marți, 24 iulie 2018

Cartile copilariei mele

A început dinainte de a știi că a început. Bunica, mama, ne citeau din cărți colorate povești. Cât înțelegeam eu din ce citeau ele, nu știu, dar pozele mi le amintesc. Așa că am zis să răstorn casa cu dosul în sus și să caut cele câteva cărți cu povesti care au mai rămas întregi 😂 să vi le arăt și vouă. Nu știu dacă mai sunt printate în prezent. Eu le-am avut de mai bine de 20 de ani. Poate le găsiți la anticariate dacă vreți să le dețineți.


Pinoccio de Carlo Collody 

Este una dintre cărțile pe care mi-a făcut placere să o privesc chiar dacă n-am parcurs-o niciodată cap-coadă. Spre rușinea mea, singurul motiv pentru care știu cum se termină Pinnocchio este că am văzut câteva adaptări pe micul ecran 😳 Stăteam minute întregi admirând aspectul de păpușă al fetei. Și reprezentarea animalelor este genială!





Craiasa Zapezi de Hans Cristian Andersen

Cândva, voi avea  abilitatea de a crea astfel de desene în acuarelă! Până atunci, voi păstra această cărticică cu ilustrații în topul celor mai frumoase cărți pe care le am ❤






Robin Hood, ilustrat de Iacob Desideriu

Pe acesta părinți mi-au cumparat-o în engleză. Încă n-am citit-o 😂. Știu povestea, asta e problema. Sunt conștientă de problemă, dar pot face puțin ca să schimb asta.









Și dacă vă spun cât m-a inspirat cartea asta să desenez cai!?


Fram ursul polar de Cezar Petrescu, artist Iacob Desideriu

De fiecare dată când vedeam ecranizarea acestui roman, deschideam această carte și reciteam primele câteva capitole. Este o carte genial ilustrată, animalele arătând realist, culorile sunt pline de farmec și sunt veșnic recunoscătoare că o dețin!




Uitați ce fețe au copii ăștia!!!



Poate văzând fragmentele astea de text vă vine poftă să-l citiți!

Și cât farmec are acest urs!









Frumoasa de pe stea - artist Vasile Pintea

Această carte este doar un alt exemplu de măestrie în arta culorii și acuarelei. Din păcate acestei cărți i-a zburat coperta. Hei! N-am spus niciodată că am fost cel mai îngrijit copil! 😁 Plus, eram doi: eu și fratele meu. Când punea unul mâna pe ceva, îl voia și celălalt! 😅 Ei, să nu exagerăm... Doar din când în când.






Domnul Goe de Ion Luca Caragiale

Despre asta ce să va mai spun! E genial ilustrată. Singura pe care am citit-o cap coadă în copilărie. Trebuia să știu ce e cu figurile astea caraghioase! Cuprinde  toate schițele autorului.





Și ceva nou: Marea Carte a Unirii de Vasile Lupasc, vol I, ilustratori: Catalin Crișan și un artist rus (nu mai stau să caut autorul).




Notă informativă: nu va trebuiesc cărți ilustrate ca să convingeți copii să citească. Trebuie să va vadă și pe voi cu o carte în mâna. Că o carte cu poze ajută, corect! Dar mai depinde și de alți factori.

vineri, 29 iunie 2018

Isteria de jumătate de an... încă o rundă!

A trecut o jumătate de an deja! Când? Habar n-am.

1. Best Book You've Read So Far in 2018?
Cea mai bună carte citită până acum în 2018?
Hm...grea decizie. 

2. Best Sequel You've Read So Far in 2018?
Cea mai bună continuare citita pâna acum în 
Lirael de Garth Nix! A fost o serie minunată. Aproape regret că s-a terminat 😄 Aproape!

3. New Release You Haven't Read Yet, But Want To?
Noua publicație pe care n-ai citit-o încă, dar vrei s-o citești?
Sunt curioasă în legătură cu noua carte a Lisei See. Nu foarte curioasă, doar un pic.

4. Most Anticipated Release For Second Half of 2018?
Publicația așteptată cu cea mai mare nerăbdare în cea de a doua parte a anlui 2018?
Nimic. Poate Vengeful de V.E. Schwab...

5. Biggest Disappointment? 
Cea mai mare dezamăgire?
Finalul seriei Temeraire a fost cam sec... A fost o poveste foarte plăcută, dar mă așteptam la ceva mai bun!?
 











6. Biggest Surprise?
Cea mai mare surpriza?
Persuasiune. Mă așteptam să mă plictisesc.

7. Favourite New Author?
Noul autor preferat?
După numărul de volume aș zice Naomi Novik, dar cel mai mult l-am apreciat pe Joseph Conrad, doar că nu este nou... Am citit Inima întunericului acum câțiva ani.

8. Newest Fictional Crush?
Noua dragoste din fictiune?
Hm... Nu. Nu am așa ceva.

9. Newest Favourite Character?
Cel mai recent personaj favorit?
Lirael! Dintre animale cățelul ei vorbitor!

10. Book That Made You Cry?
Cartea care te-a facut să plângi?
Dulci. Jurnalul unui câine scris de un puric Dan. Cu un așa nume, îți permiți un așa joc de cuvinte!😋











 
11. Book That Made You Happy?
Cartea care te-a făcut fericit?
Goldenhand!? Warbringer!? Una din ele sau amândouă.


12. Favourite Book To Movie Adaptation You Saw This Year?
Cea mai bună adaptare carte-film vazută anul asta?
Nimic.

13. Favourite Review You've Written This Year?
Recenzia preferată scrisă până în prezent?
Spuneți-mi voi care v-a plăcut cel mai mult!

14. Most Beautiful Book You Bought So Far This Year?
Cea mai frumosă carte cumpărată până în prezent?
Îmi place coperta de la Aliați în slujba dreptății.
 
15. What Books Do You Need To Read By The End of The Year?
Ce cărți trebuie să citești până la sfârșitul anului?
Am o listă de cărți înșirate pe Goodreads... Cred că vreau să termin Oathbringer de Sanderson și volumele rămase din Roata Timpului, dar acum sunt la Încleștarea regilor. Culmea! Credeam că nu mă mai ating de seria asta. M-am uitat la serial și am crezut că e destul. Până când am aflat acum doi ani că serialul e diferit și, în carte, Cathelin e ... „vie”😕 acum vreau să citesc tot. Cred că sunt singură persoană care citește seria asta și vrea să-i afle finalul care nu este stresată de posibilitatea redusă de a vedea continuarea prea curând.

luni, 25 iunie 2018

Dulci. Jurnalul unui câine scris de un puric, Dan

 Uite așa!
În afară de poziția pro regalistă, tipică lui Puric, nu am nimic de spus despre această cărticică. Nu vorbește despre caini, vorbește despre oameni, singurătate, regrete, abandon. Nu este foarte tristă, nici foarte veselă, nu are aventură peste aventură. E o meditație asupra condiției umane. Nu, nu meditație cu sensul budist în care te așezi și mormăi om la nesfârșit! Sunt alte meditații pe lumea asta. Și toate sunt importante.