Floare, mândră floare

     Cum am făcut din această seară o seară de discuții? Pur și simplu am început cu dialogul de acum. Acuma nu este un secret că mă apuc când de câte un lucru și îmi e foarte mult până mă îndur să renunț la respectiva treabă, la fel cum îmi este foarte ușor să amân un lucru până când vine ultimul moment și abia apoi să-l fac. Am început cu simpla constatare că îmi înflorește o floare. 

Să-mi trăiască floarea! 

Floarea a mai fost pozată de mai multe ori, mai mulți ani și a continuat să mă încânte cu petalele ei micuțe.

    Întâi am așezat-o pe masă pur și simplu. Familia a contribuit cu o eșarfă, pentru că eu o fixasem pe o cutie (era verde... nu se portivea cu nimic... unde o fi fost artistul din mine?!!!). După aceea am început să fac poze. Imaginile ieșeau prea... adică spațiul din jurul flori era prea mare și floarea prea mică. Nu a fost vorba despre spațiul în sine ci despre cât de aproape se putea duce un obiectiv de imagine, motiv pentru care am pus în acțiune tuburile macro. Cu tuburile macro problema nu mai este cât de mult spațiu gol este în jurul obiectului central, doar cât de clar poți să scoți obiectul central într o profunzime de câțiva milimetri (se folosește de obicei în situațiile acestea colajul de mai multe imagini fiecare având claritatea pe un alt segment al imaginii, ca să poată face din ea o imagine mare și clară) dar eu, fiind într-un spațiu controlat am optat pentru lumină ambientală și închiderea diafragmei.

       Problema cu închiderea diafragmei (altă problemă!) => imaginile mișcate. Pentru diafragmă închisă e nevoie de lumină mai multă și pentru lumină mai multă e nevoie de un timp mai mare de expunere. Am urmărit (cu sensul de supraveghere nu de stalcking — e a mea) floarea timp de câteva săptămâni și chiar m-a încântat în fiecare dimineață să mă așez în fața ei și să văd ce s-a schimbat. În momentul în care au început să se deschidă petalele, schimbările au fost mult mai rapide: de dimineață până seara petalele se desprinseseră toate din mijlocul florii.

contre jour

    O dată ce floarea s-a deschis toată era prea grea și nu mai puteam să mai pozez din același loc. Între timp a început să se deschidă și al doilea buchet, motiv pentru care am creat un aranjament pe masa de birou și le am putut poza pe amândouă odată. A fost perfect. Desigur nu m-am oprit doar la florile dintr-o cameră și doar la un buchet. La un moment dat nu am avut răbdare și m-am "repezit" la floarea mare din altă cameră unde am pozat florile deja deschise sau aproape deschise complet împreună cu niște boboci care așteptau și ei să se deschidă.  

    Cel mai mult am vrut să surprind picăturile care se formau aproape instantaneu cum se deschideau petalele. Din păcate lumină aruncată din față cu blițul făcea ca acele picături să se piardă ca și aspect și, ca să nu se piardă ca aspect, a trebuit să mă bazez pe lumina din lateral, de la fereastră, de la lanternă, de la veioză etc. Am mai învățat cu ocazia asta că e foarte greu să stai nemișcat când faci o poză la 1/60, 1/40 secunda. Am apelat și la trepied când am considerat că nu pot să cresc viteza. 

    Una peste alta când floarea a început să se ducă, deja nu prea îmi mai plăcea să pozez, dar mi-au ieșit niște cadre interesante pe care probabil că altfel nu le aș fi făcut dacă nu mi-aș fi propus să documentez evoluția acestei flori de la boboc până la cea mai mare, de fapt nu cea mai mare, până la ultimul moment din viața sa. Și floarea n-a terminat cu bobocii. Încă mai are câțiva, doar că nu mă mai apuc să mai urmăresc încă un boboc. Am obosit.  

    Evident că nu m-am ocupat exclusiv de boboc. Voiam să treacă mai repede la etapa următoare. „Răbdarea e o virtute.” În etapele între cel mai înflorit și cel mai uscat, am mai prins și niște insecte —urmează o poză cu un păianjen, vă e frică luați-o la fugă sau țineți-vă bine pe scaun.

