mic lux de intimitate, iar a treia are baia separată, pe hol. Practic, fiecare colț al casei are treaba lui bine stabilită.

La bucătărie am dat în bobi (cum se zice!) și, până la urmă, am ales o bucătărie mică și practică, cu spațiu de depozitare din belșug și un cuptor electric. Nimic pretențios, doar funcțional. Iar dacă familia asta vrea vreodată să gătească «ca la cuptor» — adică pe foc adevărat — soluția e simplă: ies în curte! :)) Doar am zis că afară e tot terenul de joacă, nu?

Grădina

Am inclus și o grădină dedicată exact zarzavatului — deși, recunosc, nu m-am decis exact ce legume ar trebui să crească acolo. Ideal, aș vrea de toate.

Și, ca o notă nostalgică, am creat o viță de vie cu struguri și tot, pentru că exact așa ceva exista la bunicii mei, și îmi amintesc și acum umbra răcoroasă de sub ea, vara, când toată lumea se aduna acolo.  La prânz… tot cald era.

Cam atât cu casa și grădina. Am lucrat 2 luni la acest proiect personal. Următoarea… cabană la munte! Oare o să pot să mă abțin să nu-i pun o grămadă de camere și ditamai spațiul?

Floare, mândră floare

     Cum am făcut din această seară o seară de discuții? Pur și simplu am început cu dialogul de acum. Acuma, nu este un secret că mă apuc din când în când de câte un lucru și îmi e foarte mult până mă îndur să renunț la respectiva treabă, la fel cum îmi este foarte ușor să amân un lucru până când vine ultimul moment și abia apoi să-l fac. Am început cu simpla constatare că îmi înflorește o floare. 

Să-mi trăiască floarea! 

Floarea a mai fost pozată de mai multe ori, mai mulți ani și a continuat să mă încânte cu petalele ei micuțe.

    Întâi am așezat-o pe masă pur și simplu. Familia a contribuit cu o eșarfă, pentru că eu o fixasem pe o cutie (era verde... nu se portivea cu nimic... unde o fi fost artistul din mine?!!!). După aceea am început să fac poze. Imaginile ieșeau prea... adică spațiul din jurul flori era prea mare și floarea prea mică. Nu a fost vorba despre spațiul în sine ci despre cât de aproape se putea duce un obiectiv de imagine, motiv pentru care am pus în acțiune tuburile macro. Cu tuburile macro problema nu mai este cât de mult spațiu gol este în jurul obiectului central, doar cât de clar poți să scoți obiectul central într o profunzime de câțiva milimetri (se folosește de obicei în situațiile acestea colajul de mai multe imagini fiecare având claritatea pe un alt segment al imaginii, ca să poată face din ea o imagine mare și clară) dar eu, fiind într-un spațiu controlat am optat pentru lumină ambientală și închiderea diafragmei.

       Problema cu închiderea diafragmei (altă problemă!) => imaginile mișcate. Pentru diafragmă închisă e nevoie de lumină mai multă și pentru lumină mai multă e nevoie de un timp mai mare de expunere. Am urmărit (cu sensul de supraveghere nu de stalcking — e a mea) floarea timp de câteva săptămâni și chiar m-a încântat în fiecare dimineață să mă așez în fața ei și să văd ce s-a schimbat. În momentul în care au început să se deschidă petalele, schimbările au fost mult mai rapide: de dimineață până seara petalele se desprinseseră toate din mijlocul florii.

contre jour

    O dată ce floarea s-a deschis toată era prea grea și nu mai puteam să mai pozez din același loc. Între timp a început să se deschidă și al doilea buchet, motiv pentru care am creat un aranjament pe masa de birou și le am putut poza pe amândouă odată. A fost perfect. Desigur nu m-am oprit doar la florile dintr-o cameră și doar la un buchet. La un moment dat nu am avut răbdare și m-am "repezit" la floarea mare din altă cameră unde am pozat florile deja deschise sau aproape deschise complet împreună cu niște boboci care așteptau și ei să se deschidă.  

    Cel mai mult am vrut să surprind picăturile care se formau aproape instantaneu cum se deschideau petalele. Din păcate lumină aruncată din față cu blițul făcea ca acele picături să se piardă ca și aspect și, ca să nu se piardă ca aspect, a trebuit să mă bazez pe lumina din lateral, de la fereastră, de la lanternă, de la veioză etc. Am mai învățat cu ocazia asta că e foarte greu să stai nemișcat când faci o poză la 1/60, 1/40 secunda. Am apelat și la trepied când am considerat că nu pot să cresc viteza. 

    Una peste alta când floarea a început să se ducă, deja nu prea îmi mai plăcea să pozez, dar mi-au ieșit niște cadre interesante pe care probabil că altfel nu le aș fi făcut dacă nu mi-aș fi propus să documentez evoluția acestei flori de la boboc până la cea mai mare, de fapt nu cea mai mare, până la ultimul moment din viața sa. Și floarea n-a terminat cu bobocii. Încă mai are câțiva, doar că nu mă mai apuc să mai urmăresc încă un boboc. Am obosit.  

    Evident că nu m-am ocupat exclusiv de boboc. Voiam să treacă mai repede la etapa următoare. „Răbdarea e o virtute.” În etapele între cel mai înflorit și cel mai uscat, am mai prins și niște insecte —urmează o poză cu un păianjen, vă e frică luați-o la fugă sau țineți-vă bine pe scaun.

„puștiul” s-a întors în natură și fructele s-au mâncat!

    Cam atât am avut de povestit despre acest moment. Nu am editat pozele. Nu am făcut poze în RAW. Pozele sunt JPG și editate minim după ce au fost scoase din aparat. Pur și simplu nu am vrut să intru în editare complexă cu fișierul RAW. Una peste alta, ținând cont de toate acestea, cred că imaginile au ieșit chiar foarte bine. Claritatea există, detalii există și sunt încântată că am reușit să prind niște picături frumoase în aceste poze. Din o sută de poze am ales câteva pe care le-am postat în articol. 

    Mă gândeam chiar să fac un GIF cu ele astfel încât poza să evolueze de la boboc la floare mare și uscată. Desigur pentru asta ar fi fost esențial ca imaginea să fie surprinsă în același cadru în toate, astfel încât să fie așa cum se întâmplă în imaginile de pe la televizor o creștere perfectă urmărită etapă cu etapă, dar pentru că nu am plănuit de la început să fac un GIF, a rămas nerealizată. Există un GIF dar nu este așa cum visam eu. 

Cum să spun: a pornit totul de la o poză și a devenit un proiect. Proiect de vreo două săptămâni în care au evoluat aceste mici bucățele de floare până la capăt. Vă las azi. 

la 1/4000 și tot se mișcă!

Sper că v-a plăcut ce ați citit. Sper că v-au plăcut pozele și ne mai auzim, ne mai citim, cu altă ocazie.

crop