Ca să fiu clară: nu critic pe nimeni și nu recomand nimic! Este felul în care am văzut eu lucrurile atunci neștiind ce știu acum.
Îmntâi și întâi, oricine poate spune că e fotograf cu telefoanele pline de aplicații foto și de editare care există azi și, în ciuda prejudecăților generale față de această activitate, se fac mai multe poze ca niciodată! În 2019 când am hotărât eu să caut un loc de muncă în acest domeniu era la fel. Nu am pornit cu această activitate în 20** când puteai să zici că nu e ușor să găsești un aparat bun. Eu m-am alăturat zăpăcelii când a avea o cameră foto era un lucru realizabil pentru străinii cu care lucram eu și replica "avem cameră la telefon" se auzea peste tot. Totuși având aparat foto și cameră foto la telefon eu am putut constata personal diferența de calitate și limitările existente la fiecare în parte. Iar între a zice că ești fotograf și a fi fotograf e totuși o distantă!
Faptele în sine:
Am vrut un loc de muncă din care să fac bani. Asta a fost tot! Nu m-am dus nici fiindcă voiam să plec definitiv din țară, nici fiindcă sufeream de dragul limbii și culturii elene. Mă uitasem la oferta pieței pentru debutanți, mă uitasem la oferta celor la care m-am dus și concluzionasem că merită timpul meu! Nu mă speria denumirea de pozar. Poze făceam de când mă știam începând cu un aparat Smena 8M, pe film pe care îl avea mama (deși grosul a pornit de la primul telefon cu cameră pe care l-am avut). Plus loc lângă mare și eu vreau lângă mare mereu!
Problema acestor servicii hoteliere este că ești permanent și irevocabil legat de clientela hotelului. Cel puțin asta era politica unde eram eu... ori clientela hotelurilor era venită pentru distracție, prin programe de fidelizare care le ofereau reducere pentru că apelau la acelasi servicii ca în anii anteriori și nu aveau nevoie de aceleași poze in aceleași poziții, cu aceleași șabloane ca în anii trecuți. Noii clienți erau de fapt foarte rari.
După aceea, odată ce se lămureau că vei sta pe lângă ei să îi pozezi dispăreau în excursii pe care le mai făcuseră și în anii trecuți, dar pe care le repetau cu drag... sau nu.🤷♀️ Mă întrebau cu voce blajină ce program am, deci ieșeam pe teren și era pustiu până intram eu în pauză de masă!
Practic meseria mea nu era să fac poze ci să conving oamenii să facă poze; apoi să-i conving să le cumpere. Iar odată ce vedeau prețul de hotel (pentru că era preț de hotel!) întâmpinam o reticență și o malitiozitate de care nu puteam să scap decât prefacându-mă că nu pricep. Am învățat să am obrazul gros, responsabului meu i sa părut că sunt obraznică... Nu m-am simțit vinovată. Deși aveam consilier în vânzări care făcea vânzarea eu mereu începeam vânzarea de la "bună ziua!" (și când nu făceam asta se supăra colegul pe mine că îi făceam munca prea grea).
Era o veșnică mulare după client. Dacă îi plăcea mov, îmi plăcea și mie; dacă îi plăcea portocaliu, îmi plăcea și mie! Mie de fapt îmi plac toate culorile, dar și dacă nu ar fi așa până la urmă nu conta ce îmi place mie. Susțin satisfacerea dorințelor clienților atunci când aceștia plătesc pentru serviciul pe care îl ofer. Ce contează ce poză îmi place mie, ei se vor uita la ele peste ani și-și vor aminti cât de frumos a fost! Desigur făceam recomandări și explicam de ce o poză e mai bună dar nu îmi impuneam niciodată preferințele.
Dar clienții se așezau seara la șuetă și forfecau tot ce spusesem eu în acea zi, iar ziua următoare mă trezeam că îmi dau cu vorbele peste nas... de parcă eu nu știam ce am spus ieri 😑. Sincer, mă amuzau. Parcă erau niște adolescenți.
Timp liber nu am avut. Bagajul de muncă era de 6 zile din 7, iar programul era împărțit în așa fel încât eram liberă doar când era caniculă și la miezul nopții. Dimineața până la 9 o dormeam că terminam munca la 23.00 și mai fugeam pe plajă doar în ziua liberă. După o lună m-am enervat și mă duceam pe plajă și la prânz. Stam la umbră sub un pom, dată cu cremă de soare, cu bidonul de apă rece cât mai ferit de căldură și mă uitam la valuri. Este programul de lucru tipic domeniilor turistice și al serviciilor — se mulează după clientelă. Niciun șoc aici, cum spuneam: nu m-am dus să mă plimb!