„puștiul” s-a întors în natură și fructele s-au mâncat!

    Cam atât am avut de povestit despre acest moment. Nu am editat pozele. Nu am făcut poze în RAW. Pozele sunt JPG și editate minim după ce au fost scoase din aparat. Pur și simplu nu am vrut să intru în editare complexă cu fișierul RAW. Una peste alta, ținând cont de toate acestea, cred că imaginile au ieșit chiar foarte bine. Claritatea există, detalii există și sunt încântată că am reușit să prind niște picături frumoase în aceste poze. Din o sută de poze am ales câteva pe care le-am postat în articol. 

    Mă gândeam chiar să fac un GIF cu ele astfel încât poza să evolueze de la boboc la floare mare și uscată. Desigur pentru asta ar fi fost esențial ca imaginea să fie surprinsă în același cadru în toate, astfel încât să fie așa cum se întâmplă în imaginile de pe la televizor o creștere perfectă urmărită etapă cu etapă, dar pentru că nu am plănuit de la început să fac un GIF, a rămas nerealizată. Există un GIF dar nu este așa cum visam eu. 

Cum să spun: a pornit totul de la o poză și a devenit un proiect. Proiect de vreo două săptămâni în care au evoluat aceste mici bucățele de floare până la capăt. Vă las azi. 

la 1/4000 și tot se mișcă!

Sper că v-a plăcut ce ați citit. Sper că v-au plăcut pozele și ne mai auzim, ne mai citim, cu altă ocazie.

crop

Cu vocabular de jeg și cu pretenții de lord

M-am gândit o zi și jumătate dacă să postez aceasta... nu știu dacă am ales cu înțelepciune dar acesta este textul. Scris la 2 noaptea, corectat un pic... și cât se poate de personal!

 Un text de blog.

Chiar nu am nimic deosebit pe care să-mi doresc să-l împărtășesc cu oamenii. Unul dintre motive este cel care urmează:

Ca să aibă sens este necesar totuși un context.

Miezul nopții. Scot capul pe fereastră ca să mă uit afară în cartierul meu.

Nu la oameni. Ei dorm (și îi pot vedea și ziua, mult mai ușor).

Pe cer. Voiam să văd dacă a ieșit luna. Așa, eram și eu curioasă dacă, după o zi cu două runde scurte de ploaie, apare luna. Nu a fost lună.

În schimb am auzit când am dat să bag capul înapoi în cameră dezgustătoarea înjurătură „Băga-mi-aș p*** în morții mă-tii.”

Acuma eu nu am timp să-mi consum energia să mă întreb pe cine înjura dezgutător creatura care nu poare fi decât așa cum vorbește, pentru că mie așa mi se spune la școală: că felul în care vorbesc arată cât de educată sunt. Eu fiind cadrul didactic, nu elevul. Vin părinții elevilor să mă „instruiască.” Elevii de la unii dintre acești părinți, în ultimi ani, pricep cam greu. El (elevul) crede că dacă știe să spună înjurături și în consecință să-și facă dușmani este foarte „șmecher.” Ce să le fac!? Pentru cei cu care pot purta conversații civilizate încerc să fac demersuri pentru a le remedia părerile profund eronate...

Revin la subiect!

Ce spune înjurătura despre cel care o emite?

(pentru cei care nu știu ce înseamnă a emite = a spune)

Spune cam urmăroarele:

1. Că este un pervers! (Să tot vrei la nesfârșit să „ți-o bagi” nu poare însemna decît că esti dereglat hormonal și o ai mereu într-un anume fel.) Bietul de el! Trebuie să ajungă la un doctor.

2. Că este un violator și deci locul său este la închisoare. Să nu aveți dubii, violatorilor, creaturile de mult putrezite în care vreți să vă satisfaceți nesătula nevoie NU VĂ VOR. Decât (poate) morți și arzând în focurile iadului. Ca referință la o poropunere din America de acum ceva ani: din păcate castrarea violatorilor nu a fost aprobată ca pedeapsă... încă.

3. Că acesti omeni care înjură de morți sunt pasionați de cadavre. Mirosind a hoit și cu memblele împrăștiindu-se a atingere. Ba și cu ceva viermi prelingându-se din ele. Cum altfel să se justifice nevoia nesfârșită de a viola acele persoane moarte?

