Se afișează postările cu eticheta lupta pentru supremație. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lupta pentru supremație. Afișați toate postările

joi, 18 iunie 2020

Nu mai tin minte cand am avut o zi normala




O să vă uitați chiorâș la mine și o să întrebați: Ce înseamnă o zi normală?
O zi în care nu ies din casă cu o mască de gură atârnând de la o ureche, ca și cum ar fi ultimul accesoriu din gama Gucci. O zi în care nu trebuie să mă duc la o instituție publică și să mă uit cum pune omul de la intrare pistolul de măsurat temperatura la capul oamenilor. Sunt instruiți la sânge. Nici nu te-ai apropiat bine că ți-l bagă în cap. Nu "bună ziua", nu "stați să vă măsor", nimic! Să nu cumva să apuci să spui "nu"; să nu cumva să te apuci să explici că nu vrei la cap, ca vrei la mâna/ umăr/ braț... Repede, să bifeze ca și-au făcut treaba, să nu apuci să protestezi. O zi în care să nu fiu nevoită sa amân să intru undeva pentru că mă obligă să mă supun măsurării temperaturii exclusiv cu termometrul lor, deși eu am termometrul meu personal, curat și ˝propriu˝ în geantă și mă pot măsura cu el dacă nu mă lasă înăuntru altfel... Să nu stau și să număr cu câți oameni mă întâlnesc azi în același timp, pentru că, dacă depășesc numărul risc amendă sau risc să vină să se zbârlească un polițist/gardian la mine... Să nu văd cum își dau alți oameni ochii peste cap și râd de mine pe față, dar mai ales pe la spate pentru că nu vreau să accept niște măsuri care fac mai mult rău decât bine... O zi în care nu mă uit stupefiată cum oamenii merg cu măștile la gură pe stradă deși doar în spații închise este obligatorie purtarea lor, cum stau cu măștile sub nas și cică ei respectă reglementările, când ar putea pur și simplu să spună că, dacă tot le-a măsurat temperatura și a ieșit normală nu mai are sens să poarte mască. 
Acum o saptămână asimptomaticii erau un pericol, acum au realizat ca nu sunt, dar făceau planul să îi închidă pe toți ca pe niște criminali. 
Acum un an sau doi a apărut punga ecologică. Toată lumea era fericită că ajutam mediul. Pungile astea ecologice, întelegeti-mă când vă spun. sunt oriblile. Lipicioase de parcă ar vrea să devină parte din mâna ta când le atingi, pornite să usuce mâncarea dacă ramane mult timp în ele, se sfasie ușor și, la final, sunt scumpe! Dar am acceptat acest discomfort pentru că "protejam mediul"... Se vede că nu a fost convenabil... avem mânuși și măști de unica folosință aruncate peste tot.... același plastic pentru care ecologiștii protestau... s-a întors... de două ori mai puternic!
Stăm cuminți să treacă virusul. Stăm cuminți să treacă pericolul. Stăm cuminți în timp ce bolile oamenilor sunt ignorate din cauza virusului. Stăm și ne înbolnăvim de plămâni din cauza măștilor pe care le purtam la gură... 
Să fii bolnav este o crimă, să îți prodejezi drepturile este o crimă, să nu te supui unei reguli absurde te face prost: "pui viața altora în pericol". De parcă până acum nu existaseră pericole, viruși, gripe și riscuri de toate felurile. Cum or fi supraviețuit atâtea generații fără măști? Fără măsuratea temperaturii la friecare sezon de gripă?
Asfixiem copiii în scoli cu măști. Aerul este cea mai importantă componentă a unei bune funcționări a unui creer si noile reguli îl sufocă. Părinții tac și sunt de acord... De frircă. Le e frică să se opună ministerului învățământului, directorilor, profesorilor, celorlalți părinți care îi fac proști; le e frică să nu li se hărțuiască copiii în școală de către celelealte "genii" ale societății. Le e teamă să nu vină poliția la ușă și să-i acuze de neglijentă... Le e frică de tot. Libertatea noastră s-a redus la frică. Opiniile noastre s-au redus la ce spune majoritatea. Suntem grozavi între noi, dar dacă vine vorba să protestăm, să meargă altul... că eu dacă cârâi îmi pierd locul de muncă...
Suntem liberi noi? Trăim normalitatea? Am găsit înțelepciunea supremă?


luni, 17 decembrie 2018

Păpuși de lemn

Cand se apropie sarbatorile ne gandim la jucarii?

 Un filmulet despre marionete. N-am mai cautat subtitrarea, dar ar trebui sa o puteti selecta de la optiuni.



:)

luni, 10 septembrie 2018

„Muza” de Jessie Burton

„Muza" de Jessie Burton a părut în urmă cu câțiva ani. Eu am văzut-o mult prin librării anul trecut. Nu a reușit să mă convingă s-o citesc atunci, dar acum o săptămână am zis să-i dau o șansă. 
Este o carte care aduce în discuție condiția femeii artist. Aduce în discuție și originalitatea artistului și războiul din Spania din perioada naziștilor. Acțiunea se desfășoară pe două planuri narative:
1936 unde întâlnim muza
1967 unde lumea din carte descoperă muza 😄
Nu va dau detalii. Este o carte frumos scrisă. Are personaje diverse și admosfera caldă a Maltei îmbibată cu ceața deasă a Londrei.
Vă poate zăpăci. Trebuie să aveți răbdare la început. Dar finalul e bun. Și, în ciuda faptului că nu se ridică la nivelul unui clasic, romanul are elemente care îl apropie de pragul respectiv.
Jessie Burton s-a remarcat în trecut cu romanul „Miniaturista”,  care a fost adaptat pentru film și pe care nu l-am văzut/citit. Voi ați citit ceva de ea? V-a plăcut filmul?