4. Că li se pare că batjocoresc neamurile celui viu... Părere greșită. Doar dacă s-ar duce pe lumea cealaltă să încerce să-i găsească ar putea să aibă o șansă să reușească. Dar rudele unui om sunt de obicei multe așa că un oarecare jeg care ar veni la ei nu ar fi altceva decăt o sursă de divertisment. Aici vă imaginați lumea Valhalla a vikingilor în care toți îl pun la locul lui pe cel care a venit să „și-o bage”. Dacă aveți încă dubii, locul respectivului este sub talpa pantofului sau sfășiat în mii de bucățele de aceia pe care vrea să îi .... Bonuls! Dacă ar avea inițiativa să se ducă pe lumea celaltă am scăpa de asemenea rebutri sociale și ce bine ne-ar fi!

5. Că este ani lumină depărtare de civilizație. Da, de civilizație! Ce om educat de familia lui (da! de educație se ocupă familia întâii, pe urmă restul oamenilor!) înjură fără nici un motiv în preajma altor oameni doar ca să-l audă? Nici cei care înjură cu un motiv nu au scuză, dar la nervi să zicem că se mai scapă... Totuși ce nervi să ai doar că a trecut un om pe lângă tine sau, mai ales, tu pe lângă el. Că doar nu ești proprietar pe spațiul public să te exprimi numai cum vrei tu acolo. Dacă nu înțeleg oamenii aceștiea că nimeni nu are nevoie să încerce ei să îi ofenseze cu vorbe fără sens, nu vor înțelege nici de ce nu au aceiași oameni nevoie de existența lor pe acest pământ.

6. Că nu are nici un prieten în cartier. Dacă l-am auzit eu l-au auzit toți ceilalți cu fereastra deschisă (unii chiar cu fereastra închisă) cale de 3-4 blocuri. Din moment ce nu a precizat pe cine înjură, a înjurat pe toată lumea. Ce rău o fi să trăiești între persoane pe care le consideri dușmani! Oare cum dorme noaptea știind că oricine din jurul poate venii să-i dea foc, spre exemplu (atenție: este doar un exemplu!). Concluzia mea ar fi că de aceea nu doarme.

7. În cazul femeilor, că au trecut degeaba prin școală (unele termină chiar facultatea!). Femeile care spun înjurătura mai sus numită sunt cel mai probabil idioate sau repetă niște vorbe jignitoare fără să se gândească ce spun. Persoanelor care aveți pretenția să fiți considerate doamne/ domnișoare și respectate pentru că aveți „depturi”, voi CE vă bagați că nu aveți organul necesar să vă bagați? Este evident că înjurătura este plecată de la bărbați și ancorată în cultul dezonorării prin viol ca mai apoi femeia să fie numită „sticată” de aceiași care au „stricat-o”. Ei, niște „îngeri”, rămâneau nevinovați. Ea, muierea, era spânzurată că doar se violase singură! Să mai aducem aici în discuție cum această înjurătură este misogină și promovează violul și că folosind-o încurajați cultul violului? Adică vă aliniați (că tot e la modă cuvântul) secolelor de subjubare a drepturilor femeii de a hotărî asupra propriei persoane și de a accepta doar ce își dorește ea. Vă e dor de scavie? Vă e dor să nu aveți drepturi? Vreți să pățească niște morți ce nu vă doriți pentru voi înșivă? Dați cu piciorul în anii de revoltă și protest împotriva abuzurilor bărbaților? Ced că ar trebiu să vă mai gândiți.

Și de ce nu am chef să împărtășesc nimic oamenilor...

Păi, dacă dau doar peste necivilizați!

Ce rost are să împarți lucruri frumoase cu oameni care nu au capacitatea să le aprecieze?

Bădăranii ca bădăranii, cu jigodiile ce ne facem?

Înainte să vă grăbiți să mă informați că nu vreți să împărtășiți nimic cu mine, gândiți-vă că nici înjurăturile nu aveți de ce să le împărtășiți dacă tot nu vreți să împărtășiți nimic. Și, dacă în ciuda a toate tot înjurați, nu aveți de ce vă supăra când sunteți văzuți ca niște sălbatici din Evul Mediu (un apelativ blând, acesta).