luni, 20 noiembrie 2017

„Pânza de păianjen” de Cella Serghi

Roman important pentru literatura românescă? Poate.
Pe lângă relația părinți- copii și iluzie-realitate este puțin „Enigma Otiliei” și puțin „Doamna Bovary”. Câteva momente importante (pentru care sunt recunoscătoare) reprezintă abordarea pragmatică a războiului: 
„ei [regalitatea] nu luptă, noi [oamenii de rând] luptăm în război” 
și felul în care era pusă problema femeii pe piața muncii:
 „cu atâția studenți în nevoie de practică nu are rost să plătesc pentru un sectetar, mai ales pentru o femeie” 
Ilozoriul iubirii neîmpărtășite și starea de nesiguranță a personajului par să trecă odată cu obținerea unei anumite înțelegeri asupra propriei nevoi de stabilitate.
Alegoria pânzei de păianjen se aplică multora și astăzi. Este greu să-i scapi iar păianjănul este la pândă.

sâmbătă, 8 iulie 2017

"Stoner" de John Williams

Am luat catea asta în mână în urma unei recenzii ademenitoare. În acea recenzie explica și cum această carte a stat mulți ani ascunsă și cum a fost relansată de curând după ce a fost uitată mult timp.
Pe de o parte înțeleg perfect de ce această carte nu a fost plăcută în America de după război. Personajul nu este un mare războinic, nici un tată minunat, nu luptă pentru cariera lui, pentru fericirea lui... nu luptă și punct.
Ceea ce este probabil alt motiv pentru care acest personaj nu a câștigat inimile publicului a fost faptul clar demonstrat că ar fi putut lupta cu toți și toate, având mai mult decât pregătirea necesară.
William Stoner este un om care din motive puțin evidente pentru cei din afară nu dorește conflict, nu dorește să se lupte cu numeni și, totuși, nu acceptă compromisuri. Viața lui merită parcursă nu pentru că ne va învăța mari lecții de patriotism, onoare sau cum să fii un bun părinte. Personajul practic eșuează în toate. Din această carte putem înțelege mai multe despre viață decât ne-am fi așteptat.
Răutate survenită dintr-un sens greșit de competiție, menținută doar din mândrie. O prietenie care a rezistat ani în ciuda diferențelor, o iubire găsită târziu, o căsnicie nefericită, convenții sociale peste care nu se trece, dar cel mai important lucru pe care îl găsim în această carte este pasiunea și responsabilitatea personajului față de singura pasiune pe care a avut-o.
Odată descoperită, a mers pe calea ei fără să se dezmintă. Din punctul ăsta de vedere eu cred că n-a avut regrete.
Un alt aspect care mi-a plăcut au fost dezbaterile literare. Urmărite cu atenție sunt chiar demne de apreciat, autorul a fost un om de litere.

marți, 2 mai 2017

„Potopul” de Henry Sienkiewicz


Ce s-o mai lungesc eu că romanul ăsta e și așa lung. O mie și ceva de pagini de istorisiri de război, cavaleri neînfricați și trădători la fel de grozavi ca eroi în sine.
Am adorat această carte, deși mulți ani de acum în colo n-o voi mai deschide s-o parcurg din scoarță în scoarță. În ciuda dimensiunilor de proporții nu sunt momente de mare plictiseală. Acțiunea este încântătoare.
Parte dintr-o trilogie eu am început, în modul specific numai mie, cu ultima parte, „Pan Wolodjiowski”, și trebuie să mărturisesc că mi-a fost cam greu la început să „mă întorc în timp” puțin cu personajele deja văzute. La scurt timp am aflat că nu este deloc greu și că nu trebuie să citești aceste cărți în ordine (deși este o idee bună să fie luate în ordine 😊).
Cu toate acestea nu mă voi grăbi să caut prima parte a trilogiei. Nu cred că voi mai parcurge încă un text așa de mare de la același autor prea curând.
Niciodată să nu spun niciodată totuși... o lectură pe care o recomand cu drag. Kimicic a fost adorabil, iar de Mihai ce să mai zic... cumva mereu face ceea ce trebuie!  💖 nu că n-ar fi fost asta intenția autorului, dar totuși.
Un clasic al literaturi polone, demn de toată atenția.

miercuri, 12 aprilie 2017

"Georges" de Alexandre Dumas


Pe Alexandre Dumas îl știți pentru "Cei trei muschetari", pentru romanele care au fost ecranizate de nenumărate ori și pe care le urmăreați cu familia și prietenii.

Dar pe Georges ați apucat să-l cunoașteți?

Din punct de vedere al spațiului, aici este o noutate, acțiunea fiind situată într-una dintre coloniile franceze. Este povestea unui tânăr mulatru care luptă să fie acceptat în societatea de acolo.
Probabil a fost o carte cu mai puțin succes datorită subiectului abordat și deciziei în privința finalului, dar a fost o încercare destul de îndrăzneață pentru perioada respectivă. Este o tentativă de a înfățișa problema celor care nu erau acceptați de societate.
Rasismul, discriminarea și scavia sunt ilustrate în această operă, pe care, la momentul când am citit-o acum 8, ani mi s-a părut impresionantă. Cred că merită citită, măcar pentru atmosferă. Este un roman relativ scurt. Nu se compară cu numărul de pagini ale "Contelui de Monte Cristo".
Personajele sunt ușor de îndrăgit așa cum se întâmplă cu toate personajele lui Dumas. Personajul feminin mi sa părut că ar fi putut fi conturat mai în detaliu, dar nu este așa de rău pe cât sună. Iar finalul nu vă va lăsa cu lacrimile șiroind, deci, ce mai așteptați?
Dacă încă nu v-am convins, să vă mai spun și cât ador această copertă. E minunată!!!!